vineri, 16 decembrie 2011

O moarte care dovedește lucruri știute

Am aflat cu surprindere că Guardiola, antrenorul Barcelonei, este poet și urmărește constant fenomenul cultural. Acum se explică de ce chipa din capitala Catalunyei joacă un fotbal cum nu s-a mai văzut pe această planetă. Dar Guardiola este un caz fericit, fiindcă în general artiștii se raportează neadecvat la realitatea care încearcă să-i devore zilnic.
În lumea asta mare există oameni care nu citesc cărți, nu au contribuții științifice și nu au înclinații către artă. Ei sunt, cu toate acestea, niște inși civilizați care nu și-ar ponegri în ruptul capului prietenii ori binefăcătorii. La capătul celălalt al spectrului comportamental se află lapidatorii de profesie, ființe care găsesc exclusiv defecte semenilor lor și abia așteaptă ca aceștia să dea ortul popii pentru a-i putea bălăcări în fel și chip. Sunt oameni care nu știu să admire, trăind cu impresia că, la o adică, ei le sunt superiori scriitorilor și muzicienilor pe care îi cunosc. Uneori, specimenele respective se apropie deliberat celebrități, pentru a le putea contabiliza numărul de gogonele mâncate ori zgaibele de pe fund. Se știe că artiștii reprezintă o specie aparte, fiind vulnerabili la mediul acid în care trăiesc. ( Unii dintre ei sunt, totuși,  prevăzători și își transformă pielea în carapace, devenind imuni la atacurile lătrăilor de meserie. ) Să crezi că un plăsmuitor de lumi poate fi judecat după sistemul filosofic al țaței Floarea înseamnă să ieși în față și să spui : „ Sunt lipsit de cea mai elementară instrucție și cred că pot să arunc cu noroi în oricine, dar mai cu seamă în ăia care m-au ajutat în viață !” Realitatea tristă este că, în România, cei care se ridică deasupra vulgului nu pot avea prieteni, fiindcă pe aici nu sunt mulți muritorii care acceptă ideea că alții au unele merite. E un semn de inferioritate să crezi că cineva care face un lucru apreciat în domeniul său intră în competiție cu tine. Țăranii autentici, oamenii simpli, dar bine educați, de odinioară, știau că  facem parte din lumi diferite,  că nu avem nimic de împărțit între noi și fiecare are locul său sub soare.
Nici scriitorii nu se comportă impecabil în momentele importante din viața tovarășilor lor. Cândva aveam un prieten. Era mare poet și se numea Ion Stratan. S-a sinucis în condiții cel puțin ciudate. Ca și mine, avea cultul prieteniei. Printre apropiații săi era un important scriitor pe care îl admir și eu, deși el și amicii săi au altă impresie. Știu mai multe despre evoluția relațiilor dintre cei doi mari autori, dar nu e scopul meu nici să dezvălui amănunte scandaloase din viața lor, nici să pun la punct pe cineva. M-a durut însă să văd, într-o carte a scriitorului care a supraviețuit, referiri oarecum necontrolate la moartea prietenului nostru. Cuvintele „oribil”, „baltă de sânge” m-au impresionat neplăcut. Pe urmă l-am văzut pe genialul poet în viață la o emisiune tv, spunând că mortul avusese schizofrenie ! Se știe că schizofrenia este o boală psihică gravă, caracterizată prin disocierea spiritului, idei delirante și halucinații. Am tăcut din respect atât pentru opera sinucigașului, cât și pentru a celui care vorbea. Stratan a avut depresie ( eram prieteni de o viață, am vorbit cu el la telefon cu câteva zile înainte de tragicul eveniment și mă pricep la medicină ), iar a spune altceva este o insultă adusă memoriei sale. Și nu cred că este o rușine să fii depresiv într-o lume profund traumatizantă. Din instinct de apărare și din dorința de a-i ține pe hoitari la distanță, scriitorii folosesc ei înșiși un limbaj nepotrivit, dar nu-l îndreaptă totdeauna în direcția potrivită. Pe românește, se atacă inutil și dezonorant între ei.
Un făuritor de frumos poate face greșeala de a se apropia de oameni care nu-l înțeleg. Sigur, uneori colaborarea ia o turnură comic-intimă. În ultimii săi ani, Creangă a trăit cu un fel de țiitoare care, îndată ce scriitorul a închis ochii, s-a grăbit să pună pe foc manuscrisele rămase. Din punctual ei de vedere, erau niște terfeloage nefolositoare. Altcineva le-ar fi folosit ca hârtie igienică, dar e posibil ca femeia respectivă să nu fi obișnuit să se șteargă la fund. Mă ia groaza la gândul că Ion Creangă ar fi putut viețui în vremurile noastre, iar femeia cu pricina ar fi fost trasă de limbă de reporteri.
Aceste gânduri mi-au fost inspirate de moartea Mălinei Olinescu. S-a întâmplat ca dispărutei să-i pice dragul pe un nimeni, un burtă-verde care se lăsa întreținut de cântăreață. Prin indiferența sa criminală, bărbatul respectiv a îmbrâncit-o către cimitir. Este o evidență că artiștii nu se sinucid și nu mor accidental, ci sunt omorâți de atitudinea celor pe care îi iubesc. Acum, necunoscutul are cel puțin bunul-simț de a-și ține gura, în timp ce reporterii caută prin casa Mălinei sticlele goale. (Mă întreb ce-ar zice ziariștii dacă ar găsi, în casa unui țăran mort, câteva butoaie pântecoase, pline cu țuică proastă, distilată din zahăr și drojdie de bere. Sunt gospodari care consumă cel puțin 800 de litri de alcool anual, fără să apară niciodată beți ! )
În toată tevatura asta, cu actori proști, jucând  o piesă foarte veche, a apărut un singur punct luminos : interpretul Călin Geambașu, caracter deosebit și prieten adevărat.
Jos pălăria, domnule Geambașu !

