Acul și crocodilina

Odată cu înmulțirea oamenilor imuni la ideea de cultură, asistăm și la o invazie virală fără precedent. Prin spitale există adevărate culturi de bacterii rezistente la cele mai puternice antibiotice. Pacienți care se internează, zâmbitori, pentru analize ori pentru vreo luxație ies pe poarta spitalului în sicriu, deveniți peste noapte adevărate bombe biologice. Poate numai Crocodilina, viitorul medicament sintetizat dintr-o proteină aflată în sângele crocodilului, va putea să echilibreze cumva ostilitățile.
Ceea ce se petrecea în urmă cu numai câteva decenii pare acum curată ficțiune.
Las la o parte amintirile pe care le am despre bătrânii care povesteau cum părinții lor, întorși de pe front grav bolnavi, își extrăgeau singuri lichidul din plămâni cu ajutorul unor ace de cusut. Dar și medicamentele aveau parcă efecte mai puternice. Copil fiind, am alergat, într-o vară, cu bicicleta până am simțit că-mi iau creierii foc. Și atunci am scos o ciutură de apă rece din fântână și mi-am cufundat capul în ea !  Când eram pe punctul să-mi dau duhul - ajunsesem să nici nu mai văd ! -, maică-mea m-a vindecat cu trei tablete de Penicilina V.
Pe urmă, prin facultate ( adică mai ieri ), am auzit lucruri care mă lăsau cu gura căscată. Internat într-un rând în Spitalul Studențesc, vorbeam cu un argeșean care îmi povestea că în sat la el exista un felcer care avea un mod foarte original de a-și trata bolnavii. Specialistul te întreba :
- Unde te doare, mă ?
- Aici !
Și îi arătai burta, gâtul, piciorul sau spinarea.
Iar el îți făcea o injecție chiar în locul indicat.
Și te vindeca pe loc.
În momentul în care tovarășul meu de suferință a ajuns în acest punct al relatării, în discuție a intervenit un congolez micuț, care trăsese cu urechea la dialogul nostru.
- Eeee, a zis africanul, la noi în sat era un doctor foarte...foarte nervos. Dacă nu-ți dădeai repede pantalonii jos, îți făcea injecția direct prin... prin pantaloni !
Cea mai tare secvență mi-a fost însă relatată de Geo, prietenul și colegul meu de catedră. În Sârbeni, localitatea sa natală, a trăit până mai deunăzi un fel de spițer care scotea măsele, trata răni și făcea injecții. Dacă doreai, îți scotea și cinci măsele la o singură ședință de tratament. Avea o singură seringă și un singur ac pe care îl purta înfipt la reverul hainei de câte ori ieșea la cârciumă. Era un ac rezistent, nu glumă, dar se bontea și el după atâtea împunsături. Proprietarul obiectului nu se descuraja defel și îl ascuțea periodic la polizorul unui prieten.
Păi, dacă ar mai trăi azi tămăduitorul ăla, toate fabricile de echipament medical ar da faliment.