vineri, 11 ianuarie 2013

Un poem de Horia Gârbea




nu mă numesc william


în fiecare poet
este cîte un mr. hyde
care iese noaptea
din trupul bunului dr. jekyll
un ticălos neruşinat
ucigaş de oameni de treabă
şi de sine

Şi nu adoarme pînă cînd
acea femeie descărnată
nu-şi reazemă pe umărul lui
capul pe care pielea
a putrezit demult

simt şi eu cum
de fiecare dată
o fiară ţîşneşte
din profesorul cumsecade
gata pentru un şir
de masacre
îmi spăl mîinile
în urina fricii lui york
mă mînjesc
cu excrementele groazei
lui richard cerînd un cal
pe cîmpul de luptă

nu mă opresc
pînă cînd sîngele
care curge printre versurile lui will
nu-mi umple gura
călduţ şi sărat

aşa se petrec
nopţile mele şi mă trezesc
ostenit plec anonim
printre cîini de pripas
şi tramvaie
cu povara faptelor mele
şi cu gîndul la crima de mîine

la capătul străzii
dimineaţa
se ridică mereu
un soare uriaş
şi indiferent



6 comentarii:

silvia spunea...

Uneori se întîmplă invers: din trupul hidos al lui mr.Hyde iese (la lumină) cîte un cumsecade mr.Jekyll, sensibil şi iubitor de oameni.

Un poem puternic.Îmi place finalul existenţialist.

Şerban Tomşa spunea...

Silvia,
e și părerea mea. Splendid poem, iar finalul îmi place în mod deosebit.
Mulțumesc în numele lui Horia Gârbea.

Horia Gârbea spunea...

Vă mulțumesc pentru postare și interes. Se întîmplă foarte rar să iasă un dr. J. din dl. Hyde, prin romanele rusești. Reciproca e mult mai probabilă din nefericire.

Mai rău că simt eu însumi că aș fi în stare să fac rău și să ies de după masca „profesorului cumsecade”.

Şerban Tomşa spunea...

Maestre Horia Gârbea,
Aveți dreptate. În romanele rusești se petrec metamorfoze de neimaginat pentru restul lumii literare.
În altă ordine de idei, cum să reacționăm dacă ne intersectăm mai mult cu un fel de furie prostească ? Eu chiar am fost la mustață să devin un mr.Hyde în ajunul Crăciunului, când am întâlnit un personaj - s-a recunoscut în „Ghețarul” - care a intenționat să-mi strice sărbătorile de iarnă. :)

stefan dumitru spunea...

Eu, un novice in ale poeziei, nu vreau sa fac vreun comentariu legat de lirica domnului Horia Garbea. Nu ca n-as vrea...dar nu ma pricep!
Ca si personajul lui Stevenson - poate ca exagerez acum - traiesc doua stari contradictorii vizavi de persoana domnului Horia Garbea: de admiratie si de ... frica in acelasi timp!
De admiratie: am fost la Gala de la Ateneu, in 2011, ca sa-l vad ( pe dansul dar si pe dna Ana Blandiana).Ii citesc poeziile, articolele, blogul, ,,Posta redactiei" din Romania Literara(mai ales aceasta ,,Posta" cu fina ei ironie).Are umor, are ironie, dar si omenie si bun simt.
De frica: il percep ca pe un profesor ,,dur", iar eu nu am fost un elev bun. Dimpotriva. De cate ori postez vreun comentariu pe blogul dansului (o fac mai rar in ultimul timp)de atatea ori ma balbai, ma incurc in cuvinte, ma zapacesc de-a binelea. Si gresesc, asa cum faceam la scoala, in fata tablei. Macar, sa zic asa, atunci aveam motive: incasam scatoalce sanatoase!
As scrie mai multe, dar e tarziu.
Eu zic asa: cititi comentariul meu, dar nu-l postati.
Nu mi-as dori sa se supere domnul Horia Garbea pe mine.
O noapte frumoasa va doresc!

Şerban Tomşa spunea...

Ștefan Dumitru,
:) Domnul Gârbea este un om extrem de civilizat și :
1. nu se supără din lucruri de felul acesta ;
2. este un profesor care nu apelează la mijloace punitive pentru a-și impune opiniile în fața studenților. Ca și în scris, pedeapsa la care apelează uneori este, bănuiesc, ironia. :)