29 de comentarii:

andreiraduM spunea...

:)
Te salut, cu mare drag, Serban!

Pe de o parte sunt de acord cu cele scrise de catre tine, pe de alta nu.

Si fac halta... in dreptul celor care sunt in dezacord cu gandirea mea.

Indiferent de ce presteaza in societate un individ, fie ca e artist, fie ca e cercetator, fie ca este vidanjor, pentru mine inseamna OM.

Nu specificul profesiei, nu contributia in societate ma determina sa respect un om, ci caracterul acelui om.

Si tzatza Floarea are drept la opinie, ca oricare altul (fie ca este premiat nobel).

Toti avem rostul nostru pe acest pamant, indiferent de ce scara a valorilor naste/induce societatea.

Nu cred in faptul ca "artistii reprezinta o specie aparte", ca sunt vulnerabili la mediul acid in care traiesc.

Nu e musai sa fii artist ca sa fii vulnerabil la mediul acid in care traiesti.

Sensibilitatea nu tine doar de faptul ca esti creator/artist in sensul in care descrie nomenclatorul de profesii.

Sensibilitatea se poate manifesta si la un maturator de strada, si la un boschetar, si la un strungar etc.
Nu delimitez astfel lumea in care traiesc. Pentru ca astfel de delimitari au dus la otravirea mediului in care traim.

Nu pot avea prieteni cei care nu au invatat in timp sa-si cultive aceasta valoare. Cei care nu pun pret pe acest lucru si se lasa influentati de orice fleac.
“Gura lumii sloboda”.

De cand sapiensul a descoperit ca este un “animal superior”, si-a elaborate strategia de a dovedi ca este superior si celui din regnul lui. Tot o forma de arta, nu?

Competitia, spre exemplu. Exacerbata, plina de accesorii si fel si fel de argumente, e un semn al dezvoltarii acestei “arte”.
In fine…

Cele intamplate Malinei sunt regretabile, insa nu apartin unei bresle, nu sunt manifestarile unui artist.. Sunt manifestari tipice ale unor oameni slabi, vulnerabili, care nu se cunosc pe sine.

Sunt N cazuri de genul acesta. In fiecare zi exista o drama pe pamant din aceasta pricina.

“cunoaste-te pe tine insuti” – ar trebui sa fie prioritatea nr. 1 a unui om.

Malina nu a vrut, nu a putut, sa se cunoasca pe sine. Nu avea timp pentru astfel de lucruri… a preferat sa fuga de interior agatandu-se de exterior.

Si a avut nesansa, ghinionul teribil, de a se indragosti de un “subom”, de un imatur, de o paiata.

Si nu iubitul Malinei poarta culpa morala, ci parintii acelui imatur, care nu au luat nicio masura vazand cum se comporta progenitura lor, cum manipuleaza un om vulnerabil si-l “joaca” dupa bunul plac.

Nu facem parte din lumi diferite… avem impresia sau cultivam aceasta impresie, din dorinta de a ne hrani un pic egoul (si pe acesta invatam sa-l hranim inca din frageda pruncie). Suntem toti parte a aceiasi lumi. Insa noi cladim ziduri intre noi, fie ca e vorba de politicieni, fie ca e vorba de artisti, fie ca e vorba de etnii etc. Noi le cladim, noi le intretinem.
Nu profesia trebuie respectata, ci OMUL! Caracterul lui. Profesia trebuie admirata si apreciata.

andreiraduM spunea...

"Este o evidenţă că artiştii nu se sinucid şi nu mor accidental, ci sunt omorâţi de atitudinea celor pe care îi iubesc"

Nici cu acest enunt nu sunt de acord.
Nu atitudinea celor pe care-i iubesc ii omoara, ci superficialitatea!
Sau, in cel mai rau caz, problemele psihice, ascunse, de teama de a nu afla ceilalti, de a nu li se strica imaginea... de a nu a mai avea succes.
De a fi priviti ca niste oameni obisnuiti.
Fuga de truism, fuga de acel "vulg" despre care vorbeai este primul pas catre sinucidere.

Da, jos palaria pentru Calin Geambasu. Si ne-am ridicat palaria in fata caracterului lui, nu?!
Respectul pentru OM, nu pentru profesie.
Profesia o admiram, o aplaudam... privind-o pe scena, dincolo de scena ramane OMUL!

