Am participat, prin 1990, la un recensământ. Îmi revenise un sector pitoresc, parte deluroasă a localității, și trebuia să urc și să cobor zilnic niște pante abrupte, destul de înalte. Aer curat, mișcare, parcă eram la munte ! Ca un făcut, în zona mea se îngrămădiseră toate văduvele trecute de 80 și 90 de ani. (Am constatat, cu acest prilej, că femeile trăiesc, în mai toate familiile, mai mult decât bărbații. ) Trebuia să strig ca la oale ca să mă fac înțeles. Chestionarul era normal, deși cam întortocheat pentru mințile unor recenzenți. Dacă însă erau citite cu atenție instrucțiunile, treaba era simplă. O întrebare le dădea de furcă unora : „ Aveți chicinetă ? ” Era necesar să-i explici omului ce înseamnă cuvântul cu pricina, etc.
Pe urmă, foamea a devenit din ce în ce mai mare și, cum nu fac politică, nu am mai fost solicitat pentru o asemenea operație. Se știe că profesorii câștigă prea mult la școală, ca să mai desfășoare și alte activități aducătoare de venituri ! Înțeleg însă că, la acest recensământ, o întrebare sună cam așa : „ Cine este capul familiei ?” Ce-o fi vrând să însemne asta ? Se presupune că există și un fund al familiei ? Te pomenești că sunt formulate și alte întrebări :
„ Obișnuiți să întrețineți raporturi sexuale cu vecinii ?”
„ Dacă da, de câte ori pe săptămână ?”
„Dar cu colegii de serviciu ?”
„Șeful se dă la dumeavoastră ?”
„ Când v-ați înșelat ultima dată soția ?”
„Dar ea pe dumneavoastră ?”
„Consumați covrigi cu susan ori cu semințe de mac ?”
„ Vă plac blondele ?”
„Mai trageți chiulul, când și când, la serviciu ?”
„ Întârziați des la slujbă ? ”
„Vă înjurați șeful ? De câte ori pe zi ?”
„El ce zice de treaba asta ?”
„ Vă place să vă îmbătați ? ”
Dacă asemenea informații nu sunt solicitate, ar trebui refăcute urgent formularele de lucru. Să vedeți pe urmă conversații animate între cetățeni și funcționari ! Se va sta la taclale, se vor bea cafele, iar musafirii și gazdele vor deveni prieteni nedespărțiți !
Pentru a testa înclinațiile artistice ale oamenilor, n-ar fi rău ca aceștia să fie chestionați și în direcția respectivă. Pe vremea lui Ceaușescu am văzut la televizor o scenetă tâmpită în care un pictor, care își deschisese o expoziție, arunca o trâmbă de fum în ochii unui unui reporter și îl întreba, pentru a-l epata :
„Ai privit vreodată un fluviu drept în ochi ?”
20 de comentarii:
Ma incearca temerea ca, atunci cind au zamislit chestionarele astea, s-au inspirat din unele mai vechi, facute de niste colonei cu dunga albastra. Sau ochi.
Si, apropo de ochi, eu cred ca judeci prea sever pictorul cu pricina. Poate ca "ochi" din intrebarea lui retorica era un singular, cu pluralul ochiuri, ceea ce ar schimba complet perceptia. Caci, nu-i asa, din perceptii traim, cu perceptii ne hranim si, de cele mai multe ori, perceptii iubim. Nu?
Augustin,
ai dreptate în legătură cu băieții cu dungi și ochi precum cerul. :)
Nu-l judec nici pe pictor, nici pe autorul scenetei. :) Mă gândeam doar că eram nevoiți să ne mulțumim cu puțin. O „operă” ca aia părea, în lipsă de de altceva, chiar bună. :)
Acum trăim în lipsuri și mai mari.
Te îmbrățișez.
„Ai privit vreodată un fluviu drept în ochi ?”
nu-i rea deloc :)
dar mai bine sună
„Ai privit vreodată un fluviu drept în huochi ?”
Scorchfield,
ai dreptate, mrge mai bine așa. :)
Absolut genial! Textul acesta, ca si atatea altele ale dumneavoastra, ma cuceresc prin sinceritatea simtirii si inteligenta expunerii. Si, da, n-am privit fluviile in ochi, dar legat de recensamantul asta, ca si de altele, aveti dreptate. Cine face intrebarile?
