miercuri, 20 iunie 2012

Toţi mercenarii regelui

Deazamăgitor acest Campionat European de Fotbal !
Franţa, care părea în formă, a fost bătută măr de Suedia, iar aceasta din urmă fusese învinsă de Ucraina !
Spania n-are nerv în joc şi nu dispune de un vârf de atac eficient. Torres e în continuare umbra marelui atacant care era.
De mai mulţi ani, Anglia a prezentat în competiţii o echipă dezmembrată, lipsită de omogenitate şi de jucători decisivi. Acum pare într-o revenire promiţătoare. Gerard - slăbiciunea mea ! - şi Rooney sunt sportivi de clasă mondială.
Italia joacă practic, ca de obicei, şi ne putem aştepta pe viitor la orice rezultat.
Germania pare o echipă frumoasă, într-adevăr. Îi lipseşte însă ceea ce germanii nu au avut niciodată : artisticul. Parcă văd că va merge ceas până în finală, unde se va împiedica inexplicabil.
Dar cea mai mare deziluzie a fost de departe Olanda ! Uitându-mă la meciul batavilor cu portughezii, mi-a părut rău că îmi pierd timpul, uitându-mă la televizor. Marii lor jucători sunt obosiţi, neinspiraţi, lipsiţi de motivaţie. Liber de orice marcaj, Ronaldo a făcut o cursă  fără niciun obstacol, s-a oprit, a întors mingea în timp ce un fundaş aluneca pe gazonul umed şi a înscris simplu, spre entuziasmul comentatorilor, care nu mai conteneau cu odele la adresa spilcuitului fotbalistt. Golurile fabuloase au fost înscrise de alţii, dar ce contează ? Unii îl vor neapărat pe Ronaldo la cota lui Messi. Acum mi-am dar seama şi ce mă deranjează la portughez. E foarte bine antrenat, într-adevăr, are mai multă forţă decât Messi, dar e rigid, efectuează mereu aceleaşi floricele şi scheme, pătrunzând pe benzile laterale, pe când argentinianul e mereu creativ, spontan, imprevizibil, dând şi pase uluitoare. Mă mir din nou de ce sunt comparaţi cei doi. Sunt tipuri diferite de jucători, iar valoric , unul este cu mult peste celălalt. Orice specialist poate argumenta ideea aceasta mai bine decât mine.
Pe scurt despre această competiţie : regele e gol, iar mercenarii săi au obosit.

P.S. Nu-mi place la Ronaldo nici răfuiala sa constantă cu spectatorii şi fanfaronada pe care o afişează după fiecare gol. Parcă ar fi român ! Dar nici Mutu, de exemplu, nu era atât de nesimţit.
Văzând reacţiile pătimaşe ale unora, simt nevoia să fac o precizare. Agreez anumite lucruri în ceea ce îl priveşte pe  Ronaldo. E un băiat drăguţ şi are calităţi deosebite - rapiditate, forţă şi o eleganţă specifică -, dar eu nu îl admir în calitate de balerin, ci în aceea de fotbalist. Urmăresc mişcarea mingii, nu nu cât de sexy e sportivul.

12 comentarii:

Solidaster spunea...

Cand vulpea nu ajunge la struguri spune ca sunt acri.Mi-as dori sa vad ce ai face dumneata ín locul lui Ronaldo.Intotdeauna banul te schimbã.Si el nu face exceptie.Cu toate astea e un bun jucãtor si punct.Mi-am exprimat doar opinia.O zi cat mai placutã.:))

pantacruel spunea...

am citit acum (cu atentie) ultimele tale insemnari de pe blog. sunt excelente! din ce in ce mai frumoase :)

despre euro, sunt total de acord cu tine. nu stiu daca am rezistat - cu exceptia meciurilor olandei (pe care o simpatizez (sine qua non :P) si acelui anglia vs suedia - la mai mult de 30 de minute din fiecare meci.
in sensul ca mereu mi-am gasit cate ceva de facut in timp ce baietii jucau. adica vedeam meciul, dar mai mult cu urechea.

in fine,
ca sa inchei,
eu vad germnania in finala. si daca nu castigataore, macar aproape castigatoare. dar nu in finala cu spania. ci mai degrsaba cu portocalia (lui cristinel) mecanica :)

pantacruel

catalin spunea...

da, unul e cu mult mai bun decat celalalt si acela e cristiano ronaldo:))
ce face messi face la fel de bine si ozil(dar nu numai)! dribling si viteza de reactie in regim de tgv+suturi violente nu sunt la indemana oricui! la goluri trebuie sa te bucuri ca altfel n-ai mai juca fotbal!
cu aroganta nici eu nu sunt tot timpul de acord, dar vorba aia: e greu sa fii cristiano ronaldo:D

Şerban Tomşa spunea...

Solidaster,
hodoronc-tronc ! Dacă n-ai fi femeie, ţi-aş zice câteva să mă ţii minte ! :)
Problema e că mă confuzi. Strugurii la care nu ajung eu sunt Dostoievski, Thomas Mann, William Faulkner, Knut Hamsun. Şi pe aceştia îi iubesc. Să mă bănuieşti că sunt gelos pe un filfizon ( foarte bun jucător de fotbal ) e, eufemistic vorbind, cel puţin nedelicat. Şi, fii atentă, nu despre manechinul Ronaldo, foarte plăcut ochiului, mi-am dat cu părerea, ci desore fotbalistul cu acelaşi nume. Cât priveşte argumentul cu banii, mă faci să plâng... Pe viitor, când intri pe blogul meu, te rog să ai un limbaj potrivit şi un ton civilizat. :) Sau fotbalul este apanajul celor violenţi şi intoleranţi ?