Ryanna spunea...

este mult adevăr în ceea ce ai zis,dar eu asemeni familiei şi prietenilor Mălinei sunt absolut convinsă că a fost un accident...ca şi în cazul Mădălinei Manole unde sigur e vorba de crimă dat fiind mărturiile care se bat cap în cap..mi se pare atât de superficial să dai un verdict pe nota"s-a sinucis"mai ales acolo unde nu se găsesc mărturii ale defunctului,încât ajung la concluzia pe zi ce trece că sângele hunilor,goţilor,vizigoţilor,dar mai ales al celţilor curge prin venele acestor persoane ce au în mâinile lor pârghiile informaţiei..personal ştiu că sinucigaşii simt nevoia să lase ceva scris la "plecare"şi nu mesaje subliminale pe care "deştepţii"le interpretează...apoi biserica,cea care se bate cu pumnul în piept că este mesagerul Domnului pe pământ şi iartă în numele acestuia..păi ce au mă rog sinucigaşii?..de ce să nu fie trataţi ca toţi ceilalţi având în vedere că de fapt să fim serioşi,prin asta nu pedepseşte mortul[că acesta dacă există lumea de dincolo,va da socoteală acolo]ci familia rămasă care nu are nici o vină în gestul celui plecat...m-a impresionat până la durere suferinţa Doinei Spătaru,o artistă deosebită,o femeie şi o mamă de o distincţie rară...să vezi tu ca preot sau patriarh ce-o fi venind la tine o mamă îndurerată[precum Maica Domnului,până la urmă care cere îndurare ptr.copilul său]şi să nu accepţi că vezi doamne aşa sunt canoanele sau ce or fi că nu le am cu biserica...că mare dreptate are Pavel Coruţ..asta nu-i religia noastră..şi nu e cazul să fac prelegeri...dar m-a marcat şi pe mine tragedia acestei familii..şi da,Călin asemeni tatălui său este un exemplu despre cum ar trebui să fie prietenii adevăraţi...
apoi nu se observă că de la un timp tratamentele psihiatrice se prescriu cu mare uşurinţă şi fără supravegherea persoanei..dacă cineva ce consumă psihotice nu au pe cineva să-i supravegheze deznodământul este fatal...dar la noi în orice domeniu există indiferenţă,pe principiul"pielea mea e mai aproape"..trist dar adevărat!:(

Isis spunea...

E trist!
Mai ales prejudecata care stăruie în privinţa bolilor psihice este una care pe mine mă enervează la culme.
Spre deosebire de bolile provocate de excesul de anumite substanţe şi de viaţa sexuală dezordonată, la care ar putea exista o oarecare justificare în a-l privi cu circumspecţie pe bolnav fiindcă şi-a provocat suferinţa prin expunerea la factorii de risc, în cazul bolilor psihice - suferindul este lipsit de vină. Dar lumea priveşte cu superioaritate, dezgust sau teamă un om care prin natura suferinţei, n-are chiar nicio posibilitate de a preveni boala aceea. Pentru că nicio educaţie şi niciun vaccin nu te poate imuniza la ticăloşia semenilor, mai ales când ei şi-o exercită la superlativ asupra unei firi sensibile şi delicate.

andreea toma spunea...

Titlul mi-a amintit de cartea ;ui Anton Holban care mi-a dat ceva batai de cap.

Şerban Tomşa spunea...

Andrei,
te salut cu drag !
Diferențele de opinie sunt de nuanță ori formulare. Ai dreptate și tu, numai că spui lucruirile altfel.
1. Și eu apreciez în primul rând OMUL, indiferent de profesie, chiar dacă acesta este analfabet. Cred că s-a înțeles asta.
2. Artiștii fac parte din categoria mai largă a oamenilor sensibili care trebuie să fie protejați. Dacă nu sunt singurii în această situație nu înseamnă că nu sunt vulnerabili. Pe urmă, în meseria lor operează, știi foarte bine, cu elemente estetice care sunt uneori mai periculoase decât trotilul, fiindcă te fac să-ți pierzi identitatea și să te autodistrugi. Una este să ai un mare talent, alta e să ranchiună pentru tot ce nu-ți convine. Talentul e o povară grea. Asta îi face pe artiști speciali. Nu e vorba de nicio discriminare aici, dar cei despre care vorbim au ceva în plus, oricât am da-o la întors.
3. Am spus că nu-i putem judeca pe artiști după mentalitatea țaței Floarea ! Nu am contestat dreptul țațelor la opinie . Doar că opinia lor nu contează în planul pe care mizăm noi. Nu-i duce grija țaței Floarea, că a auzit și ea de democrație și, chiar dacă nu a citit nicio broșură, își dă cu părerea despre orice, de la Einstein la genomul uman, dar mai cu seamă despre vecinii de scară sau de etaj. E atât de ușor și de plăcut să-ți dai cu părerea în necunoștință de cauză ! Dacă valorificăm arta la nivelul ăsta, e o problemă. Dacă țața Floarea vrea să-i scoatem pe Kafka și pe Preda din literatură, pentru că, după mintea ei, sunt vulgari și neinteresanți ? ( Preda scria : „Ion al lui Miai se pișa lângă o glugă de coceni. ” Ce mare artă e aici ? va sări țața Floarea. ) Țața Floarea poate să spună, ca orice om, îmi place / nu-mi place. Iar pe mine nu mă interesează ce-i place sau nu-i place țaței Floarea. Dar dacă ea se apucă să-și scoată ziar și să bată toba împotriva valorilor recunoscute ? Dacă țața Floarea, devenită Președinte, va aștepta, precum Ceaușescu în Delirul lui Preda, să devină erou în cărțile care se scriu acum? Mi-e teamă că și Cărtărescu ar cam încurca-o, cu Levantul ăla pe care unii îl citesc de cinci ani ! În ceea ce mă privește știu una și bună : nu mă bag unde nu mă pricep ! Nu că nu emit judecăți de valoare, dar nici nu-mi exprim opiniunea. Ce să spun dacă nu știu cu ce se mănâncă treaba respectivă ? Însă uitasem esențialul : chiar dacă nu e citită și e lipsită total de educație, țața Floarea se pricepe la orice !
3. Spuneam același lucru ca și tine. Artiștii se raportează eronat la realitate. Sunt superficiali, lipsiți de înțelepciune, iresponsabili, nu se cunosc pe ei înșiși. Dacă hăndrălăul ăla cu care trăia Mălina ( care se cunoșțtea bine pe el însuși și își valorifica talentele, tapând-o pe artistă de bani! ), ar fi binevoit să se trezească din somn și i-ar fi tras iubitei sale câteva carabe să o facă mai responsabilă și ar fi adormit-o acolo, nu scăpa fata cu viață ? 
Asta spuneam, că artiștii au nevoie de o mână întinsă nu de nesimțirea criminală a celor pe care îi iubesc.

