duminică, 11 decembrie 2011

Căutarea lui Averroes

Textele lui Borges sunt înțesate de idei, sugestii și teme. O singură povestire a argentinianului conține in nuce câteva cărți bune. Așa se întâmplă, de pildă, cu Căutarea lui Averroes.
În jur ( Averroes se bucura și de acest lucru ) se dilata spre orizonturi pământul Spaniei, în care există puține lucruri, dar fiecare pare să existe în mod fundamental și etern.”
Memoria lui Abulcasim era o oglindă a lașităților intime.”
...„luna din Bengal nu este la fel cu luna din Yemen, dar poate fi descrisă în aceleași cuvinte. ”
...„cu această logică particulară pe care o oferă ura...”
Un personaj încearcă să le explice celorlalte cum este o reprezentație teatrală :
„ -  Să ne închipuim că cineva, în loc să povestească o istorie, o arată. ”
Spiritul musulman nu poate accepta ideea de teatru și varietatea vocilor dramatice :
„ -  În cazul acesta, i-a replicat Farrach, nu era nevoie de douăzeci de persoane. Un singur vorbitor este de-ajuns pentru a spune orice lucru, oricât de complicat ar fi acesta.
Memorabilă este scena dintr-o curte, unde trei copii se joacă. Unul face pe muezinul, al doilea este minaret și îl ține pe primul pe umeri, iar al treilea, trântit cu fața la pământ, reprezintă adunarea credincioșilor. Jocul a durat puțin  : „ toți voiau să fie muezin și nimeni nu se voia minaret sau credincios.”
Un personaj interesant : omul care vrea și trebuie să facă singurul lucru care îi este inaccesibil.
Îngrădit de mentalitatea islamică a timpului său, Averroes ( Abulgualid Muhammad Ibu-Ahmad ibn-Rushd ) nu poate afla sensul a două cuvinte pe care le găsește în Poetica lui Aristotel : comedie și tragedie. La un moment dat, Averroes crede că  Aristotel „numește tragedie panegiricele, iar comedie satirele și anatemele. ” Concluzia este pe măsura  înțelegerii noțiunilor: „Admirabile tragedii și comedii abundă în paginile Coranului și în cântările sfinte. ” Dar în clipa în care începe să aibă îndoieli,  Averroes dispare, pur și simplu :
Știu doar că a dispărut brusc, ca și cum l-ar fi mistuit un foc fără lumină și că odată cu el au dispărut casa și fântâna nevăzută, cărțile, manuscrisele și porumbeii, sclavele cu păr negru și cea torturată, cu părul roșu, Farrach și Abulcasim, trandafirii și poate chiar Guadalquivirul. ”
Borges își dă seama că, scriind despre Averroes, se află într-o situație similară. Fiindcă știe prea puține despre învățatul arab, autorul Aleph-ului se vede în Averroes mai degrabă pe sine, nereușind să evoce un personaj real. El, Borges, este scriitor în măsura în care îl imaginează pe Averroes. Închipuindu-și personajul, Borges se inventează pe sine.
Pe măsură ce înaintam, am simțit ceea ce trebuie să fi simțit acel zeu, amintit de Burton, care și-a propus să facă un taur și a creat un bivol. Am simțit că povestea își bătea joc de mine. Am simțit că Averroes, dorind să-și închipuie o dramă fără să știe ce este un teatru, nu era mai absurd decât mine, dorind să mi-l imaginez pe Averroes fără niciun fel de alt material decât frânturile din Renan, Lane și Asin Palacios. Când am ajuns la ultima pagină, mi-am dat seama că povestirea mea este un simbol al omului care am fost în timp ce scriam și că, pentru a redacta această povestire, a trebuit să fiu omul acela și că, pentru a fi omul acela, a trebuit să redactez această povestire și tot așa la infinit. ( În clipa în care voi renunța să cred în el, „Averroes” are să dispară.)”

8 comentarii:

Mr.Hyde spunea...

Geniala povestirea, e una din favoritele mele. :)

Şerban Tomşa spunea...

Mr. Hyde,
da, e o bijuterie. Borges mai are vreo trei duzini de mici capodopere care îi justifică statutul de mare scriitor. Poate și un Nobel. Dar ăsta nu se mai dă, de mulți ani, pentru valoarea strict literară a unor opere. :)

11 decembrie 2011, 17:01

Scorchfield spunea...

Civilizația maură, în sensul ei cultural, a decăzut datorită unui spirit pur naționalist, repetându-mă, scriu că în timp ce havuzurile încărcate cu mozaicuri și faianțe de la Cordoba sfârșeau sub săbiile lucitoare ale vitejilor eroi împărtășiți de Inchiziție, un spirit a rămas liber, iar Spania îl caută și acum.
Exemplul de aici, este o astfel de căutare, tot a acelora ce, întorcându-se la origini au deșălat conceptul de eliberator și de cruciat.

Şerban Tomşa spunea...

Scorchfield,
admirabil gândit, inspirat formulat !
Mulțumesc.

Liviu Drugă spunea...

Eu nu stiu alt scriitor care sa fie atat de obsedat de povestire, de povestire, nu de scris. De povestire, in special - lucru pe care il declara de multe ori direct sau in subsidiar.

Şerban Tomşa spunea...

Liviu,
Borges e fascinant. Îl văd ca pe un Mare Bibliotecar, care a citit totul. În povestirile lui, presomajele principale sunt cărțile, ideile și autorii.

Irina Alexandra spunea...

Borges e fascinant, adevărat. Dar mă inhibă așa de tare!!! Mă sperie. Când citesc, mă simt povestită. Mă sperie. Dar fascinant! Salutări cu drag, Șerban.

Şerban Tomşa spunea...

Irina Alexandra,
bine ai venit pe la mine ! Mă bucur că îl iubești pe Borges. Exact ăsta e cuvântul : înspăimântător ! Înspăimântător și fragil, cum sunt bibliotecile noaptea, când jarul din sobă le înroșește amenințător.
Te îmbrățișez.
Cu drag.