"Dormitoarele au ferestre". Tot despre romanul poliţist

Truman Capote se referă de câteva ori, în cărţile sale, la Erle Stanley Gardner. Am recitit de curând Dormitoarele au ferestre, Editura Univers, Bucureşti, 1970, colecţia Enigma şi mi s-a confirmat impresia iniţială că avem de-a face cu o capodoperă a romanului poliţist.
Începutul este excepţional, iar dialogurile sclipitoare.
Într-un bar unde nu sunt doriţi, detectivului Donald Lamb şi însoţitoarei sale li se serveşte o băutură îndoielnică :
"Băutura conţinea şaizeci la sută apă de la gheaţă, poate o linguriţă de gin, câteva picături de vermut sec şi o măslină... Era atât de slabă, că simţeam mai degrabă gustul măslinei decât al ginului."
Când chelnerul le aduce nota, Lamb îi spune fetei cu care a intrat în bar :
"- Mănâncă-ţi măslina înainte de a se umfla în apă."
Apare patronul şi discuţia continuă :
"-Totul e-n ordine ?
- Totul, i-am răspuns. Ai venit cu maşina, Lucille ?
- Da.
- Atunci n-ar trebui să iei mai mult de zece-cincisprezece cocteiluri dintr-astea."
Şi la plecare :
"- Totul e-n ordine ? întrebă suav patronul.
- Da, l-am asigurat. Două dintre cele mai bune măsline pe care le-am mâncat vreodată.
- Veniţi la noi oricând mai doriţi aşa ceva, ne îndemnă el.
- S-ar putea să-ţi fac şi surpriza asta, i-am răspuns. "
Ceea ce face toţi banii este însă intriga cărţii. Schema epică respectivă a devenit ulterior loc comun în literatura de specialitate şi în cinematografie. Detectivul este victima unei înscenări şi mai mulţi au interesul ca el să joace rolul de ţap ispăşitor. De la un punct încolo, eroul fuge, împiedicându-se de cadavre, cu asasini de profesie şi cu poliţia pe urmele sale. Trebuie să găsească dovezi care să-l scoată din încurcătură şi cu care să-i demaşte pe adevăraţii vinovaţi. Şi, evident, reuşeşte. Aici, personajele negative sunt organizate într-un grup de şantajişti.
La începutul mileniului al treilea, textul li se va părea multora învechit şi searbăd. Dar la vremea sa, a fost încântător. După părerea mea, volumul se poate citi şi acum cu plăcere.
Şi ajung la încă o deosebire dintre marea proză şi cea poliţistă. Prima capătă, în timp, noi valenţe valorice, în timp ce a doua se depreciază iremediabil.