Şerban Tomşa spunea...

Ryanna,
e o mare dramă. Cred că a fost un accident, ca și în cazul lui Stratan.
E trist că Mălina și-a ales un om pe care l-a găsit pe net și a dovedit cumva iresponsabilitate, cum bine zice Andrei. O simpatizam mult pe Mălina și mă doare moartea ei. Un artist nu trebuie să se sinucidă nici pentru un milion de iubiți / iubite.

Şerban Tomşa spunea...

Isis,
carapacea e soluția. Un ignorant care îți spune că nu ești nimic vorbește, de fapt, despre sine și se etichetează singur în raport cu tine.

Şerban Tomşa spunea...

Andreea,
e chiar o parafrază la titlul romanului lui Holban, care, nici el, n-a avut noroc în dragoste.

Isis spunea...

Şerban,

Carapacea e o iluzie în cazul unui artist. Doar o mască! Dacă şi-ar creşte o carapace, probabil că actul artistic ar fi stânjenit de ea.
Sensibilitatea artistului este darul şi - totodată - blestemul lui. Ei au percepţii exacerbate şi de aici şi impactul uriaş pe care-l are orice gest îndreptat împotriva lor.

Augustin Radescu spunea...

Serbane, ne arunci in plin Holban, asa cum mai fulgura cineva, pe-aici.
(Cindva, cind vom avea curaj sa bem o cafea - cu o picatura de rom -, o sa-ti povestesc de unde stiu ca A.H. a fost un vizionar). Acel cumplit "poate a lunecat", verdict implacabil al agnosticismului demoralizant, cu care se incheie romanul (Evident, "O moarte care nu dovedeste nimic")cred ca aduce mai multa impacare decit certitudinile animaliere din cotidian. Si clopoteste, parca, reintrarea in ciclicitatea matriceala. Fiindca, sint de acord cu un antevorbitor, putem trai ca artistii, dar vom muri, inevitabil, ca oamenii! Ca anotimpurile! Ca atomii! Stii?
Visele nu mor niciodata! Doar asa, din cind in cind, mai moare cite un visator!
(Sa nu ma intrebi cine a spus!)

Şerban Tomşa spunea...

Isis,
totul e iluzie ! Poate mai puțin și va trebui să coborâm din autobuz. De ce dracului, Doamne iartă-mă, să stăm la coț cu toți smintiții ?
Ne punem blindajul și gata !

Şerban Tomşa spunea...

Augustin,
de câte ori vine vorba de Holban, ceva se răsucește dureros în mine. A fost și el victima unor...femei bine ancorate în...realitatea unor ghiolbani. Da, trebuie să trăim, să murin și să fim îngropați ca niște oameni liberi, adică așa cum vrem. Actorii și cântăreții își vântură libertatea pe sub nasurile tuturor și de aceea sunt taxați cu venin de toată lumea . Nu-mi spunea, mai acum câțiva ani, un profesor care n-a inventat nimic în viața lui că Ștefan Iordache, care tocmai murise, este un ratat ? „Criticul” respectiv nu-l văzuse niciodată pe scenă pe marele actor și n-are idee de ce înseamnă teatrul.

Şerban Tomşa spunea...

Andrei,
am uitat problema prieteniei.
Îți garantez eu, care știu ce înseamnă să fii apropiat de cineva și am avut prieteni fabuloși, că în anumite medii incompatibilitățile sunt atât de mari, încât anumiți oameni nu pot avea amici ! Nu din vina lor ! Cum să-l consideri pe unul prieten, când tu îți consumi mintea și timpul să-l scoți din dificultăți, iar el te calomniază pe șanț, ca ultima babă, ani în șir, fiindcă i se năzare că însemni și tu ceva în lumea asta căcăcioasă. Mai mult, își învață copiii că nu trebuie să te respecte și că ar putea să te ia cu pietre. Și exemplarul ăsta e mai evoluat decât mulți alții cu care împarți aerul comunității.Ca să poți fi prietenul cuiva nu e nevoie să fii cult, dar e necesar să ai un pic de educație căpătată în familie, ca să poți respecta niște principii.
În rest, orice om normal și-ar dori să aibă un prieten precum minunatul Călin Geambașu. Cinste lui și familiei care l-a crescut !

andreiraduM spunea...

