sâmbătă, 25 mai 2013

Am renunţat să-mi lansez romanul la Bookfest

      Ieri mi-a telefonat strălucitul poet care mi-a fost redactor de carte la Tracus Arte şi m-a întrebat dacă sunt de acord să programăm lansarea Călugărului Negru la Bookfest. Ştiu că oricine scoate o o carte se bucură de o manifestare de acest fel şi e normal să fie aşa. Deseori, autorii îşi organizează ei însişi festivităţi şi chefuri filmate şi trase în poze. De aceea în multe zone unei lansări de carte i se asociază şi burţi umflate cu mâncare şi băutură. În Videle, primarul l-a ajutat pe un profesor să-şi promoveze o carte documentară despre Marin Preda, cumpărând nu ştiu câte sute de exemplare ale lucrării şi oferind o masă pantagruelică. Sigur, locurile unde edilii sunt pasionaţi de cultură sunt rare în ţară, dar despre asta voi scrie cu alt prilej.
Revenind la firul poveştii, i-am cerut poetului un timp de gândire şi mi s-a acordat o zi întreagă . După două ore l-am apelat eu şi i-am zis că nu facem lansarea.
    Un asemenea eveniment se justifică dacă se vând mai multe copii ale unei cărţi, dar este util şi în comunicarea cu alţi scriitori şi chiar cu cititorii. O lansare centrală, cu vizibilitate, chiar este un act de cultură, cu totul altceva decât o paranghelie locală, unde sunt aduşi lăutari şi se petrece două zile. Povestea îmi vine însă cam din scurt şi îmi ridică atâtea probleme, încât am renunţat. Trăiesc într-o lume total diferită de cea în care îmi public cărţile şi mă gândesc că, până la urmă, va trebui să renunţ fie la scris, fie la onoarea de a locui în Gratia. Pe urmă mi-am dat seama că aş fi putut strânge mai mulţi prieteni decât majoritatea autorilor care vor fi prezenţi la Bookfest. Dar asta e. În orice caz, nu m-am cramponat de faptul că, la târguri, lansările se realizează în serie şi simultan ( se fac în jur de treizeci de lansări în acelaşi timp ), pierzându-şi identitatea. Am avut şase motive întemeiate să renunţ la un lucru care mi-ar fi picat bine din alte puncte de vedere. Ca să nu supăr pe nimeni, voi spune că împărtăşesc atitudinea lui Salinger, care îşi lăsa operele să iasă singure în lume, fără să le ofere sprijin suplimentar şi fără tămbălău extraliterar. Salinger lua contact cu editorii şi cititorii săi numai printr-un agent literar şi intermediul naraţiunilor sale. Dar el trăia într-o ţară civilizată.
Poate aici sunt potrivite lansările pe care le face Mircea Dinescu, excelent cunoscător al psihologiei româneşti. Cunoscutul poet şi gazetar îşi plimbă opurile pe Calea Victoriei, cu măgarul şi cu butoiul de vin în teleguţă. Dar acum sunt vremuri grele şi nu oricine are măgar şi căruţă.

16 comentarii:

Scorchfield spunea...

Iată un drum bum, pe jos dar sigur.
Fără bum, dar singur.

Şerban Tomşa spunea...

Scorchfield,
mulţumesc ! Venind din partea unui om atât de inteligent şi de rafinat, opinia dumneavoastră are darul de a mă însenina. :)

stefan s. spunea...

Va dau dreptate intrutotul.
Sunt convins ca ati luat decizia cea mai inteleapta.
In ceea ce-l priveste pe Salinger, putini sunt oamenii carora sa nu le priasca popularitatea.
Spor la scris si in toate!

MUGUREL CATALIN spunea...

Sper că nu veţi lua niciodată in serios ideea de a renunţa la scris.
Am deveni şi mai săraci...

pantacruel spunea...

o decizie pe cit de inteleapta, pe atit de singulara in peisajul literar romanesc! felicitari si pt roman si pt decizie.

Şerban Tomşa spunea...

Ştefan S.,
nu ştiu dacă e înţeleaptă decizia mea. Dar aveţi dreptate : un scriitor trebuie să dea câteva cărţi mari. Adică să scrie cât mai bine. Restul e tăcere. Vă mulţumesc pentru cuvintele frumoase.

Şerban Tomşa spunea...

MUGUREL CĂTĂLIN,
dacă nu m-aş fi apucat de scris n-aş fi avut duşmanii pe care îi am. Dar n-aş fi avut nici prietenii de acum, care sunt mult mai numeroşi decât inamicii şi de o calitate infinit superioară.

Şerban Tomşa spunea...

Panta,
Mulţumesc pentru cuvintele frumoase. Citind comentariul tău, mi-a venit ideea săp rămân consecvent modelului Salinger şi să mă preumblu mai puţin prin lume. Trebuie numai să găsesc un loc mai liniştit pentru scris. Te îmbrăţişez.

andreea toma spunea...

