marți, 21 decembrie 2010

Bergman și Stratan

Se apropia Crăciunul. Nicolae Manolescu dăduse un interviu în România liberă și îl pomenise și pe Nino Stratan. În așteptarea ziarului, Stratan m-a ținut treaz toată noaptea. Am flecărit, am fumat și am făcut clasamente : cei mai buni poeți, cei mai valoroși prozatori, critici literari și profesori universitari. I-am trecut în revistă, de asemenea, pe cei mai proști din toate domeniile. Niște celebrități de azi ocupau primele locuri. Evident că n-am băut nimic, fiindcă Stratan suferea de o depresie care îi dădea o senzație de teamă continuă și accentuată ...  Făceam propuneri, dezbăteam îndelung valoarea sau tâmpenia fiecărei personalități și, când ajungeam la un acord și ordinea „candidaților” era stabilită, Nino lua repede pixul și și scria clasamentul pe o coală. Cred că a păstrat mulți ani foile alea...S-a făcut dimineață și am mers la chioșcul de ziare. În interviul său, Manolescu îl numea pe Stratan „ minte strălucită și poet foarte talentat” ( Stratan conducea, pe atunci, Cenaclul de Luni ). Nino era în al noulea cer. Năuciți de oboseală ( nici nu mâncasem nimic ), am plecat apoi la Cinematecă, unde rula Persona lui Bergman. Am văzut filmul acela într-o stare de amară și dureroasă amorțeală. Imaginile se derulau cu lentoare în fața ochilor noștri, dar din pricina nopții pierdute, nu pricepeam mare lucru. În plus, în film erau introduse niște secvențe reale, cu preoți budiști care își dădeau foc. Privind scenele respective, aproape că leșinam. Ne-am întors la cămin cu mințile risipite.
A doua zi, la cursul său, Eugen Simion ne-a spus :
- Această temă apare și în filmul lui Bergman, absolut extraordinar, Persona.
Eu și Nino stăteam în părți diferite ale amfiteatrului. Am întors, în aceeași secundă, capetele, unul spre celălalt. Stratan avea o privire sinistră.
La seminarul care a urmat, Narcisa Forăscu ne-a zis, ca din întâmplare :
- Fără îndoială că filmul Persona, care rulează acum la Cinematecă, este o mare realizare a cinematografiei mondiale.
Din nou schimb de priviri cu Stratan, care părea terorizat.
În ziua următoare, Al.Piru a întrerupt câteva secunde cascada de poante ( care n-aveau nicio legătură cu studiul literaturii, dar profesorul era savuros ) și a rostit pe un ton serios, cu dicția lui inconfundabilă :
- Nu mă pricep eu la filme și nu mă omor după moderni, dar Persona lui Bergman e un film foarte, foarte valoros.
Iarăși ne-am privit pieriți. Pe scări ne-am întâlnit cu filosoful Traian Podgoreanu. El ne-a oprit și ne-a spus amical :
- Băieți, duceți-vă la Cinematecă să vedeți Persona lui Bergman. Mai rulează săptămâna asta și așa ceva nu se ratează.
Când am coborât în holul de la Litere, Ion Rotaru, directorul nostru de studii, îi întreba, cu vocea lui groasă, inconfundabilă, pe câțiva colegi :
 - Bă, ia spuneți-mi, e careva care n-a văzut Persona lui Bergman ? Că-l omor aici, cu mâna mea, lângă bustul lui Eminescu...
Toți văzuseră Persona și erau entuziasmați.
După o săptămână de coșmar, timp în care Stratan era din ce în ce mai tăcut și mai posomorât, ieșeam împreună, aparent abătuți, de la cursuri.  Eram în holul Facultății de Litere, se făcuse noapte, afară viscolea și în momentul în care a pus mâna pe ușă să o deschidă, Nino s-a oprit brusc, s-a întors către mine, m-a privit cu ură și a scrășnit :
- Bătrâne, toată lumea spune că Persona e o capodoperă ! Numai noi n-am înțeles nimic din filmul ăla !

27 de comentarii:

Radu Vancu spunea...

Replica lui Ion Rotaru e goebbelsiano-harmsiană, zău aşa. O să-mi bântuie multă vreme bovarismele culturale, în chip de imperativ categoric absolut :)

george geacăr spunea...

serban, titlul e neinspirat. va sa zica:
1) eu
2) stratan
3) bergman

karina spunea...

Filmul a fost interpretat în multe moduri diferite şi a fost subiectul unor dezbateri îndelungate, printre criticii de film.
Dupa mine, Bergman cu inclinatiile lui pentru ciudatenii, este atipic senzual, ludic - chiar Gordian. E doar parerea mea...

Şerban Tomşa spunea...

Radu,
Rotaru se dorea rabelaisian și călinescian... Oricum, era pitoresc, deși cam din topor. Când l-am auzit prima dată vorbind ( „Unde e, mă, Calmâcu ăla ? Că-l omor...”), am crezut că după anii de liceu, fericiți, am ajuns la un fel de generală, unde bâta profesorului face legea... Dar Rotaru dădea reprezentații inofensive...:)

Şerban Tomşa spunea...

