luni, 27 mai 2013

Cel mai frumos vis

            Cel mai frumos vis al meu este să plantez o pădure şi să înfiinţez o fundaţie care să-i găzduiască pe cetăţenii nevoiaşi - cu un sector special pentru scriitori şi artişti -, dar să ofere adăpost, în alte locaţii, şi animalelor şi păsărilor lăsate de oameni în voia soartei şi a suferinţei. M-am gândit ani în şir la acest proiect, însă deocamdată el pare o utopie. Un om cu bani, Gigi Becali, preferă să omoare câinii în chinuri decât să-i ajute să supravieţuiască.
           Zilele trecute am aflat că o doamnă originară din Drăghineşti - până la căsătorie se numea Elena Penţu - cumpără pământ pentru a face o pădure. Sigur, mai mulţi cetăţeni cu posibilităţi financiare achiziţionează suprafeţe arabile cu intenţia de a le exploata, dar nimeni nu s-a gândit la frumuseţea şi utilitatea unei păduri. Să creşti arbori care se vor ridica încet, vor trezi la viaţă izvoarele şi vor chema la ei păsări cântătoare şi iepuri şi mistreţi şi căprioare... Nu ştiu dacă voi mai trăi să asist la înfăptuirea acestui miracol. O pădure are nevoie de timp pentru a creşte. Dacă în Argentina un codru se formează în zece ani, la noi fenomenul durează un secol. Poate că totuşi există copaci care cresc mai repede.
            Degeaba au încercat unii să-mi spună că pădurea este o gogoaşă aruncată în vederea obţinerii unor fonduri europene. Cred cu tărie în bunele intenţii ale doamnei mai sus pomenite şi meditez la dificultăţile pe care le va întâmpina. Prima este, cum am zis, timpul. A doua este reprezentată de topoarele urmaşilor de ţărani care rad tot ce se află în calea lor : meri şi peri sălbatici, plopi, arbuşti, răchite, sălcii. Tot ce iese din sol este tăiat şi cărat acasă pentru a fi folosit la foc sau ca araci. Vorba ceea, ce este al altuia, nepăzit, este în primul rând al tău, dacă ai inspiraţia să treci pe acolo la momentul potrivit.
       

6 comentarii:

stefan s. spunea...

Arborii vor trezi la viata izvoarele!
Frumos spus.

A gandi si a visa, doua libertati - inca! - neingradite de nimeni.
Mi-ar placea sa vad crescand peste noapte padurile, mai ales ca am copilarit la cativa metri de padure, dar teama mi-e ca totul va ramane la stadiul de proiect ... oniric.
Oricum, randurile scrise de dvs. sunt emotionante. Prea putini sunt cei care se mai ocupa astazi de copaci, izvoare si frumusetea zilei de maine. Numai sufletele nobile au si astfel de preocupari.

Spor la scris si in toate!

Şerban Tomşa spunea...

Ştefan S.,
Vă mulţumesc pentru frumoasele dumneavoastră cuvinte. Mai sunt lucruri frumoase la care să ne gândim şi despre care putem scrie. Dar cât ne vor mai duce puterile ? Ticăloşii nu obosesc deloc întru distrugerea planetei şi a civilizaţiei noastre. Deocamdată rad pădurile şi dizolvă, în acidul puturos al lăcomiei şi al setei de putere, însăşi noţiunea de om.

tasha spunea...

Frumos visul tau...uite ca sunt si oameni de bine in tara asta care se gandesc si la frumusetea si binele tarii.Felicitari pentru articol!

gabi c. spunea...

Bună ziua Şerban,

Şi încă o dată felicitări pentru noul roman. Pornind de la visul tău rumos, care bine ar fi dacă s-ar transforma în realitate, mi-am amintit de o frumoasă poveste pe care dacă nu ai citit-o încă, cred că o să îţi facă mare bucurie după ce o vei citi. Să auzim de bine.http://generatianimanui.blogspot.ro/2013/05/omul-care-planta-copaci.html

Şerban Tomşa spunea...

Tasha,
uneori mă ruşinez de visele mele, în această cocină pseudocreştină, numită România. Îţi mulţumesc că ai trecut pe la mine.

Şerban Tomşa spunea...

Gabi,
îţi mulţumesc !
Tu ai totdeauna poveşti minunate de spus şi de aceea te iubesc. Voi citi cu interes.