Buna de dimineatza, frumosilor, chiparosilor!

Salut cu drag, Serban!

Nu, nu am inteles asta. Poate eroarea imi apartine.

Si, poate ea, eroarea, survine in urma faptului ca afirmi ca artistii sunt (“mai”) speciali si trebuie protejati precum un prescolar (sau un om cu handicap).

In societatea in care traiesc eu nu am vazut nicio categorie sociala protejata de vreo alta.

In societatea in care traiesc eu am vazut ca in interiorul fiecarei categorii sociale exista mancatorie, intriga, meschinarie, prostie, analfabetism, tiranie (adica TOATE ingredientele rele) precum exista si bunatate, altruism, toleranta (adica TOATE ingredientele pe care le numim noi bune).

Societatea pe care au construit-o ELITELE (printre care si artistii) arata asa cum o vezi tu, eu, noi toti. Asa cum o simtim: eu, tu, noi toti!

Si nu se limiteaza doar la suprafata tarii noastre.

Aceasta “forma de” societate este extinsa pe intreaga suprafata a pamantului, pentru ca sablonul folosit in constructia acestei societatii (asa-zis civilizate) este acelasi.

Trebuie sa dam “cezarului ce e al cezarului” si sa spunem ca printre artisti exista si oameni SLABI, SUPERFICIALI!
Asta nu inseamna ca toti artistii sunt asa.

Asta nu inseamna ca pe toti artistii ii pandeste la fiecare colt de strada, in fiecare clipa… sinuciderea (din varii motive).

Talentul este o povara grea doar atunci cand detinatorul nu s-a maturat, a ramas extaziat de propriul talent si a ramas priponit la suprafata, cautandu-si fericirea in te miri ce, agatandu-se de te miri ce… autodistrugandu-se pentru ca ” povara talentului” li se pare prea grea.

andreiraduM spunea...

Ai dreptate, nu putem judeca (sau NU AR TREBUI) pe NIMENI dupa mentalitatea altcuiva.

Firesc ar fi sa judecam dupa mentalitatea noastra.
Ca de-aia ne-a dat Dumnezeu tartacuta.

Fiecare opinie conteaza in plan general… pentru ca democratia cica se bazeaza pe majoritate, la nivel retoric, evident!

Nu opinia tatei Floarea este periculoasa, ci opinia unui om considerat ca parte din ELITA, care face jocul unui interes financiar si imprastie o “convingere” (stiintifica) care poate fi in detrimentul societatii, in detrimentul omului.

Nivelul acesta este cel periculos, nu nivelul tatei Floarea.
Nu opinia ei ne influenteaza dramatic vietile, ci opinia celor care se desprind din elita si fac jocul celor puternici.
Sa pastram proportiile.

Si chiar daca tata Floarea ar devein presedinte, nu eliminarile autorilor importanti din literatura ne vor influenta dramatic viata, ci modelul de societate pe care-l va implementa.

Iar acel model va fi “faurit” cu ajutorul unor elemente desprinse din ELITA care stiu cum sa manevreze cuvintele si masele.

Nimic pe scena societatii umane nu s-a miscat fara ajutorul ELITELOR! Sa privim in profunzime lucrurile si sa ne ferim de a cadea in capcana superficialului, gasind vinovatul in talpa piramidei.

Dupa cum am mai spus, nu generalizez. Nu toti artistii sunt superficiali, vulnerabili, lipsiti de responsabilitate, de intelepciune. Doar o mica parte, slava Domnului!

A fi artist nu-nseamna a fi supraom. Tot om e! Cu metehnele caracteristice omului. Functie de educatie, de anturaj, de mental etc… se va comporta in societate, in viata de zi cu zi!

“Handralaul” acela nu poarta culpa, in opinia mea.
Ci parintii lui. Parintii subomului duc povara iresponsabilitatii.
Dubla! Si a copilului lor, si a lor!
Au privit cum progenitura lor isi bate joc de o fiinta fara sa ia atitudine drastica, daca se impunea! In afara faptului ca l-au crescut defectuos.

Si nu cu bataie (carabe) se rezolva problema Malinei! Ar fi trait Malina azi daca parintii lui isi puneau la punct progenitura, il invatau sa respecte omul, sa nu-si bata joc de el mai cu seama ca e slab, vulnerabil, bolnav (chiar si de dragoste).

:)
In privinta prieteniei, este foarte simplu: nu este obligatoriu sa-ti faci prieteni multi, unul este suficient. Da, in anumite medii sunt incompatibilitati, pentru ca preocuparile sunt altele… insa nu e cazul cantaretilor! Iar Malina a avut prieteni destoinici zic eu, insa la fel de slabi, punand emotionalul pe primul plan, nu ratiunea.

