duminică, 18 decembrie 2011

Un bec care arde de douăzeci și trei de ani și șapte luni

În 1988 mi-am cumpărat o casă. Am făcut reparațiile necesare și am pus un bec oval, de veioză, în pod. Acesta a luminat tenebrele - adevărat rai al pisicilor - peste două decenii. De câteva zile am văzut că nu se mai aprinde. Îi ajunge, mi-am zis și am urcat să-l înlocuiesc. Numai într-o toaletă din Anglia, un bec a rezistat peste o sută de ani ! Dar noi nu ne bucurăm de asemenea obiecte miraculoase.  Am fost însă surprins să constat că fasungul se deteriorase, în timp ce becul era încă funcțional. Folosind o șurubelniță, am corectat defecțiunea, iar becul meu drag continuă să strălucească.

4 comentarii:

Karina spunea...

ce magie:) sa am un bec care a luminat calea mai multor generatii din familie...sa am becul la lumina caruia am citit primele romane sau am pictat primele pete de culoare.

Şerban Tomşa spunea...

Karina,
ceva trebuie să rămână etern în noi sau în preajma noastră. :)

Horia Gârbea spunea...

Reconfortant miracol, întîmplat și mie cu unele obiecte străvechi, moștenite de la bunici, supuse în general deteriorării ireversibile.

Diferența e de concepție: a fost o vreme a obiectelor făcute să dureze (pentru a le valida marca), iar acum e una a obiectelor făcute să NU dureze pentru a le favoriza înlocuirea, de aceea publicitatea face apel la NOUL aparat inteligent la mașina de spălat cu NOUA metodă de uscare etc. etc.

Cu tehnologia de azi am putea construi și piramide eterne dar sensul civilizației de acum e să construim undele deteriorabile pentru a încerca NOUA piramidă (cu cinci muchii etc.)

Şerban Tomşa spunea...

Maestre,
e foarte subtilă distincția pe care o faceți. Se pare că, într-adevăr, lucrurile mai vechi sunt făcute și pentru viitor, având în plus o încărcătură spirituală specifică. Obiectele fabricate azi ajung în mâinile noastre într-un ieri cufundat în molozul timpului.