joi, 20 septembrie 2012

Un urs şi nişte braconieri

Când un om este rănit, este dus la spital, cu intenţia de a fi salvat. Sigur, pe vremuri chiar aşa se întâmpla. Acum spitalul românesc este doar un loc unde ţi se grăbeşte sfârşitul. Eşti dus acolo pentru a fi suprimat. Dar asta e altă poveste. Când însă un urs este rănit, este căutat şi împuşcat, fiindcă rănile îl fac periculos pentru fiinţa umană. Mă gândesc dacă omul n-ar putea anula întreg Cosmosul, care ne pândeşte de pretudindeni, cu întuneric şi frig, punându-ne viaţa în pericol.
Am văzut cândva un reportaj cu un dement care prindea caii abandonaţi şi îi măcelărea cu sadism, pentru a-i da hrană câinilor săi. Tot în România, nişte braconieri au prins în capcană un urs şi au încercat să-l ucidă, înţepându-l zile în şir cu un cuţit legat în vârful unui par. Cum poate fi calificată această faptă ? Ursul s-a mâniat, a rupt laţul în care era prins şi l-a omorât pe unul dintre criminali.
Toată lumea din zonă e cuprinsă de groază. Dacă fiara era turbată ? Iată o logică de fier, într-o republică în care peste 60 % dintre cetăţeni cred că Soarele se învârteşte în jurul Pământului ! Şi zeci de vânători au plecat în urmărirea animalului. Dacă e rănit, musai trebuie să fie omorât ! Nouă să ne fie bine. Restul ce mai contează ?

6 comentarii:

Anonim spunea...

cretinii nu reusesc nici sa respire cum trebuie. Asta le e nivelul... brute sadice.

Şerban Tomşa spunea...

Vreauultimulloc,
foarte mulţi oameni trădează, într-un fel sau altul, ideea de om, aşa cum o vedem unii dintre noi. Dar cruzimea faţă de fiinţele fără apărare este de neiertat.

msr spunea...

La prima vedere asa este, dar...
Trebuie sa ne intrebam: oare oamenii aceia nu se aparau de ursul care le praduia livada?
E dreptul lor. Asta nu scuza sadismul, dar iata ca au platit!
Si, cel mai important, este o regula simpla: populatia de ursi trebuie limitata la capacitatea zonei de a le asigura supravietuirea din resurse naturale. Altfel...ursii incalca teritoriile oamenilor si de aici conflicte de genul acesta.
Dar, in Romania, se vrea stabilirea de recorduri (cel mai mare numar de ursi!).
Asta e: tara bogata, inclusiv in ursi, dar cu oameni saraci.

P.S.: regula de mai sus e aplicabila si la oameni (vezi China!).

Scorchfield spunea...

De fapt și omul este un animal!

Şerban Tomşa spunea...

MSR,
un tânăr tocmai îmi povestea că are o rudă în regiunea Buzăului şi că acolo toată lumea braconează cu lancea improvizată din prăjină şi cuţit. Numai că localnicii prind mai mult mistreţi şi îi înjunghie de la distanţă. Omul ucis de urs a torturat, probabil, multe animale până să fie răpus.

Şerban Tomşa spunea...

Scorchfield,
corect ! Un animal infernal.