Evaluatorii noştri au găsit şi de data aceasta o frază total nepotrivită pentru a fi trecută printre subiectele de la Testele Naţionale ! Cum fac, cum dreg, dar mai mereu se încurcă în propriile cunoştinţe şi propun exerciţii cărora nici ei nu le găsesc cele mai bune soluţii. La prima vedere, în fraza Ceea ce mă jenează este dificultatea răsfoirii există un caz clasic de subiectivă antepusă regentei.
Am rezolvat zeci de mii de fraze de mare dificultate şi pot spune că aceia care strigă că la mijloc este vorba de o predicativă au şi ei motive să-şi susţină punctul de vedere. În primul rând, substantivul dificultatea este articulat hotărât şi acest lucru îl califică pentru o eventuală funcţie de subiect : "Dificultatea răsfoirii este ceea ce mă jenează." În al doilea rând, variantele de contragere - O jenă este dificultatea răsfoirii. Jenantă este dificultatea răsfoirii. - par a da dreptate taberei contestatare. În al treilea rând, nu este obligatoriu ca predicativa să stea după regentă. Când conţinutul subordonatei cu pricina este subliniat în mod special, aceasta este pusă înaintea regentei.
Ce soluţii ar fi avut la îndemână specialiştii ?
1. Să nu dea la examen o asemenea frază.
2. Să găsească o formulare în care un substantiv precum dificultatea să nu fie articulat hotărât. În situaţia respectivă se elimina orice ambiguitate şi baremul ar fi fost ireproşabil.
3. Să admită că ambele variante de răspuns sunt corecte.
Bănuiesc că puţini elevi au luat propoziţia drept predicativă din prea multă ştiinţă - deşi bănuiesc că profesorii i-au învăţat că în fraza Ştiu care este inginerul, pronumele relativ care este nume predicativ, iar inginerul are funcţia de subiect ! -, ci din cauza faptului că au încurcat subordonata cu regenta !
La aşa poftă de învăţare, aşa evaluare !
P.S. Nu mai vorbesc despre cele două compuneri, perfect la îndemâna celor care mai citesc câte ceva şi deloc convenabile pentru copiii care nu deschid o carte.
Impresia mea este că unii dintre elevii foarte bine pregătiţi din Bucureşti au luat subordonata drept predicativă, fiindcă au ţinut cont de toate nuanţele şi nu au rezolvat mecanic fraza, potrivit tradiţiei. Este însă enervant faptul că toţi proştii, care nu au habar de noţiunile respective, se bagă în seamă şi îşi dau cu părerea în problema respectivă. Chiar azi am auzit, la televizor, cum un boşorog faimos şi o fătucă, absolventa unei facultăţi de specialitate, spuneau că propoziţia în discuţie este subiectivă toată ziua ! Dar nu şi-au argumentat ideea ! În plus, banditul cel bătrân, un avocat înecat în osânză, a tot debitat tâmpenii, folosind cuvinte ca loaze ( ăştia ar fi elevii ! ) şi Marius Chicoş Rostogan ( prototipul profesorului de azi ! ). Dar de Trahanache va fi auzit unsurosul personaj ?
P.P.S. În sfârşit, ministrul a luat hotărârea bună : examinatorii vor puncta ambele variante. Decizia vine cam târziu, după ce, probabil, cele mai multe lucrări au fost corectate !
8 comentarii:
ar fi trebuit date variantele:
a)atributiva
b)completiva directa
c)subiectiva
George,
corect ! În situaţia respectivă nu se mai ivea nicio controversă.
Șerban,
Țara asta e ambiguă de oriunde am privi-o? Eu am 25 de ani și nu am nici măcar o certitudine despre locul în care trăiesc. Nu știu adevărul despre nimic, de la predicative vs. subiective la sinucideri vs farse, de la revoluție vs spectacol la apă plată vs apă de la robinet. Și-apoi mă gândesc că om fi și noi la fel de confuzi și haotici...că doar suntem fructe ale propriei noastre vieți...
Irina Alexandra,
mi-a fost tare dor de tine şi de cuvintele tale.
Ce pot să mai zic ?
Șerban, promit să apar mai des. Am fost mereu, dar mai tăcută...Salutări.
primiți ș-un inginer în comisie?!
P.S. îmi plătesc singur biletul de tren.
Irina Alexandra,
îţi mulţumesc şi te aştept cu drag. Te voi vizita şi eu.
Scorchfield,
sigur, cu cea mai mare plăcere ! :)
Trimiteți un comentariu