Ma iarta, noi romanii, avem printre multe tare, si pe aceasta: gandim si actionam emotional, apoi ne ascundem foarte frumos in spatele sensibilitatii.

Suna mai bine sensibilitate decat prostie, sau lene de a ne autocontrola. E mai usor sa ne lasam prada emotiilor, sa ne conduca in actiunile noastre, decat sa ne strunim!

Şerban Tomşa spunea...

Andrei,
te salut cu drag !
Spui niște adevăruri extraordinare care ar merita o postare separată. Ai mare dreptate ! Și ai găsit și cuvântul cel mai potrivit pentru unii artiști ( bine spui că nu sunt toți așa ! ) : sunt niște copii teribili. Ne enervează deseori, pe bună dreptate, cu mofturile și ciudățeniile lor. Ce să mai vorbim, în aceste condiții, despre responsabilitate și celelalte ? Pentru disconfortul pe care ni-l provoacă, se recompensează cumva cu arta lor.
Mai faci niște disocieri foarte utile cu care sunt de acord.
Iar părinții sunt totdeauna vinovați de comportamentul odraslelor. Vorba unui popă, mort de zeci de ani, dar pe care îl citez mereu. Când tatăl unui tânăr cu apucături de golan se plângea preotului, acesta răspundea scurt și fără echivoc : „Proști părinții, Ioane ! Proști părinții ! ”
Știi cu ce m-a dezamăgit Mălina ? Că și-a ales un iubit după criterii îndoielnice. Și acum zic și eu o prostie : dacă tot a ținut să fie mai tânăr, măcar să fi fost cât de cât frumușel !
Îmi pare rău, fiindcă am avut o simpatie deosebită pentru Mălina, iar fiica mea o iubea.

Şerban Tomşa spunea...

Da, sună mai bine sensibilitate decât prostie.

andreiraduM spunea...

Sper sa nu te supar prea tare, mie nu-mi pare textul ca avand caracter didactic.

Si sper sa nu fie didactic pentru nimeni, pentru ca nu este construit, in opinia mea, echitabil, echidistant.
De ce?

Ma gandesc ca sunt la scoala, elev in clasa a VIII-a! Iar diriginta preda “educatie civica”. Ascult si incep sa gandesc la cele spuse de profesoara.
Unele sunt antagonice cu educatia mea, cu mine.

Artistii nu au o … in plus sau in minus. Nu sunt mai sensibili sau mai insensibili fata de noi, ceilalti, neartisti!
Nu trebuie sa protejam un om (sa-i conferim un statut si o manifestare fata de el preferentiala, aparte, speciala – pentru ca asa nu-l ajutam cu nimic) doar pentru ca este sau nu este ceva.

Fiecarui om vulnerabil, bolnav, slab, neputincios (chiar si slab la minte) trebuie sa-i acordam ajutorul nostru. Si nu numai unui om, ci oricarei fiinte… in masura in care putem.

Adica sa incepem sa invatam a respecta tot ceea ce este viu!

In alta ordine de idei “tzatza Floarea”/(nea Mitica) este si ea un personaj cu probleme, serioase!

Poate mult mai serioase decat ale Malinei. De ce? Pentru ca poate face rau mai multor persoane decat ei insisi!

Si ea, tata Floarea, are nevoie de ajutor, insa diferit! Are nevoie de reeducare. Si nu este un lucru simplu. Dupa ce ai format un copil intr-o astfel de maniera, cu greu il dezveti si-l inveti RESPECTUL!

Si atunci ajungi la pedagogi. Cum sa-i mai reeduci pe acei pedagogi (recte parintii tatei Floarea)?!

Da, competitia nu ar trebui sa fie intoleranta, suprimare cu orice pret! Insa, sa fim onesti, ea a imbracat de-a lungul timpului forme halucinante (create tot de catre “elite”), care ne determina sa credem ca suprimarea este spre binele suprimatului.

Stim toti ca workshopurile privind subiectul competitie/competitivitate… sunt adevarata ARTA in strategia de a prelucra un individ, chiar daca nu se folosesc cuvinte precum crima, suprimare…

Conchid: subiectul deschis de catre tine ar fi putut fi didactic, insa a fost scris sub imperiul emotiilor, este partinic, si ramas la suprafata, oarecum! Problema este profunda, noi vedem o victima, insa scenariul cuprinde mult mai multe victime.

Nu vom reusi niciodata sa corijam aceasta societate daca ne limitam sa ne manifestam, actionam, emotional. Vom perpetua acelasi tipar… prin mimetism, prin educatie, generatia de dupa noi va prelua si dezvolta sablonul!
Ma iarta, sper sa nu te fi suparat cu opiniile mele.

Şerban Tomşa spunea...

Andrei,
nu mă superi deloc, chiar dacă mă contrazici. Ești prietenul meu. Și nici nu cred că am mereu dreptate.
Cât de bine ai sesizat marea problemă a mentalității primitive !Da, țața Floarea / nea Mitică e toxic / toxică prin faptul că le face rău celor din jur. Dar el / ea, spre deosebire de noi, consideră că are totdeauna dreptate și este needucabil /needucabilă. Aici e aici ! Oamenii care nu se pot schimba, nu-și recunosc erorile ( ascunzându-le iute sub preș ), nu pot nici să ierte și devin intoleranți și răzbunători. Adică invers decât ne învață Hristos, de care toată lumea face caz la fiecare pas. Și atunci ce-i poți face decât s-o lași în plata Domnului, fiindcă se face de râs pe cont propriu ?
E o intervenție binevenită.
Te îmbrățișez.

andreiraduM spunea...

