joi, 1 septembrie 2011

Medici și sfinți : ALEXANDRU PESAMOSCA

A murit un sfânt : Alexandru Pesamosca. Un model adevărat. A salvat mii de vieți și, drept recunoștință, a fost scos la pensie cu forța. N-a luat bani nimănui și a fost lăsat să locuiască, precum un  homeless, într-o debara a spitalului. Acolo a și murit, ca un câine de pripas, dar în corurile de laude ale ziarelor și televiziunilor. Mai exact, a fost găsit mort ! E revoltător. Nulitățile pline de bani se tratează la Viena sau la Paris. Așa e la noi, în România. Prosperă numai cei care nici nu te bagă în seamă, dacă nu te năpustești să le bagi banii în buzunar. Cine muncește onest și pune suflet în ceea ce face e pierdut.
Din fericire, mai există asemenea medici extraordinari, deveniți excepții într-o lume în care trebuie să ai șoriciul gros pentru a da înainte. Am cunoscut și eu câțiva doctori deosebiți și nu voi înceta toată viața să le fiu recunoscător : Andrei Bâlbâie, Dumitru Toma ( Spitalul din Videle, Teleorman ), Petre Călin ( Policlinica Videle ), Mihaela Enache-Grigore. Nu voi obosi niciodată să le mulțumesc și le voi dedica, în timp, măcar câte un articol. Pe Andrei Bâlbâie l-am făcut personaj într-un roman și i-am dus cartea, cu dedicație.
Vor urma și ceilalți. E tot ce pot face pentru ei.

10 comentarii:

MB spunea...

Dumnezeu să-l odihnească! ..cu adevărat un sfânt.

Şerban Tomşa spunea...

MB,
nasc și la noi OAMENi. Din nefericire, din ce în ce mai puțini. Și uite cum mor...

andreea toma spunea...

Dumnezeu sa-l odihneasca!...povestea sa e impresionanta...pacat ca nu a fost pretuit indeajuns.

Şerban Tomşa spunea...

Andreea,
cine să-l prețuiască ? Probabil că a avut destui „colegi” care l-au urât. Așa sunt tratați, la noi, oamenii de valoare.

Aris spunea...

Domnule Tomsa, parca din ce in ce mai des gasim oamenii speciali la capitolul "Transferati definitiv in rai"! E trist ca Domnul Doctor Pesamosca nu a avut parte nici macar de o lumanare aprinsa in mana sa ii lumineze Drumul...
Dumnezeu sa il ierte!

Şerban Tomşa spunea...

Aris,
trăim într-un infern în care nu e loc pentru altruiști, precum dispărutul doctor. Ar fi atât de ușor să fim toți mai buni !

Aris spunea...

Eu sunt optimista si sper ca trecerea prin infern ne va obliga sa devenim mai buni.

Multa sanatate, domnule Tomsa!

andreea toma spunea...

Din pacate, asa e la noi, adevaratele valori zac uitate cine stie pe unde, ignorate, sau chiar batjocorite.

Şerban Tomşa spunea...

Aris,
poate că perspectiva dumneavoastră este cea potrivită. Cu condiția să nu ne stabilim definitiv în infern.

Şerban Tomşa spunea...

Andreea,
asta a devenit, la noi, o lege. A marginaliza creierele este singura regulă care se respectă azi.