Un Urmuz contemporan și fabulosul modern

Un debut senzațional, ieșit din toate tiparele existente, este Ceasornicarul dansator, povestiri aberantastice  de Liviu Drugă ( Editura Tracus Arte, 2012 ). Calitatea scriiturii este evidentă  de la primele propoziții ale volumului : „ Îl văd și-acum pe nenorocit cum trecea, prefăcându-se istovit, drept pe mijlocul uliței, știa că nimic nu mă enervează mai mult decât sfidarea asta a lui. Eram deja ieșit târâș în pridvor, cu ochii zdreliți de somn. ” Pot fi sesizate ușor, în cartea lui Liviu Drugă,  câteva straturi ale viziunii narative. Aproape toate povestirile debutează într-un plan aparent realist. Stilul este apăsat-ironic,  cu tușe deformatoare și comice, amintind cumva de Ioan Groșan. Personajul-narator din „Aporiile Luminii și Curcanii-Beznă” face agroturism, iar gesturile sale sunt firești. Le servește mușteriilor ciulama și discută cu ei într-un limbaj de o oralitate reconfortantă. Imediat însă se produce o fractură și ne trezim într-un spațiu fabulos. Personajul își îndeasă în urechi Păsări de Șoapte, pisicile se înghit și se „dezghit” unele pe altele, în apropierea căsuței au crescut brusturi pufoși. Își face apariția și un personaj fantomatic, Vericul, a cărui influență magică se observă în planul realității. Clienții dorm mai mult și mai odihnitor, ciulamaua devine foarte gustoasă, o fetiță desenează dumnezeiește, deși este prima dată când face acest lucru. Acțiunea se desfășoară parcă pe ritmurile lui Junger : „ Mi-a plăcut dintotdeauna să stau noaptea în livada înflorită, când nu era prea răcoare, cu mirosul florilor în nas și să mă uit ore în șir din iarbă, ca un Gulliver, la stelele care se roteau mărunte, fără grabă, și mute, ca niște stropi de apă reci gata să cadă din cer peste mine.” Stilul stă, peste tot, sub semnul unei caligrafii personale : „E o exagerare, evident, dar zic că n-ar fi total exclus ca în noaptea aia întunericul să fi crăpat în câteva locuri de la cât de tare bubuia Vita Plotini din boxele alea mari îndreptate spre livada înflorită și spre cerul zgâriat de nori. Din casă chefliii mei mă strigau de zor, îi auzeam ca prin ceață și cu intermitențe. ”  Situația se complică și mai mult. Naratorul devine Stăpânul Aporiilor Luminii, își fac apariția Curcanii-Beznă și este expusă teoria unei noi Geneze, în care întunericul, lumina și muzica joacă un rol esențial. Aceasta din urmă este, de altfel, o prezență constantă. Este aici un orizont fără limite al jocului literar. Cuțitul lui Rahan  propune reducerea lumii la derizoriu : „ L-am învățat pe Rahan să facă din nori de furtună clătite, să copieze Biblia pe boabe de orez, să croșeteze pulovere din ițele încurcate ale politicii și să închidă toate blogurile proaste, această ultimă îndeletnicire făcându-i, pare-se, cea mai mare plăcere. ” Lucrările de artizanat, pe un fond de basm modern, sunt în spiritul multor povestiri : „ Acum, după 777 de ani de la prima noastră întâlnire pe trepte și tot atâția ani de râcâit aproape zilnic în adâncul hârtiei cu ajutorul micului cuțit, am reușit să îi fac șapte încăperi complet utilate și o grădină suspendată. ” În Incredibila poveste de dragoste a lui Heraclit Ghionoae se pornește, de asemenea, de la o situație anodină, excelent povestită,  și se ajunge la un scenariu incredibil. Personajul principal, un tip mărunt și chel,  este îndrăgostit de o femeie frumoasă și înaltă, Flori. Softul pe care îl folosește pe computer Heraclit se oferă să-l ajute pe bărbat să ia inițiativa. Numai că de Flori este îndrăgostit și un pod, care fuge cu ea în lume. Frumoasa tânără era gravidă cu… podul. Heraclit golește conturile unor cunoscuți și pleacă, împreună cu softul, în urmărirea fugarilor. Softul naște și el un pod micuț, semn că și el îl înșelase, la rândul său, pe Heraclit. Urmăriții sunt ajunși, Heraclit o zăvorăște  pe femeie, cu întreaga ei familie – are patru poduri-copii -, pe un hard extern, „acolo unde îi închisese pe foștii lui parteneri de drum : programul-mamă și plodul-pod.”  În final, Heraclit Ghionoae își schimbă numele în Heraclit Apolodoreanu și înființează o crescătorie de poduri.  Deși scenariul unor povestiri pare asemănător, subiectul  acestora  urmează, de fapt, linia complicată a gândirii unor filosofi precum Heidegger, Heraclit și Plotin, care nu sunt pomeniți întâmplător în paginile cărții.  Personajele lui Liviu Drugă sunt adevărate concepte pluridimensionale. Un specialist ar avea multe de comentat în această privință. Liviu Drugă este un Urmuz contemporan, luxuriant,  cu o imaginație debordantă,  dar păstrând o oarecare logică în derularea faptelor.  Aș adăuga că textele pot fi citite și ca niște poeme . În realitate,  în Ceasornicarul dansator există multă variație. Un poet de geniu și Dracul este o snoavă intelectuală. În Politică și păsăret faptele devin halucinante. Realul și aberantasticul – termen inventat de Liviu Drugă - se întrepătrund într-un mod fericit. Cele mai reușite bucăți sunt, în opinia mea, textele scurte, cum ar fi Batiscafu dezmățatu’, Jindul, ultimul rimel, Șoricelul roz din ținutul Glossy, Vântul vine legănat,  Strada pe cealaltă parte, Zidul din închisoare. Scriitura impecabilă și straniul bine dozat dau un relief artistic excepțional. Iată Umbra elefantului boem : „ Un elefant verzuliu, mai boem de felul lui, obișnuia să se plimbe toată ziulica prin oraș. Pentru că era frecată de cele mai dărâmate clădiri, pe cele mai desfundate străzi, prin cele mai aspre case de toleranță, peste cele mai colțuroase fețe de femei, până la urmă umbra lui l-a părăsit. A fugit bezmetică mult timp pe calea ferată până s-a lipit strâns de un vagon hârbuit, vai de mama lui. Fără să acționeze în vreun fel, toți călătorii se întrebau apoi ce mama mă-sii caută pe vagon umbra aia verzulie de cale ferată și de ce umbra seamănă cu un elefant. ”
Talentul lui Liviu Drugă este bătător la ochi, pe alocuri strălucitor. Iată un început de povestire : „ Așa mi-a zis, să-l pocnesc după apusul Soarelui.” ( Rugămintea de la domnu’ Coacăză ) Și un final : „ Sub curbă, primarul Titi Platon mai sparse iar o sticlă și se puse pe scris. ”
Nu voi ascunde că preferințele mele merg net spre pasajele realiste, ca și spe textele scurte, percutante, cu efect literar puternic.
Liviu Drugă este un scriitor foarte înzestrat, cu posibilități artistice multiple, un adevărat Urmuz al zilelor noastre. Romanul Concert în si bemol pentru câinele pământului, pe care îl are în lucru, pare, după paginile publicate pe blog, memorabil.