Două poeme de MARIUS ȘTEFAN ALDEA

Am onoarea să găzduiesc, pe blogul meu, două poeme ale unui foarte tânăr autor care m-a entuziasmat prin sclipitorul său talent și căruia îi prevăd un mare viitor : Marius Ștefan Aldea.

Poetul s-a născut pe 23 iunie 1987, la Motru, judeţul Gorj.
Debut în revista Oglinda Literară în anul 2005.
Publică două plachete de versuri în ţară (Al treilea ochi; Iona îl aşteaptă pe Godot) şi unul în străinătate (Poetul.străzii@yahoo.com), dar e de părere că Simfonia frânei ( volum în curs de apariție ) reprezintă începutul poeziei lui.
Înfiinţează în 2010 la Timişoara revista de literatură tânără Subcultura – kalaşnikov de idei şi este redactor din 2009 la revista Contemporary Horizon.
Publică poezie şi cronici literare în diferite reviste: Viaţa Românească, Poezia, Vatra, Orizont, Luceafărul, Feed Back, Tiuk etc.
Membru al cenaclului Pavel Dan din Timişoara.

„Poemele lui Marius Aldea sunt inteligent-fanteziste şi dau o senzaţie de prospeţime, deşi refoloseşte, frecvent, şi mijloace de seducţie inventate de Nichita Stănescu, Emil Brumaru, Mircea Dinescu. Marius Aldea are o plăcere de a scrie care face ca tot ce împrumută să devină al lui.”

                                                                                           Alex Ştefănescu

“Marius Ştefan Aldea face parte din plutonul tinerilor poeţi cărora li se fâlfâie de generaţia imediat anterioară, însă nu li se deloc de generaţiile vechi. Văd şi prevăd o promoţie de poeţi lucizi şi cultivaţi printre care compozitorul Simfoniei frânei va străluci. Pentru că are umor, deci îşi permite să fie cinic, şi pentru că izbuteşte nişte metafore trăsnite, dar fluente, nu răscăutate. Apoi ochiul său este flămând şi precis, nu hoinăreşte pe firmament până se întoarce cu albul în sus. Viteza, claritatea şi subtilitatea artei lui montează un spectacol inteligent – un deliciu pentru durii ca el, care, de fapt, ascund un suflet sensibil în spatele rictusului sceptic. Un romantic de factură excelentă este Marius, adică dintre aceia cu witz, care muşcă tot, iar apoi se muşcă pe ei înşişi. Irezistibilă poezia asta ca un roman scris la colţ de stradă de un designer care ştie exact ce vrea de la manechinele lui.”

                                                                                           Felix Nicolau

“Marius Ştefan Aldea are atâta energie poetică, încât există riscul să supratensioneze Sistemul Naţional de Distribuţie a Literaturii. Dar cum SNDL nu există decât în imaginaţia noastră, nu vă rămâne, dragi cititori, decât să vă conectaţi singuri la această sursă de energie. E simplu: deschideţi cartea lui Marius şi citiţi puţin. Dacă nu sunteţi purtători de mânuşi izolante şi cizme de cauciuc, ar trebui ca în secunda a doua să fiţi scuturaţi zdravăn, iar mâinile să vi se încleşteze pe carte. E doar unul dintre efectele pe care îl are poezia bună asupra omului.”

                                                                                           Robert Şerban



Somnul


Prietenul nostru spune că a îngropat somnul sub nuc
însă noi nu suntem chiar atât de nebuni
să ne apucăm de săpat pe o vreme ca asta
3 cutii de somnifere a îngropat el în pământul galben
la fel de bine ar fi putut săpa o fântână în locul ăla

.nu a avut încredere în moarte dar pariu-i pariu.
trebuie să ştii câte să înghiţi
dar toate astea nu i le mai spunem lui
dormi o viaţă ca apoi să te trezeşti mort
aşa urlă el acum
l-am aruncat în ploaie
de când nu a respectat pariul am încetat să-l mai
privim în ochi

ploaia îl loveşte ca o femeie îndrăgostită
el stă îngenuncheat într-o baltă
un câine negru îl adulmecă intră în apă
după ce se scaldă începe să bea
eşti ceea ce vei fi se roagă prietenul nostru
are acasă o iubită care în timp ce-l aşteaptă
îi coase o cămaşă albă
tunetele o fac să tresară la fiecare tresărire
cămaşa se umple de picături de sânge

am suferit atât de mult încât mi-au dat nume de sfânt
şi câinele îl linge pe faţă îl muşcă noi strigăm în gând
mamă unde e tata să vorbim ca-ntre băieţi?
ieşim în pragul casei lovim cu pâine animalul
satură-te potaie
am plânge dar ne este ruşine mamă unde e tata
să vorbim ca-ntre băieţi?

apoi mergem la trădător îl lovim cu bocancii în gură
unde le-ai ascuns jigodie?
el ne arată nucul de crengile lui atârnă un leagăn
şi dintr-o dată ni se face un somn
însă noi nu suntem chiar atât de nebuni
să ne apucăm de săpat pe o vreme ca asta.



Tratat despre prăpăstii

Unde dumnezeu se duce viaţa mea
şi pe ce căi
femeia care mă iubeşte
îmi sărută cusătura ce-mi ţine
capul pe umeri. am câţiva fraţi
o mamă câţiva morţi în spate
unde dumnezeu şi pe ce căi

şi pe ce căi ar trebui să continui
femeia care mă iubeşte
o mamă câţiva fraţi
dar îmi spun dacă nu pentru ei
atunci trăieşte de dragul morţilor
sângele lor a rămas în contul tău

femeia care mă iubeşte
îşi petrece nopţile cu ochii închişi
lacrimile ei sunt monede
ce-i acoperă pleoapele ca la mort
dacă nu pentru ea atunci pentru cine
bate un ceas de perete şi pe ce căi

o mamă câţiva fraţi
şi postura mea din poză de invidiat
sufletul ia calea fumului părăseşte încăperea
prin coşul casei unde dumnezeu se duce viaţa mea
şi pe ce căi
o umbră îşi cară beţivul acasă
pe-acelaşi drum cu câini lătrând

dacă nu pentru ei atunci pentru cine
merită să asculţi bocancii în zăpadă
ca scrâşnetul din dinţi al tatălui nostru
o mamă câţiva fraţi
dacă nu pentru ei atunci pentru cine
nu se mai termină toate astea

unde dumnezeu şi pe ce căi
nu iau şi nu vă las nimic
femeia care mă iubeşte
vă va pune în braţe un copil
dacă nu pentru el atunci pentru cine
nu se mai termină

fiecare secundă este un pahar cu vin
pe care mi-l torn în cap
unde dumnezeu şi pe ce căi
am moştenit un sânge negru-pământ
nu curge se surpă se surpă încet.