George,
da, titlul era neinspirat, dar nu din pricina clasamentului pe care îl vezi tu, ci din pricină că suna rău... Nici Bergman, Stratan și eu nu merge. Singura variantă valabilă e cea pe care am folosit-o acum...
Apropo de clasamente. Titlul unui maare roman de Flaubert ți se pare că ar fi cam așa :
1. Bouvard ;
2. Pecuchet ?
Eu am văzut persoanele respective ca pe niște personaje. Ordinea din titlu nu sugerează valoarea lor ( 1. Stan, 2. Bran ). Dacă titlul ar fi fost „Șerban Tomșa, Ion Stratan și Ingmar Bergman, cam aveai dreptate... :)

Şerban Tomşa spunea...

Karina,
părerea ta este foarte interesantă și justificată... Mie îmi plac artiștii stranii, dar să nu fie din categoria celor obsedați de schelete și cimitire, că devin depresiv...

george geacăr spunea...

cum vrei, serban. mie nu-mi place cum sună ceva care începe cu eu, mai ales titluri, decât dacă e vreun schepsis...

Şerban Tomşa spunea...

George,
ai dreptate...
Nici mie nu-mi plac titlurile care încep cu „eu”, cu excepția volumului tău „eu, zise el”, fiindcă acolo e cu totul altă treabă...
Vezi că am mai introdus niște nuanțe în articol. Nu se înțelegea că Stratan juca, de fapt, teatru... :)

Şerban Tomşa spunea...

Am găsit un articol în Observator cultural : „Șerban, Bergman și Pirandello”... Șerban e... Andrei Șerban...

george geacăr spunea...

titlul „Șerban, Bergman și Pirandello” n-are nimic în neregulă. ar fi sunat nasol un articol cu titlul "Eu, Bergman şi Pirandello" iar autorul să fie Andrei Serban.
titlul cărţii mele este un clişeu lingvistic, trecere de la stilul indirect la stilul direct şi sugerează alteritatea vocilor

Şerban Tomşa spunea...

George,
e o chestie de gust... Șerban, Bergman și Pirandello n-are niciun chichirez. Eu, etc... are umor, e comic...... Puțin, e drept..
Iar titlul cărții tale e o trecere de la stilul direct la cel indirect...
Dă-le încolo, că fiecare susține ce îi sună mai bine...

Anton spunea...

@ Domnule Şerban Tomşa,
Am văzut şi eu discuţia dumneavoastră cu domnul Geacăr despre scrieile care-l au pe "Eu" în titlu. Am văzut şi rectificarea pe care aţi făcut-o la sugestia poetului. Cred că e îndreptăţită "tehnic", deşi am înţeles sensul celor spuse de dumneavoastră în această rememorare (care, zic eu, nu are nicio umbră de egocentrism).
În privinţa titlurilor ce-l conţin pe "eu" sau pe "Eu", mărturisesc că şi eu am comis-o, dar culmea!, nu regret nimic.
Spuneaţi în postarea anterioară că o să aveţi un răgaz de Sărbători şi că v-aţi rezervat timp pentru citit romanele domnilor Sovyani şi Nimigean. Aceste cărţi (am auzit că) sunt deosebite dar mai grele, aşa. În plus, sunt traversate şi de un profund sentiment al tragicului.
Nu ştiu cum o să vi se pară propunerea, dar n-aţi vrea să citiţi şi ceva mai de vacanţă? Mă rog, ştiu că în vacanţă se citesc de fapt cărţi grele, însă dacă doriţi ceva mai "lejer" şi mai veselos pot să vă trimit... "Eu, gândacul". Evident, prin Moş Crăciun.

pantacruel spunea...

serban,
textul mi se pare o delicatesa iar dialogul tau in semicontradictoriu cu george geacar sampania de dupa :)
am sa-mi permit chiar sa-l postez si la mine!

Scorchfield spunea...

Şerban uite un citat :)

Pentru ca lucrurile să fie mai limpezi, luară drept bază mnemonică propria lor casă, legând de fiecare dintre părţile ei o faptă distinctă, iar curtea, grădina, împrejurimile, întregul ţinut nu mai avea alt sens pentru ei decât acela de a-i ajuta să-şi amintească datele istorice. Pietrele de hotar delimitau anumite epoci, merii erau arbori genealogici, tufişurile, bătălii, lumea devenea un simbol. Căutau pe ziduri, tot felul de lucruri absente, ajungeau până la urmă să le vadă, dar nu mai ştiau ce date reprezentau.
De altfel, datele nu sunt totdeauna autentice. Aflară, dintr-un manual destinat colegiilor, că naşterea lui Isus a avut loc cu cinci ani mai devreme decât se spune, că grecii numărau Olimpiadele în trei feluri şi că pentru latini anul începea la opt date diferite. Sunt tot atâtea prilejuri de a te înşela, pe lângă cele iscate de zodiace, de feluritele măsurători ale timpului şi de atâtea calendare.

