Getice triste

Duminica trecută am mers să văd târgul care se organizează într-unul din orașele de la șes.
Străbat cu mașina câmpia pustie, uscată, seacă. Pe ici-colo, unii agricultori au arat, iar semințele așteaptă, în pulberea roșcată, ploaia care să le aducă izbăvire.
Ierburile sălbatice sunt calcinate de soare și de brumă. Nu mișcă nimic : nici iepure, nici potârniche. Vânătorii și braconierii au ras tot. Pare un pământ ai cărui zei au murit. Iar oamenii adevărați au plecat și ei spre alte orizonturi.  Unde sunt geții de altădată care locuiau în stepa care se întinde în fața mea ? ( Se știe că, la început,  dacii trăiau în zonele muntoase și abia mai târziu au ocupat și zonele stăpânite de geți. )
Peisaj sărac și meschin. Unde am citit că pământul din Franța e de cinci ori mai fertil decât al nostru ? Peste tot, câini abandonați și am impresia că fiecare dintre ei seamănă cu cățelușa pe care o caut de o lună și ceva. Trăiesc sentimentul că toți sunt ai mei și că sunt răspunzător pentru ei. Opresc mașina, ei se apropie și se manifestă prietenește. Sunt neconsolat că nu am ce să le ofer.
În târg, marfă modestă pentru oameni cu bani puțini. Miroase a mici făcuți dintr-o carne dubioasă, duhnitoare, a legume crude și a piele tăbăcită. La intrare, câțiva țărani au la vânzare păsări supuse unui adevărat supliciu. Sunt legate cu sfori de picioare și de aripi. O rățușcă drăgălașă s-a lungit pe pământ și a închis ochii. E moartă sau adormită. Aproape că îmi vine rău. Cine le-o fi băgat oamenilor în cap că pot face orice cu necuvântătoarele lipsite de apărare?
Un tânăr brunet și simpatic încearcă să-mi vâre pe gât o haină. Mă pune să o probez, îmi laudă înfățișarea, mă perie, îmi explică răbdător că aș face o mare afacere dacă aș achiziționa scurteica lui.
- Se cunoaște că sunteți intelectual, spune el.
- Se cunoaște pe dracu, bombăn eu. Aduc mai mult a manelist.
Până la urmă, intru și eu în jocul lui și îi spun că scriu. Stă și se uită la mine admirativ.
- Pe cuvânt ? Păi, atunci vă fac o reducere.
M-am cam săturat de comedia asta, așa că dau să plec. Dar îl aud zicând :
- Știți, eu sunt din Z. Avem și noi un scriitor acolo. Se numește  I. R. E foarte, foarte bun, după părerea mea. Îl știți ?
- Am auzit de el, mint eu, fiindcă nu-i pot strica băiatului dispoziția.
- Da ? Nu-i așa că e un scriitor talentat ?
Și mă privește cu candoare și curiozitate.
Eram obișnuit ca, prin părțile astea și în general prin România, scriitorii să fie dezavuați de concetățenii lor. Lui Sadoveanu, un nepot al lui Creangă i-a mărturisit că îi este rușine cu autorul Amintirilor..., fiindcă le-a făcut neamul de râs, iar o nepoată a lui Tolstoi trăitoare prin Sibiu i-a spus unui reporter că unchiul ei a fost...un bețiv.  Cu mai mulți ani în urmă mergeam pe străzile aceluiași oraș, însoțit de un amic. La un moment dat, ne-am întâlnit cu o cunoștință a colegului meu, un bărbat între două vârste. Însoțitorul meu a făcut prezentările și i-a spus despre mine, cu fair-play, celui din fața noastră :
- E un scriitor recunoscut.
- Zău ? a rânjit necunoscutul. Nu cumva își publică volumele la editura domnului X ?
Și s-a strâmbat cu dispreț. X este un poet și eseist foarte cult și inteligent, care trăiește pe meleagurile noastre, a scris o mulțime de cărți și are propria editură.  Unul dintre noi s-a grăbit să-l asigure pe exigentul intelectual ( am aflat mai târziu că era profesor, ca și noi ) că mi-am tipărit cărțile la edituri din București. Dar n-am înțeles deloc de ce ar fi fost ceva de râsul curcilor să colaborezi cu editura lui X ! Ce naiba o fi având ăsta de împărțit cu X ? m-am întrebat atunci.
O poveste amuzantă s-a petrecut cu autorul Moromeților. În Siliștea-Gumești rulase, la căminul cultural, un film făcut după nuvela Desfășurarea. Prin sat roiau activiștii de partid și iscoadele. După film, în fața autorităților a fost adus modelul real al personajului Ilie Barbu, un țăran șiret și speriat.  Acesta a fost întrebat ce părere are el despre consăteanul Marin Preda. Țăranul și-a rotit ochii cu viclenie asupra adunării și a spus :
- Tovarăși ! Marin Preda a fost un prăpădit. Trăiască Partidul Comunist Român !
Comerciantul din fața mea este însă un om dintr-o generație care excelează prin inteligență și respect față de carte. În localitatea mea, de pildă, sunt foarte mulți asemenea tineri în care îmi pun mari speranțe pentru viitor.
Inocența iubitorului de scriitor m-a dezarmat.  Și atunci m-am hotărât să-i cumpăr haina.

P.S. Poate că băiatul ăla era și descurcăreț.  Dar am scris „inocent”, fiindcă el nu era conștient că lâudând un scriitor în fața altui scriitor, își reteza orice posibilitate de a-i vinde ceva celui din fața sa. Dar s-a nimerit ca eu să nu fiu un autor invidios. :)