Am recitit, în această vară, Ulii și porumbei de Grazia Deledda. Gesturi obișnuite, întâmplări mărunte, dar cu ecouri puternice, atmosferă inconfundabilă, sărăcie, prejudecăți crunte, conflicte puternice și durabile între familii. O graniță morală incertă desparte acest univers de sălbăticia căreia oamenii perseverenți, cu o voință de oțel, îi smulg fiecare îmbucătură de pâine. Sătenii se urăsc cu patimă și iubesc cu timiditate. Unii sunt nevoiți să trăiască zeci de ani prin păduri pentru a li se putea prescrie crimele. Doctorul pare, printre munteni, un excentric, un nebun cu apucături libertine, dar i se trece orice cu vederea. Ceva curat și profund principial străbate acest spațiu : deși simpli și consecvenți în ranchiună, locuitorii satului sunt capabili să-și recunoască cele mai urâte greșeli și să-și ceară iertare.
Universul ficțional al Graziei Deledda îmi amintește, de fiecare dată, de Ion Agârbiceanu, cu care romanciera sardă are multe lucruri în comun. Acestea sunt vizibile în special în romanul Strigoiul, indiscutabil, în opinia mea, capodopera prozatorului ardelean. Sigur, textul românului prezintă, în plus, inspirate inserții fantastice.
Dar de ce Deledda a fost recunoscută pe plan mondial și a primit Nobelul, deși a evocat un topos specific insulei Sardinia, unde a trăit până la trezeci de ani, iar Agârbiceanu este, pentru lumea largă, un necunoscut ?
6 comentarii:
...şi povestea asta cu Nobelul ar fi fost gata, dacă nu era premiată Herta Muller, deci ce au nemţii şi n-avem noi?! :)
Scorchfield,
dar ce, nemții au ce avem noi ? Ei au principii și cultul muncii, noi suntem puturoși, invidioși, inconștienți, pravoslavnici și avem infractori care au devenit majoritari în mai toate profesiile. Inutil să insist.
http://mariapostu.wordpress.com/2011/09/23/ghiciti-blogul/
Maria,
nu știu cum să-ți mulțumesc. Altruismul tău este și el un semn că ești o poetă mare.
Îți mulțumesc.
Ma bucur ca te-ai oprit asupra lui Agarbiceanu.Este unul dintre prozatorii romani pe care nu toti il aseaza acolo sus unde ar merita.Personal, la sugestia criticului Dumitru Micu, conducatorul lucrarii mele de doctorat, l-am recitit si am selectat o nuvela exceptionala, alaturi de multe alte opere ale altor scriitori in tema lucrarii mele (Puterea).E vorba de nuvela Jandarmul.Mi-ai dat ideea sa revin asupra ei si sa scriu un articol, desi in ultima vreme nu mai imi da inima si timpul ghes spre acest gen de indeletniciri inutile.
Maria,
Așa e, Agârbiceanu este un prozator mare. Jandarmul și Păscălierul ( parcă așa se cheamă, nu ? ) sunt bijuterii narative. Dar și multe altele.
Trimiteți un comentariu