Când moare un om cu adevărat mare, în condițiile în care el nu află în lumina reflectoarelor, toată lumea ignoră evenimentul. De exemplu, cazul lui Constantin Țoiu.
Când moare o vedetă, adevărată sau contrafăcută, reprezentanții presei se bucură atât de mult, încât se înghesuie pe la toate studiourile, ca niște hămesiți care se bat pe bucate la o pomană prelungită, și se întrec în elogii. Urletele lor creează o piramidă de rahat, îngropând adânc trista împrejurare. Laudele deșănțate sunt penibile, în comparație cu rezervele pe care le manifestă alții. Dar nici ăștia, cârcotașii, n-au măsură și îl fac, cu mult talent, albie de porci pe decedat.
Am ajuns să cred că e o mare rușine să mori în România.
Ca și să trăiești, de altminteri.
P.S. În ceea ce privește discuțiile legate de regizorul recent dispărut, voi spune doar atât : una e succesul, alta e valoarea. Fiind o operă de artă, filmul are o funcție estetică. Dacă aceasta lipsește, nu mai este nimic de zis.
6 comentarii:
Disparitia nefericita a lui Sergiu Nicolaescu si prestatia presei legata de aceasta , confirma cele spuse de tine , Serban . Din pacate , orice eveniment este tocat de asemenea maniera la noi , incat se pierde si ultima farama de bun simt si de respect pentru cel disparut .
Radu,
e indecent să scotocești în viața omului, să-i etalezi mizeriile, să-i furi demnitatea, cu prefăcută tristețe. Chiar dacă omul respectiv nu este un geniu. Oare toți oamenii se bucură de răul celuilalt ? La noi chestia asta a ajuns o psihoză națională.
Pentru un om obisnuit, nestiut de nimeni, nu-i nicio rusine sa mori in Romania. Oamenii obisnuiti mor peste tot la fel.
Cand e vorba de un om de valoare, de pilda Ctin Toiu, ca tot ati facut trimitere la el, altfel stau lucrurile.
Ce mare scriitor a fost Ctin Toiu!
,,Caderea in lume", carte pe care am citit-o recent, m-a ,,uns" pe suflet.
Un om de certa valoare, a carei moarte e neglijata de toti, vorba lui La Fontaine: moare de doua ori, sarmanul de el!
La multi ani!
Ștefan Dumitru,
e greu să definim românismul, fiindcă nu se supune niciunei reguli. E o varză de pe care lipsește rața. În orice caz, cea mai proastă afacere e, aici, să ai oareșcari merite. Asta nu ți se iartă !
Karina,
îți mulțumesc că ți-ai adus aminte că mă cheamă și Ion ! Îți întorc urările cu drag și îți sărut mâinile !
Trimiteți un comentariu