Gustave Flaubert, Bouvard şi Pécuchet, ed. Art, 2007, pag.132-133

Cam aşa şi despre Persona, film care ne rătăceşte pe noi bărbaţii în a caracteriza femeia în rătăcirea ei.

Scorchfield spunea...

şi dacă Şerban este de acord, merită să vedeţi începutul filmului Persona la:

http://scorchfield.blogspot.com/2010/07/persona.html

pantacruel spunea...

:)
http://pantacruel.blogspot.com/2010/12/zvarcoliri-intelectuale-alte-masti-dar.html

Şerban Tomşa spunea...

Domnule Marin Anton,
vă cer iertare că v-am promis cam de multișor că voi căuta romanul dumneavoastră „Eu, gândacul”, dar n-am reușit să ajung într-o librărie bucureșteană.
Voi fi bucuros și onorat să citesc romanul dumneavoastră și vă rămân mult îndatorat. Și nu cred că e o carte lejeră : subiectul ei este, din câte am înțeles, foarte dificil și e nevoie de multă forță artistică pentru a duce povestea la capăt. O voi citi cu cel mai mare interes.

Şerban Tomşa spunea...

Să nu uit : polemica este consumatoare de energie și de idei și este un lux pe care mi-l permit numai cu unii prieteni mai bătăioși sau cu amici care mă iubesc... Cu George sunt prieten din 1984. Am locuit o săptămână împreună într-un cămin studențesc, pe vremea când ne dădeam definitivatul în învățământ. Am rămas apropiați pentru tot restul vieții ( deși nu ne-am mai văzut niciodată de atunci ! ), iar el a scris prima cronică serioasă la...prima mea carte. Fără îndoială că are dreptate _ am și schimbat titlul articolului ! -, iar acum regret că m-am apucat să mă contrazic cu el...

Şerban Tomşa spunea...

Panta,
:)
cum ziceam, îmi pare rău că m-am contrazis cu prietenul meu...Mai ales că, până la urmă, i-am dat dreptate...
Coletul a sosit la poștă. Îți mulțumesc încă o dată. Mă duc mâine să-l ridic. Îți voi scrie pe mail.

Şerban Tomşa spunea...

Scorchfield,
extraordinar... E cartea care îmi place cel mai mult din creația lui Flaubert, în opinia mea cel mai mare prozator francez...
Nu vi se pare că Flaubert scria borgesian, înainte ca Borges însuși să se nască ?
Vă mulțumesc pentru începutul filmului.

Scorchfield spunea...

Cartea o ştiu de la tine!

Special am ales acest citat; apropo de confuziile care ne bântuie tot timpul.

P.S. să ne scriem la persoana a II-a singular, precum ai cerut :)

Şerban Tomşa spunea...

Scorchfield,
OK.
Așa se cuvine între prieteni...

Anton spunea...

Hm, o să vedeţi dumneavoastră că nu-i deloc grea - deci nu poate fi decât lejeră! - şi n-are pic de sobrietate, oricât s-ar strădui personajul care o povesteşte.
Pe de altă parte, subiectul ei nu este deloc dificil - e cu gândaci, aşa cum o arată şi titlul cât se poate de onest şi direct. Cât despre forţa artistică folosită în a duce povestea până la capăt, nu-i chiar cine ştie ce. Gândiţi-vă că şi eu am scos-o la capăt cu ea.
P.S. Aaa! Cred că faceţi o confuzie cu o altă carte - despre care se face vorbire în "Manuscrisul lui Titus" şi care se numeşte "Nedesluşitele contururi ale ţărmurilor". Da, aceea-i mai serioasă, dar nu în totalitate, doar pe alocuri. Evident, peste pasajele serioase se poate trece, deoarece cartea e un monstru. Măcar prin volum. Dar fiţi liniştit! Nu o să v-o trimit tocmai pe aceea (are peste opt sute de pagini, aşa că...).
P.P.S. Doriţi nişte gândaci de Crăciun care să foşgăie printr-un manuscris... electronic sau îi preferaţi într-un volum tipărit?

Şerban Tomşa spunea...

Anton,
:)
Voi fi onorat și bucuros să vă citesc romanul în formatul care vă convine mai mult... Și lăsați la o parte modestia : știm toți că sunteți un scriitor adevărat, cu o deosebită forță de creație...

karina spunea...

http://karina-lumeanoastra.blogspot.com/2010/12/plansul-calugarilor-1-si-2.html
Pentru linistea sufletului nostru, inainte de aceasta luminata sarbatoare a crestinatatii!

gabi c. spunea...

Savuros, dulce amarui. Eu mi-am primit cadoul de la Mos Craciun.

Şerban Tomşa spunea...

Gavi,
vă doresc sărbători liniștite și fericite ! Și buzunarul gros !
( Din păcate, pe lângă cele, minunate, cu care m-am lăudat, eu am mai primit niște „cadouri” pe net, de la un neprieten, care stă în umbră, dar pe care l-am identificat... :) )