Iarta-ma, Serban!

Am monopolizat comentariile… dar meteahna grea am, nu ma pot abtine!

Eu trebuie sa recunosc, nu am auzit de Malina pana in momentul cand tembeliziunile au dat stirea respectiva.

Nu merg in cluburi, nu frecventez petrecerile private de acest gen… iar la concerte de genul acesta nu ma mai duc inca din adolescenta.

Insa prezentarea pe care a facut-o Calin m-a captivat atat de tare, incat mi-a mers la inima. Imi pare rau pentru ea, pentru ca ar fi putut avea un viitor atat de frumos, imi pare rau pentru familia ei, pentru prietenii ei minunati, imi pare rau pentru VIATA!

Malina avea o problema, asta este clar. Si, sunt convins, prietenii ei chiar nu puteau face nimic.

Singurii care puteau face ceva in sens pozitiv, erau parintii aluia.

Malina nu a calculat de cine sa se indragosteasca, cum sa fie, ce sa fie… pur si simplu s-a indragostit, apoi a transformat dragostea in obsesie. Iar ala a intretinut aceasta obsesie. Cu ajutorul parintilor lui. Nici familia ei nu putea face nimic, oricat ar fi incercat.
Doar acel individ prin intermediul parintilor lui. Parerea mea.

Dumnezeu sa o odihneasca in pace!

E regretabil. Mi-ar placea sa stiu ca astfel de lucruri nu se vor mai repeta… insa cine sa faca educatie? Cine sa puna respectul fata de VIATA ca fiind numarul 1 pe lista principiilor, valorilor?

Poate ar fi fost bine, cu acest prilej teribil, sa se iste o dezbatere publica asupra fenomenului, nu asupra unui caz.

Dar cine sa faca acest lucru?

Elitele sunt preocupate de “supravietuire”, iar daca nu de supravietuire, sunt preocupate de indestulare!

Talpasii de cum sa-si mai rupa hainele pe la niste cozi unde se vand tigai la promotie, mai marii bisericii de afaceri de chatering, de aruncat sarmale pe dupa gard, si de ingrosat patura cu marafeti… CINE?

Şerban Tomşa spunea...

Andrei,
în general, azi nimeni nu mai face nimic pentru nimeni. Mai ales că te înveți minte când, ajutând pe cineva într-o împrejurare sau mai multe, te pomenești îmbrâncit și înjurat mai târziu. Nea Mitică nu suportă nici să i se facă bine. Îl jignești. Ce, vrei să spui că, sprijinindu-l, îi ești superior ? Lui, care putea să scrie cărți de o mie de ori mai bune decât Marquez, dar n-a vrut ? Nu te va ierta toată viața !
Prostia e imuabilă și când te confrunți cu ea, uiți de toate preceptele înalt spirituale după care îți propuseseși să trăiești.
Sunt curios cum se vor răzbuna televiziunile pe familia Geambașu, care a dus tot greul înmormântării Mălinei.

andreiraduM spunea...

:)
Eu sunt optimist!

Azi, mai exista oameni care fac ceva pentru alti oameni, si dezinteresat. Putini, dar sunt!

Pornim gresit in viata, departajandu-ne superior-inferior!

In mentalitatea mea nu exista oameni superiori-inferiori.
Exista doar OAMENI, cu caractere diferite, cu profesii si preocupari diverse.

Pe vremuri, imi ziceau bunicii mei, ca omul era respectat functie de ce haine purta (de acolo pornind si vorba de duh "nu haina il face pe om").
Azi, omul este respectat functie tot de "haina", in sensul de pozitie, statut social, profesie etc...
O directie gresita,in opinia mea.

Nu cred ca este vorba de prostie, repet, ci de o educatie stramba! Iar aceasta educatie stramba nu o putem indrepta aruncand cu pietre in cel ce a fost educat asa, ci "aruncand cu pietre" in cei ce educa asa!

Ca societatea este construita stramb (culpa noastra, a tuturor) nu presupune ca un om nu poate trai functie de valorile, principiile sale. E-adevarat, e un drum sinuos, cu multe dificultati, insa depinde de el... ce primeaza, ce conteaza in viata lui mai mult!

:)
Cred ca tembeliziunile nu vor spune nimic urat la adresa lui Calin si a familiei sale. Nu au ce! S-au comportat ireprosabil. Iata un exemplu de comportament frumos, un model pentru societatea romaneasca.
Si mama Malinei s-a comportat ireprosabil, comparativ cu mama madalinei. Au reusit sa demonstreze ca se poate fara scandal, tiganie, mizerii verbale etc.
Putem invata multe din aceasta tragedie.

Serban, iti multumesc pentru gazduire. Multumesc ca ne-ai dat prilejul sa ne "impartasim" impreuna.

Şerban Tomşa spunea...

