duminică, 19 mai 2013

Parfumul florilor de vie

O întreagă literatură se ocupă de parfumuri.
Sunt mii de pagini sunt dedicate miresmelor diferitelor flori. Primăvara sunt celebrate aromele liliacului, salcâmului, teiului, trandafirului şi crinului. Lumea ştie că în mai se trezesc florile. E o Geneză a culorilor şi a miresmelor. E raiul oamenilor cu imaginaţie generoasă.
A înflorit via şi nu-mi amintesc de nimeni care să fi cântat florile lui Bacchus. Ion Pillat ne-a adus, în suflet, prin filtrul unor biblioteci boiereşti, mirosul strugurilor copţi. Dar inflorescenţelor verzi, de mai, ale viţei, prefigurând ciorchinii chihlimbarii ai toamnei, nu le dă nimeni atenţie.  Fiecare dintre ele are un  parfum acrişor, cu nuanţe dulci-amărui, în funcţie de soiul strugurilor pe care planta acum doar îi visează.
Este un iz dens, adormitor, thanatic.
Într-un paradis al nevăzătorilor n-aş uita să pun florile de vie.

P.S. 1. Am înţeles, în sfârşit, cum îl priveşte statul nostru pe cetăţeanul român : ca pe singurul său izvor de venituri. În viziunea apocaliptică a aleşilor, noi suntem nişte făbricuţe de bani. Omul de rând, cu serviciu sau fără, trebuie să plătească impozit pe salariu, pe maşină, pe locuinţă, pe curte, pe grădină, pe pământ. Trebuie să plătească la sănătate, dar şi în cazul unei spitalizări. Acolo nu te bagă nimeni în seamă, dacă nu stai cu mâna în buzunar în faţa tuturor angajaţilor cu care intri în contact. Şoferii plătesc taxe absurde şi amenzi fabuloase. Preoţii de rând au tot felul de popriri, aşa încât când se duc să-şi ia salariul, unii dintre ei mai duc bani de acasă, strânşi pentru zile negre. Şi nu exagerez cu nimic. În farmacii, în alimentare şi în pieţe nu ne dă nimeni o roşie dacă n-avem cinci bani. Părinţii plătesc la greu meditaţiile odraslelor, fiindcă elevii nu vor să mai înveţe decât în condiţii excepţionale : la domiciliul profesorilor, cu explicaţii suplimentare. Sunt şi oameni care le trag clapa dascălilor şi nu le mai dau banii pe care belferii au trudit amarnic, suportând nepăsarea şi lenea de gândire a discipolilor. Cine i-a pus să se facă profesori ? Şi, la o adică, profesorii pot trăi numai cu aerul rarefiat al marilor idei.  Sunt cunoscute cazurile unor înţelepţi care, zeci de ani, n-au mâncat şi n-au băut nimic, vieţuind în vârful unui stâlp, în pustie. În urmă cu câteva zile, un ministru - căruia nu-i dau numele, dar care ziua pune în practică ceea ce visează noaptea, pentru a justifica o oarecare activitate - vrea să legalizeze... fondul clasei. Sigur, nimic nu e obligatoriu, dar uite că s-a găsit modalitatea de a se deschide calea unei incomparabile corupţii în învăţământ. În loc să interzică prin lege mâna întinsă la cerşit în cadrul şcolii, demnitarul o încurajează şi propune o lege în acest sens. Să înţeleg că părinţii care nu vor putea contribui la nenorocitul ăla de fond, nu vor mai avea dreptul să se considere oameni ? Că în curând profesorii vor fi plătiţi chiar din sumele respective, iar acolo unde localnicii sunt prea săraci pentru a dona bani, şcolile vor fi desfiinţate ?
Şcoala era singurul loc din societate unde nu ţi se cerea, de la obraz, bani. Uite că lucrurile s-au îmbunătăţit într-o eră în care nesimţirea şi inconştienţa au atins cote incontrolabile.
       2. Un coleg mi-a mărturisit că i s-a dublat factura la curent electric din cauza...certificatelor verzi. În acest timp haite de câini înfometaţi apar, la foc continuu, din dube cu număr de capitală şi împânzesc străzile şi grădinile. Chiar vom ajunge să fim mâncaţi de câinii care, săracii, n-au nicio vină ?

4 comentarii:

MUGUREL CATALIN spunea...

Perfect de acord cu ceea ce scrieți aici.Dacă România ar avea mai multe conștiințe care să nu tacă la măgăriile pe care le suportăm zilnic din partea așa-zișilor aleși altfel ar sta lucrurile!

Şerban Tomşa spunea...

MUGUREL CĂTĂLIN,
într-adevăr, puţine conştiinţe şi foame multă. Şi uşurinţa cu care unii pot fi manipulaţi să facă rău altora. Oamenii fără suflet n-au nici conştiinţă. Şi vând iefzin ce mai au. Mulţumesc pentru comentariu. :)

MUGUREL CATALIN spunea...

Despre florile de vie:superb scris!Felicitări!Parcă am retrăit pentru o clipă o scenă din copilărie cu bunicul meu în mijlocul viei în singurătatea dealurilor din marginea satului!

Şerban Tomşa spunea...

MUGUREL CĂTĂLIN,
aş vrea să mă retrag undeva, în sălbăticia blândă a naturii, pentru a evita sălbăticia agresivă a oamenilor de azi, care nu mai au nimic din frumuseţea morală a celor de pe vremea bunicului dumneavoastră.