Şerban Tomşa spunea...

Panta,
îţi mulţumesc mult pentru cuvintele frumoase. Ştii cât de mult înseamnă părerea ta despre mine ! :) Îl simt aproape pe Truman Capote şi am scris despre toate cărţile sale pe care le-am recitit. Mai multe îţi voi scrie pe mail. Mă bucur că ne potrivim în gusturi.
Te îmbrăţişez.

Şerban Tomşa spunea...

Cătălin,
de ce oare susţinătorii lui Ronaldo sunt nervoşi şi sentenţioşi în păreri ?
Încerc să trec dincolo de spectaculozitatea de suprafaţă a bicicletelor lui Ronaldo şi văd că el este un jucător unilateral, pe când celălalt este polivalent, precum Ronaldinho, Maradona, Cruyff sau celălalt Ronaldo. Iar golgeteri mai stăluciţi decât Cristiano sunt destui. Parcă şi Messi înscrie mai des, nu ? Ai observat că portughezul nu are, la şuturile puternice, un control bun al mingii, cum aveau Raul Gonzales, Van Nistelrooy, Rummenigge, Romario etc ?
Mi-ai luat vorba din gură. Ozil, Inesta şi Xavi sunt, cred eu, mai buni fotbalişti decât Ronaldo.
Mă rog, până la urmă, e părerea ta şi ţi-o respect.

catalin spunea...

nu stiu de unde impresia ca as fi nervos si sententios :)
ei, bicicletele sunt cel mai slab punct al lui cr.ronaldo; echivaleaza cu scurtele lui djokovic! din pacate dintre jucatorii amintiti o parte nu mai activeaza, iar cei care inca activeaza sunt la finalul carierei! i-as mai aminti si pe luis figo, hagi ori zidane-adevarati conducatori de joc!fotbalul din ziua de azi si-a pierdut romantismul-ca e asta o evolutie sau nu vedem mai tarziu.
revenind la discutia noastra: o parere proprie care poate fi gresita, dar nicidecum macinata de frustrari ori alte lucruri-messi e un mingicar care joaca intr-o echipa de mingicari; o echipa care de cativa ani a privat fotbalul de spectacolul fotbalistic! xavi nu e mai bun decat c.ronaldo(si nu cred ca mai are timp sa devina), iniesta e pe acolo, iar ozil mai are multe de aratat!
sper sa nu fi deranjat cu parerile mele fotbalistice;
toate cele bune!

Şerban Tomşa spunea...

Cătălin,
probabil că m-am înşelat eu. :)
Ceea ce scrii este o opinie argumentată şi ar fi absurd să deranjeze pe cineva. Mai mult chiar, s-ar putea să ai dreptate în ceea ce-i priveşte pe Xavi şi Iniesta, mai ales că mi-am dat seama că şi eu sunt subiectiv. :)
Messi este şi mingicar, dar poate că e ceva mai mult decât atât, din moment ce a făcut performanţe greu de egalat. Dar nu vreau să te contrazic. :)

Invizibilul spunea...

Cred ca am ajuns la saturatie. Putem vedea la tv cat fotbal vrem, toate campionatele tari din lume, toate competitiile europene, toate campionatele europee si mondiale. Imi aduc aminte cum ma bucuram prin 1987 cand vedeam un meci din divizia B, din Bulgaria. Nu e mai slab campionatul de acum decat ala din 1992. Nu mai avem noi starea necesara de a ne bucura.

Şerban Tomşa spunea...

Invizibilul,
să ştii că până la urmă ai dreptate ! :) Ar trebui meciuri precum Real-Manchester de acum mai mulţi ani.
Şi când te gândeşti că ne mai luăm şi la hatţă pe tema asta. :)

Julian Muscalu spunea...

Eu îl consider pe Ronaldo o paparudă. Dar sunt subiectiv, aşa că ...

Franţa cred ca "s-a dat moartă" în ultimul meci din grupă. Abia aştept sfertul cu Spania (eu cred că o să bată Spania, ca de obicei ... Dar sunt subiectiv, aşa că ...)

Din 1978 încoace am 3 favorite "principale". In ordine : Olanda, Franţa, Italia (abia apoi vin : Brazilia, Argentina, Spania şi România ... Cu alte echipe pot cel mult simpatiza la câte un meci, de exemplu cu croaţi .. sau chiar cu greci ! .. Sper să mă amuze grecii în meciul de diseară .. Imi pare rău că nu joacă "haiosul" Karagounis .. Ăsta parcă e din epoca lui Balaci .. hi-hi ..)

Messi e clar cel mai bun fotbalist, de vreo 5 ani încoace. Dar nu cred că va atinge vreodată o valoare prea mult apropiată de cea a lui Maradona. Va rămâne în urma lui Maradona, întotdeauna.

Dar sunt subiectiv, aşa că ... :)

Şerban Tomşa spunea...

Julian,
:) Nu-ţi place nici freza lui Ronaldo ? Uite-l că străluceşte când joacă împotriva unei echipe precum Cehia, care e mai slabă chiar şu decât Concordia Chiajna ( şi sper să nu jignesc echipa românească ). Şi eu sunt subiectiv. :)
Cu Messi şi Maradona s-ar putea să ai dreptate. Totuşi, pe vremea lui Maradona, apărările erau oarecum mai romantice decât cele de azi. Mi-au plăcut mult celălalt Ronaldo ( brazilianul care s-a îngrăşat ) şi Ronaldinho.