Andrei,
îți împărtășesc ideea că nu există oameni superiori sau inferiori. Iarăși un mare adevăr !
Nu știu însă cum sunt cei care sunt tot timpul cu ochii pe alții, căutându-le păcate imaginare și încercând să-i jignească. Sunt bolnavi, nu ? Sau rău educați. Sau comunică prost cu ceilalți.
Să zicem că șeful lui Kafka era un paranoic care se considera superior scriitorului, fiindcă acela era la cheremul său. Dacă omul respectiv îl bălăcărea pe autorul Castelului prin piață, încercând să-l pună în situații neplăcute ? Dacă îl turna la șefii mai mari cu minciuni și țesea intrigi pentru compromiterea marelui prozator, considerând că asta e menirea lui pe lume, îl mai poți socoti pe dobitocul cu pricina om ? Nu. Și toată lumea vedea adevărul. Și ăsta e un exepmlu inofensiv. Cert e că ai dreptate. Nu putem să generalizăm în nicio direcție. Mai sunt oameni care fac bine ( vezi câte personalități au sărit în apărarea câinilor fără stăpân ! ), dar există și entități care suferă de un fel de intoleranță oarbă ( precum câinii turbați ) și fac mari eforturi să iasă în afara ideii de om.
Și eu îți mulțumesc pentru aceste minunate vizite. Sunt onorat că ești prietenul meu.

andreiraduM spunea...

:)
Da, tot om este, insa are un caracter mic.
Si nu e vina lui... e vina mediului in care a trait, s-a dezvoltat! E vina fondului genetic slab pe care l-a primit fara voia lui, pe care s-a asezat educatia sau lipsa ei.


Odata cu altruismul, bunatatea, compasiunea etc. au venit pe lume si invidia, egoismul etc.
Daca temelia educatiei nu a fost ancorata bine, cu certitudine ca acel om isi va insusi cele mai lesnicioase "atribute", "calitati" etc. sau se vor lipi de el toate "relele".
Poate ca unii sunt nascuti cu o rautate excesiva, poate ca unii au trait in medii atat de ostile care i-au determinat sa-si cultive duritatea, rautatea... pentru a supravietui.

Noi, in general, ramanem la suprafata. Constatam ca un om este rau si ne este suficient. Nu mergem in profunzime, sa vedem ce duce acel om in spate.

De neinteles pentru mine, inca neavand o explicatie pertinenta, este cum de oameni cu o educatie aleasa, care au trait intr-un mediu propice bun, care nu au suferit traume, foame, frig, bataie... cand ajung la putere devin niste monstri!

Cum toata acea educatie dispare in neant primand doar dorinta de a avea, devenita insatiabila?!

Tot scormonesc in "literatura de specialiate" si descopar pe zi ce trece ca suntem in procent mai mare animale decat oameni, decat umani.
Iar problema care ma macina se adanceste si mai mult...

:)
gata, nu mai zic nimic ca nu mai termin cu logoreea niciodata. Promit!
:)
Mi-ar placea sa mai deschizi subiecte de genul acesta...

Sa ai un sfarsit de saptamana precum ti-l doresti.

Şerban Tomşa spunea...

Andrei,
da, nu e vina lui. E o idee minunată, creștină și profund civilizată. Dar, fiindcă toți cei care se apropie de acest tip uman au de suferit, făcându-se într-un fel sau altul de râs, poate că ar fi bine ca și el, dacă nu e bătut în cap, să încerce să se schimbe.
Gata, nici eu nu mai zic nimic. :)
Doar atât : cinste celor care te-au crescut și te-au educat !

Şerban Tomşa spunea...

Textul meu are un caracter accentuat didactic și le cer scuze cititorilor pentru asta. Credeam însă că în felul ăsta limpezesc mai bine lucrurile, dar se pare că nu s-a întâmplat așa.
Ultima chestiune. Competiție nu înseamnă sălbăticie, intoleranță și dorința de a-ți suprima fratele prin mijloace murdare, nedemne de un om adevărat.
Iar țața Floarea nu este un personaj real, ci întruchiparea unei mentalități primitive și inculte, care ne îndeamnă să judecăm lucruri care ies din sfera noastră de competență. ( În realitate, țața Floarea este reprezentată de foarte mulți bărbați. Poate că ar fi trebuit să-i zic „nea Mitică” ! )E un mic demon pe care trebuie să-l ținem în frâu, deschizând câte o carte și urmând niște modele culturale veritabile.
E ultima dată când mai ating asemenea teme.

Camelia Săpoiu spunea...

M-a impresionat articolul (azi am avut timp să-l parcurg), pentru că vorbeşte aici artistul (şi nu în termeni suprarealişti, ci cât se poate de realişti) despre condiţia artistului şi despre raportul său cu societatea în care trăieşte. Ştii de ce mi-ai amintit? De "Scrisoarea I" (scuze, sunt profă de română, dar, ca experiment, reciteşte partea cu condiţia geniului din Scrisoarea I).
Deci, "scrisoarea" ta atinge puncte nevralgice pe care, am bănuiala, că nu le vei lăsa doar anesteziate, cred că le vei mai trata.

Şerban Tomşa spunea...

Camelia,
mulțumesc pentru cuvintele frumoase. Am încercat să pledez pentru dreptul omului / artistului de a trăi, de a crea și de a muri liber. Nu-mi dau seama dacă am fost convingător.