luni, 2 iulie 2012

Tot Spania !

Până la finala din seara asta, îmi venea să definesc echipa Spaniei ca pe un stup de albinuţe care au suferit brusc o mutaţie genetică şi şi-au pierdut acele şi veninul.
Dar cât m-am înşelat ! Chiar fără David Villa şi Carlos Pujol, ibericii au fost letali pentru o Italie pe care n-am mai văzut-o niciodată, în ultimii ani, jucând atât de bine ca acum. Dacă spaniolilor le-ar fi ieşit tot ce au încercat, am fi avut un scor astronomic. Oricum, arbitrul portughez a jucat pe faţă de partea italienilor. Poate numai în campionatul nostru mai găsim asemenea cretini care nu ştiu deloc regulile după care se joacă fotbalul. Dacă meciul ar fi fost pe muche de cuţit, catastrofa aia de portughez ar fi stricat spectacolul.
Mă bucur şi pentru Torres care şi-a revenit aproape în totalitate. Iar imaginea atacantului alături de copiii săi este una dintre cele mai emoţionante de la acest Campionat European de Fotbal.

2 comentarii:

Unknown spunea...

Noa serbus.
Nu ştiu cum să-ţi spun şi cum să-ţi explic dar am fost convins că va fi tot Spania, însă nu la acest scor. Mă gândeam doar la un 1-0

Şerban Tomşa spunea...

Liviu,
dacă Spania ar fi jucat ca în semifinale, n-ar fi triumfat. Noroc că italienii s-au trezit după ce au primit un gol. Cam la 1-0 ori 2-1 mă gândeam şi eu.
Dar arbitrul ăla ( portughez ! ) m-a enervat. :)