Aurele îngerilor păzitori s-au reunit într-o umbrelă protectoare. Cuiele Orionului au slăbit și firmamentul se sprijină pe creștetele noastre. După ce am umblat zile întregi, nehotărâți, prin peștera cu ieșire în cer, ne-am regăsit în sufrageria frigului și un prieten rostește poemul de îmblânzit focul. Ne strângem mâinile și așteptăm. Suntem cei mai buni prieteni de la apariția dinozaurilor încoace.
Dar actorul de serviciu a uitat cuvântul care aduce zăpezile.
18 comentarii:
:)
Frumos!
>:D<
Blue,
mulțumesc. :)
"peştera cu ieşire-n cer"
"poemul de îmblânzit focul".
:)
Superbe metafore!
E secetă în toate orizonturile!
Peste tot. :)
Asadar, tot sufleurul e personajul principal. Caci, daca nu gresesc, e vorba de zapezile de altadata!
Blue,
sunt cam tocite, dar pe blog nu vreau să revoluționez literatura. :)
Scorchfield,
da, dar e o recoltă bogată de cărți. :)
Augustin,
exact la ăla m-am gândit și eu ! Am vrut să spun că lipsește !
Să sperăm că vor fi și zăpezi viitoare. :)
Prima, nu cred. A doua, poate. Dar tot îmi plac!
:)
Miroase a iarna, a zapada, a vacanta:)
Blue,
:)
Karina,
e vremea să ne amintim numele iubitelor noastre. :)
:)) n-ar trebui sa le uitati niciodata:)
Karina,
dar ele pe mine ? :)
frumos...concentrat de frumos...
la multi ani de ziua noastra a romanilor!
Pandhora,
mulțumesc, dar sunt doar niște note neizbutite dintr-un cântec pe care nu-l voi scrie niciodată.
nu spune asta...
Pandhora,
:)
Trimiteți un comentariu