Bergman și Stratan

Se apropia Crăciunul. Nicolae Manolescu dăduse un interviu în România liberă și îl pomenise și pe Nino Stratan. În așteptarea ziarului, Stratan m-a ținut treaz toată noaptea. Am flecărit, am fumat și am făcut clasamente : cei mai buni poeți, cei mai valoroși prozatori, critici literari și profesori universitari. I-am trecut în revistă, de asemenea, pe cei mai proști din toate domeniile. Niște celebrități de azi ocupau primele locuri. Evident că n-am băut nimic, fiindcă Stratan suferea de o depresie care îi dădea o senzație de teamă continuă și accentuată ...  Făceam propuneri, dezbăteam îndelung valoarea sau tâmpenia fiecărei personalități și, când ajungeam la un acord și ordinea „candidaților” era stabilită, Nino lua repede pixul și și scria clasamentul pe o coală. Cred că a păstrat mulți ani foile alea...S-a făcut dimineață și am mers la chioșcul de ziare. În interviul său, Manolescu îl numea pe Stratan „ minte strălucită și poet foarte talentat” ( Stratan conducea, pe atunci, Cenaclul de Luni ). Nino era în al noulea cer. Năuciți de oboseală ( nici nu mâncasem nimic ), am plecat apoi la Cinematecă, unde rula Persona lui Bergman. Am văzut filmul acela într-o stare de amară și dureroasă amorțeală. Imaginile se derulau cu lentoare în fața ochilor noștri, dar din pricina nopții pierdute, nu pricepeam mare lucru. În plus, în film erau introduse niște secvențe reale, cu preoți budiști care își dădeau foc. Privind scenele respective, aproape că leșinam. Ne-am întors la cămin cu mințile risipite.
A doua zi, la cursul său, Eugen Simion ne-a spus :
- Această temă apare și în filmul lui Bergman, absolut extraordinar, Persona.
Eu și Nino stăteam în părți diferite ale amfiteatrului. Am întors, în aceeași secundă, capetele, unul spre celălalt. Stratan avea o privire sinistră.
La seminarul care a urmat, Narcisa Forăscu ne-a zis, ca din întâmplare :
- Fără îndoială că filmul Persona, care rulează acum la Cinematecă, este o mare realizare a cinematografiei mondiale.
Din nou schimb de priviri cu Stratan, care părea terorizat.
În ziua următoare, Al.Piru a întrerupt câteva secunde cascada de poante ( care n-aveau nicio legătură cu studiul literaturii, dar profesorul era savuros ) și a rostit pe un ton serios, cu dicția lui inconfundabilă :
- Nu mă pricep eu la filme și nu mă omor după moderni, dar Persona lui Bergman e un film foarte, foarte valoros.
Iarăși ne-am privit pieriți. Pe scări ne-am întâlnit cu filosoful Traian Podgoreanu. El ne-a oprit și ne-a spus amical :
- Băieți, duceți-vă la Cinematecă să vedeți Persona lui Bergman. Mai rulează săptămâna asta și așa ceva nu se ratează.
Când am coborât în holul de la Litere, Ion Rotaru, directorul nostru de studii, îi întreba, cu vocea lui groasă, inconfundabilă, pe câțiva colegi :
 - Bă, ia spuneți-mi, e careva care n-a văzut Persona lui Bergman ? Că-l omor aici, cu mâna mea, lângă bustul lui Eminescu...
Toți văzuseră Persona și erau entuziasmați.
După o săptămână de coșmar, timp în care Stratan era din ce în ce mai tăcut și mai posomorât, ieșeam împreună, aparent abătuți, de la cursuri.  Eram în holul Facultății de Litere, se făcuse noapte, afară viscolea și în momentul în care a pus mâna pe ușă să o deschidă, Nino s-a oprit brusc, s-a întors către mine, m-a privit cu ură și a scrășnit :
- Bătrâne, toată lumea spune că Persona e o capodoperă ! Numai noi n-am înțeles nimic din filmul ăla !