Daniel Cristea-Enache și invitații săi

Am urmărit cu atenție, luni, emisiunea lui Daniel Cristea-Enache, de pe TVR CULTURAL. E un lucru bun că  acțiunile de acest fel sunt încredințate unor personalități de primă mână ale culturii noastre. Prin tot ceea ce scrie ori face, tânărul și autoritarul Daniel Cristea-Enache reînnoadă tradiția criticului de direcție, prefigurând viitorul literar al noilor generații. Autorii români importanți din ultimele decenii îi datorează cronici și studii fundamentale, care stau, în definitiv, la temelia prestigiului beletristicii care se scrie în zilele noastre. Dincolo de flerul, talentul sclipitor și competența sa indiscutabilă, Daniel Cristea-Enache manifestă o încântătoare independență de spirit, care nu se convertește în aroganță sterilă, ci într-un vizibil respect pentru valorile estetice veritabile.  Daniel Cristea-Enache mi-a revelat și o altă însușire rară, prin care mi-a reamintit de un critic și prozator legendar, față de care am un adevărat cult : iubirea necondiționată față de cărțile celorlalți și chiar față de persoanele care se manifestă cu har în spațiul nostru ficțional. O generozitate plină de empatie, semn al celor aleși.
Am susținut totdeauna că literele noastre au nevoie de critici și eseiști autentici, care să despartă, prin opțiunile lor, apele de uscat. Pentru un critic, cărțile și autorii sunt personaje credibile ori grotești, în scenarii de idei mai mult ori mai puțin spectaculoase..
Ultimii invitați ai lui Daniel Cristea-Enache au fost doi critici literari care posedă toate mijloacele necesare pentru a fi socotiți creatori : Alex Ștefănescu și Dan C. Mihăilescu. Provocați cu dibăcie de moderator, cei doi au oferit un spectacol încântător, cu priză la public. Participanții la emisiune, inclusiv amfitrionul, sunt, literar vorbind, niște seducători, iar efectul ideilor lor, multe și interesante, asupra privitorilor este garantat. Spontaneitatea  și sinceritatea au fost la ele acasă, iar opiniile exprimate au avut bătaie către actualitate. Alex Ștefănescu este de părere că, deși ar trebui să fie protejați, oamenii de valoare sunt minoritatea cea mai persecutată din România. Autorul Istoriei literaturii contemporane a arătat că literatura este un prilej de bucurie. El militează pentru o atitudine civilizată și tolerantă pe care e necesar să o aibă orice condeier față de confrații săi. Cu mulți ani în urmă, regretam că o minte ca a lui Florin Manolescu își consuma o mare parte din timp cu studiul literaturii SF. Până la urmă s-a dovedit că preocuparea istoricului literar era justificată, din moment ce din asta a rezultat o sinteză de excepție. Astăzi mă mir că Alex Ștefănescu își pierde vremea cu cărți lipsite de valoare, încercând să ne arate ce nu este literatura. Dar cine poate ști ce va rezulta de aici ?
Dan C. Mihăilescu este un personaj fabulos, de o sinceritate dostoievskiană și un stilist fără termeni de comparație. Cofesiunile sale m-au impresionat puternic. Mintea lui pare alambicul unui alchimist, mereu în efervescență, zămislind continuu idei, născând teorii și ipoteze, într-o coregrafie plină de curbe și volute fermecătoare : o sărbătoare continuă. Este un privilegiu să-l citești sau să-l asulți. Textele sale sunt impregnate de miresmele unor tomuri vechi, așezate în biblioteci confecționate din esențe de lemn prețios. Farmecul unei oralități livrești, paradoxale, dacă pot spune așa,  învăluie frazele scriitorincului, cum cu simpatie l-a numit Daniel Cristea-Enache.
Dan C. Mihăilescu a afirmat că încă există numeroși cititori avizați, în special printre adolescenți și tineri, și că viitorul literaturii nu este atât de negru pe cât socotim noi. Să dea Dumnezeu să aibă dreptate !