Ionel Muscalu,
nu știu cine formulează întrebările, dar acestea sunt făcute ca tot ce mișcă în republica noastră. Or fi niscai specialiști de modă nouă.
Mulțumesc pentru cuvintele frumoase.
Cu drag.
Șerban, iartă-mă că apar după atâta timp cu o întrebare. Astăzi mi s-a spus: ”Ia un caiet gol și un pix și scrie!!! Trebuie să scrii o carte!” Se poate? Așa se scrie o carte? Tu trebuie să știi și ești singura persoană pe care pot să o întreb. Să ascult? Să iau un caiet și un pix? E târziu? E momentul? Nu știu nici eu ce întreb de fapt, dar poate tu știi să-mi răspunzi. Salutări de pe Bega cu toată admirația.
Irina Alexandra,
s-ar putea să știi mai bine decât mine răspunsul la întrebarea pe care mi-ai pus-o, fiindcă ai scris mai multe cărți până acum, deși nu le-ai tipărit. Ți-ai muiat degetul în călimara lunii, în apusuri și răsărituri, în sufletul nostru și în melancoliile norilor și ai desenat poeme cu care ne-ai iluminat peșterile interioare. Tu poți să scrii cărți în milioane de feluri.
Zic că merită să încerci și cu un caiet și cu un pix. Să vezi ce minunății vor ieși !
Cu drag.
:))))))
Raman un fan Tomsa... Il plac enorm pe Serban, dar iacata ca nici Tomsa nu-i de colo...
:))
Ha, ha, chestia cu "capul de famile" ma dat gata:))) I-am spus ca in casa nu exista niciun cap si mi s-a raspuns ca nu se poate asa ceva:)))
Da' nici eu n-am cedat:))
Serban:
ce a raspuns criticul? :)
Sunt şi eu acum recenzor şi nu pentru că fac politică, ci din lipsă de bani şi mai mult din curiozitate. Am un bloc prin Bucureşti plin de bătrâni, şomeri şi studenţi chiriaşi aşa că mă tot întreb cine mai produce în ţara asta.Pentru mine este o ocazie bună de a înţelege mai bine societatea în care trăim, o colivie de idei.
Dan,
sunt măgulit să am un asemenea susținător. Și eu sunt un fan Ioanițescu. :)
Mulțumesc. Îmi pare rău că, din pricina faptului că mi-am schimbat contul ( după ce fusese spart ), nu mai pot comenta în imperiul tău.
Karina,
da, e o întrebare ciudată. N-am fost acasă când a venit recenzorul și nu știu ce i-a spus soția. :)
Liviu,
criticul se holba prostit ( și înecat în fum ! ) la artist, fără să spună nimic. Era chiar finalul scenetei. :)
Gabi,
e o exprianță interesantă. Ar fi interesant ce concluzii vei trage.
Cred că nu mai produce mai nimeni. Nici cele care ies la „produs”, nici ăia care mută marfa de ici colo și îi triplează prețul.
Astăzi am aplicat pe terenul de recensământ marca de întrebări Tomşa, astfel că am stat cu oamenii la taclale, am băut cafele vin şi ţuică despărţindu+ne cu veselie la final prieteni, după semnarea interminabilelor cearceafuri. Dincolo de întrebările pe alocuri chiar stupide şi inutile din formulare, ba chiar cu ajutorul lor, am descoperit în spatele cenepe+urilor nişte oameni adevăraţi şi parte din problemele lor reale şi nu de catastif. Spre exemplu o fetiţă de 7 ani mi+a corectat formularul şi mi+a pus nota zero pentru că îi scrisesem numele cu un singur l in loc de doi l şi cu V în loc de W(ghici ce nume avea?)
Gabi,
asta înseamnă să te poți bucura de lucrurile frumoase care îți ies în cale. Mă bucur pentru tine.
Cu drag.
Spilu-i ca-n sceneta amintita acelasi critic ii indicase pictorului intrebarea.
Mi-o amintesc indeajuns incat sa-l pun pe Virgil Ogasanu in rolul pictorului.
Adar,
da, da, chiar așa e. :)
Trimiteți un comentariu