Cred ca pentru implinirea menirii sale, un scriitor nu are nevoie de acest zumzet al promovarii ostentative. Bineinteles, pentru ca opera sa sa ajunga la cititori, ea nu trebuie sa ramana in sertar, trebuie tiparita si apoi sa ajunga in librarii. Totusi, publicul nu este omogen, unii se ghideaza foarte mult dupa reclama asidua facuta unor carti, in timp ce alte carti raman in umbra. O alta parte a publicului se ghideaza dupa recomandarile prietenilor cu gusturi asemanatoare si, de ce nu, dupa instinct.
Dar trebuie sa recunosc ca e un subiect a carui solutie nu o intrevad, pentru ca, in ziua de azi, are o mare importanta si promovarea, iar unele cai sunt mai puternice decat altele. De multe ori m-am intrebat cum ajungeau cartile sa fie cunoscute in secolele trecute, cand publicitatea nu cunostea atatea cai si atata amploare. Si totusi, atunci se scriau carti grandioase, cele care dainuie si nu pot fi deocamdata eclipsate.
Mai precis, nu reusesc sa imi imaginez cum se remarcau, cum ajungeau sa se raspandeasva, sa fie citite de foarte multi oameni. Caci daca e sa ma gandesc la ipoteza unui scriitor de azi, mai cunoscut sau chiar necunoscut, care scrie o carte de exceptie, cred ca nu ii este prea simplu sa o faca sa circule. Nu chiar de unul singur. Cumva cititorii trebuie sa afle de ea. Cum?

Liviu Drugă spunea...

Serban,
Obiectiv vorbind, o singura lansare e o picatura intr-un lac. Eficient este un program sustinut de lansari, lucru pentru care unii autori nu sunt deloc facuti. Asa cum spuneai, e o chestiune de optiune personala daca mergi mai departe cu opera o vreme sau o lasi singura.
Deci sa fii sanatos si sa renunti la cat mai multe lansari de carti noi ale tale. :)

Horia Gârbea spunea...

Nu voi participa la Bookfest, fiind absent din București și regretam că nu voi fi la lansarea dvs. Acum m-am liniștit. Lansările la tîrg nu sînt prea plăcute, recunosc. Dar au avantajul că poți aduna multă lume acre altfel ar veni mai greu, mai ales colegii din alte orașe. Așa, fiind acolo, vin. Desigur, dezavantajul e că îi pierzi pe mulți care preferă alte lansări simultane.

Ca membru al familiei „Tracus Arte”
regret oarecum decizia dvs. ca și lipsa mea de la standul acesteia. Ca și faptul că n-am văzut cartea. Dar sper ca editura să organizeze ceva mai frumos la Muzeu sau în altă parte și să pot participa.

Şerban Tomşa spunea...

Andreea Toma,
e foarte interesant ce spuneţi şi îmi daţi teme de meditat. Când eram adolescent, era suficient să văd un afiş, în tramvai, cu ultimele apariţii la Cartea Româneacă ( pe atunci, editura lui Preda ) sau un anunţ într-o revistă literară ca să mă grăbesc către prima librărie. Student fiind, făceam zilnic turul librăriilor, pierzând de multe ori sărăcăcioasa masă de la cantina căminului, deşi nu aveam decât câţiva bănuţi în buzunar. Înţeleg promovările şi întâlnirile cu cititorii ca pe nişte tentative de seducere a acestora, ca o forţare a mâinii şi buzunarului celui care trebuie să cumpere. Şi poate nu există altă cale de supravieţuire.Situaţia mea e însă puţin mai complicată.

Şerban Tomşa spunea...

Liviu,
ai dreptate, o lansare e nimic, dacă editura nu are o strategie de marketing bine pusă la punct. Rămâne doar posibilitatea de a comunica, măcar pentru câteva minute, cu nişte scriitori pe care îi iubeşti. E totuşi ceva, dacă trăieşti printre nişte tipuri umane deloc modelate livresc.

Şerban Tomşa spunea...

Maestre Horia Gârbea,
vă mulţumesc pentru gândurile frumoase ! Cum spuneam, mi-a picat cam din scurt şi mi-a ridicat probleme de organizare greu de rezolvat. E dezavantajul de trăi la o oarecare distanţă de viaţa literară - cândva aţi avut o idee interesantă, legată de...nişte gratii - şi a fi dedicat cauzei pierdute a învăţământului românesc. Ştiţi foarte bine că de mai mulţi ani mă bate gândul să renunţ la meseria de profesor şi să ocup un post de portar. Dacă nu la USR, măcar la o bancă. :)
Cei de la Tracus sunt nişte oameni deosebiţi, personalităţi de prim rang în literatura română şi profesionişti desăvârşiţi. Îmi va face plăcere să colaborez în continuare cu ei.

Augustin spunea...

Dragă Şerban, stai liniştit, paznic de noapte nu mai poţi fi la USR. Eu am încercat în 1983. Eram şomer la Bucureşti de şase luni, făceam o foame cruntă (trei covrigi pe zi!) şi mizericordiosul domn Radu Cosaşu m-a trimis la preşedintele D. R. Popescu care chiar avea liber postul de paznic de noapte. Autorul ciclului F mi-a semnat imediat cererea şi m-a trimis cu ea la şefa de cadre, care n-a vrut în ruptul capului s-o pună în practică, pentru că n-aveam buletin de Bucureşti. Iar D. R., ditamai membru CC al PCR si deputat in Marea Adunare Naţională n-a putut trece peste hotărârea unei funcţionare din subordinea lui, dar mai ales din subordinea Securităţii, desigur.
Acum USR nu mai are unul dintre sedii, cred ca nu vrea paznic de noapte, aşa că mai bine stai profesor la Gratia şi scrie romane de valoarea Gheţar-ului. Îţi doresc aceeaşi inspiraţie!

Şerban Tomşa spunea...

Augustin,
bine ai revenit ! E foarte interesant ce îmi scrii. Poate că portar nu voi reuşi să fiu. Dar m-aş face pustnic, să trăiesc într-o colibă la poalele munţilor, unde să nu mai văd oameni care se invidiază şi pentru un pui de pisică. Sau să-mi duc zilele lângă bojdeuca lui Creangă, în Ţicău, precum Mihai Ursachi ori, mai recent, Daniel Corbu. Nu e o fericire să stai în Gratia, unde literatura e preţuită niţel mai puţin decât cariile dentare.