miercuri, 18 iulie 2012

O lume nebună, nebună

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a stabilit că vegetarienii sunt bolnavi psihic.
Anul trecut, aceeaşi instituţie decreta că oamenii îndrăgostiţi sunt deraiaţi mintal.
Aş vrea să ştiu dacă pe planetă mai sunt şi bipezi sănătoşi la cap şi sunt curios să văd lista cu oamenii bolnavi, făcută de cei de la OMS.
De asemenea, ar fi interesant de aflat ce nivel de înţelegere a lumii au cei care lucrează acolo şi câţi dintre ei sunt trecuţi în pomelnicul nebunilor.
Ce înseamnă, în definitiv, să fii sănătos, în viziunea celor de la OMS ?

P.S. M-am cam prins cum trebuie să fie omul sănătos psihic : înarmat cu pistol ori cuţit, ghiftuit cu fripturi în sânge, fără să ştie ce este ruşinea, fără să cunoască mila faţă de vietăţile pământului.

8 comentarii:

Scorchfield spunea...

Și nu-i așa?
Cunosc mulți vegetarieni, chiar vegani, dar trebuie să mărturisesc că pentru mâncare își pierd mult timpul. Lipsa proteinei animale îi face tot timpul flămânzi, ai impresia că pasc, tot timpul ar mesteca ceva. A fost cineva atent la asta?
Nu numai lipsa vitaminelor (D și B12), mai ales cea a mineralelor, îi face în timp un pic pe lângă.

În trecut guta (ca boală) se datora excesului de carne -era o boală nobiliară.

„Din toate câte puțin!” ne scrie Epicur, și avea mare dreptate, nici cu sexul nu-i de glumit în exces :)

Oenoanda spunea...

Cred ca este vorba de un zvon. Am cautat, si in pagina OMS nu apare. In Google am gasit doar aceeasi stire repetata in diferite forumuri si bloguri dar nicaieri nu se mentioneaza sursa.
Eu as evidentia contrariul - de-a lungul timpului atitudinea fata de vegetarieni a devenit ceva mai pozitiva; pe timpul Inchizitiei Biserica Romano-Catolica declarase vegetarienii drept eretici si chiar la inceputul sec. 20 decizia de a fi vegetarian era vazuta foarte negativ si cu mare suspiciune. In anii 40 vegetarianismul a fost considerat cauza balbaielii iar remediul era desigur un regim constant cu friptura de vita.

Şerban Tomşa spunea...

Scorchfield,
cred că vegetarienii au nivel superior de înţelegere a lumii, dar e numai o părere. E adevărat că lipsa proteinelor ne îmbolnăveşte, însă echilibrul înţelepciunii este atât de greu de atins !

Şerban Tomşa spunea...

Oenoanda,
păi cum să accepte inchizitorii vegetarienii ? Sfintele Taine se pot oficia numai cu burta plină de carnea unor făpturi nevinovate.
E şi ideea mea că vegetarienii sunt spirite evoluate. Şi sunt din ce în ce mai mulţi.
S-ar putea să fie un zvon, am auzit ştirea la tembelizor...

d'ADA spunea...

Ma bag si eu in vorba... In ultimii patru ani fiica mea a renuntat pe rand la carne ( de orice fel ), la oua, lapte, branza... si e sanatoasa " tun ". E o intreaga filosofie sa stiti, e un mod de viata, e o alegere pe care fiecare o poate face, sau nu. Intai am fost ingrijorata, apoi m-am informat si acum sunt chiar experimentata in ale vegetarienilor :).
A zacut o zi intreaga cand a vazut in meniul unui local supa din laba de urs...
Sunt pareri pro si contra. Cum spuneam e o alegere.
Cu drag, Nadia.

Şerban Tomşa spunea...

Nadia,
da, e minunat să poţi trăi fără carne. Problema este cum să suplinim lipsa proteinelor animale.

d'ADA spunea...

pai, proteina vegetala e suficienta cred... e chiar logic: hranesti vita cu o multime de proteine vegetale ca sa dea proteina animala, atunci de ce sa nu papam direct plantele care ne dau proteine? soia, samburi de tot felul, ciuperci, nuci, mazare... Singura problema e ca , asa cum spunea si aici cineva, mananca mai des, asta pentru ca digestia este mai rapida. Eu ma chinui sa uit de cozonac, placinta si alte minuni care ma fac sa imi asum mustruluiala pe care mi-o face fata :)) Si sa sti ca am analizele rele in comparatie cu ale ei. De-asta zic ca ma inclin in fata lor, a vegetarienilor. Bravo lor ca pot!
te imbratisez.
Nadia.

Şerban Tomşa spunea...

Nadia,
nu m-am documentat riguros, dar cred că până când se maturizează creierul şi se definitivează scheletul ( dincolo de 20 de ani ), este nevoie şi de proteină animală.