luni, 3 iunie 2013

Înainte de a muri, ascultaţi-l pe Bach ! "Jurnalul" lui Mihail Sebastian

               Trăiesc o mare sărbătoare, fiindcă am început să recitesc Jurnalul lui Mihail Sebastian ( Humanitas, Bucureşti, , 1996,  text îngrijit de Gabriela Omăt,  prefaţă şi note de Leon Volovici ). Fără îndoială că autorul Oraşului cu salcâmi a fost nu numai un mare scriitor, un intelectual de elită, ci şi o conştiinţă a vremii sale. Notaţiile sunt precise, tăioase, cu acea inteligenţă modelată de cultură pe care numai Sebastian o avea. Observ mai întâi incapacacitatea prozatorului şi dramaturgului de a fi în ton cu lumea în care trăieşte. În timp ce Leni, ultimul său amor, aşteaptă de la el altceva decât "vorbe proaste", vorba lui Eugen Barbu, iar amicii îl îndeamnă la acţiune - "se regulează cu oricine" -, Sebastian îşi face tot felul de scrupule şi amână să ia ceea ce femeia îi oferă din prima clipă : "Voi putea într-o zi s-o primesc într-o garsonieră a mea, s-+o f..., să bem un pahar de vin, să fumăm o ţigare, să punem o placă de patefon şi s-o ascult cu indiferenţă, cel mult amuzat - poveştile ei despre foşti amanţi din trecut ? Dacă da, va fi perfect. E şi asta o formă de fericire şi cu siguranţă aş fi fericit. " Nu are ezitări, nu face compromisuri precum confraţii săi, adevărate monumente de conformism, şi meditează cu amărăciune la condiţia sa : " Încă o dată, prilej să mă gândesc, cu resemnare şi fără necaz, la inaptitudinea mea în ordine practică şi la fericita abilitate a celorlalţi. Nu voi izbuti niciodată să trec dincolo de o mizerie mai mult sau mai puţin suportabilă,, nu voi face niciodată carieră, nu voi avea niciodată bani... Şi, sincer vorbind, foarte sincer, fără niciun motiv de a mă păcăli pe mine însumi, cred că banii îmi şi sunt indiferenţi. Aş cere vieţii doar puţină linişte, o femeie, cărţi şi o casă curată. " Şi în alt loc : "Dar nu există imbecili şi deştepţi, buni şi răi, oneşti şi escroci. Există doar putinţa de a fi tare - nu importă cum, prin bani, prin şantaj, prin importanţă, prin orice. Atunci orice alt criteriu încetează. " S-ar părea că intelectualul român este pândit tot timpul de mizerie : unii o suportă la nivel material, cei mai mulţi o acceptă moral.
Uluitoare sunt visele pe care Sebastian le transcrie şi care conţin, simbolic, dezamăgirile din viaţa de zi cu zi.  Tot timpul e prezent motivul "dorului de a fi fericit". Despre Nae Ionescu scrie : "Este fără îndoială cel mai interesant şi cel mai complex om pe care l-am cunoscut. " Şi asta după ce Nae îi scrisese prefaţa la De două mii de ani ! Nae Ionescu, aşa cum apare în paginile Jurnalului, este o lichea genială, un individ strălucitor ca inteligenţă, un demon doldora de idei, dar urât mirositor la nivelul caracterului. Fabulează, se laudă, comite sofisme, speculează în direcţia care îi convine, e contradictoriu, poate demonstra orice şi sare din mers în barca legionarilor, numai pentru a atrage atenţia asupra personalităţii sale. E histrionic, e un om-spectacol, fără nicio axă morală. Cred că tocmai latura actoricească îl atrage pe Sabastian la Nae : "Mă întorc chiar acum de la Galaţi, unde aseară am vorbit la cercul Libertatea. Cred că nu e niciun fel de cabotinaj, dar îmi face plăcere să pot păstra timp de un ceas contacul cu o întreagă sală de oameni - şi încă vorbindu-le desre lucruri care le sunt străine şi indiferente. m-au amuzat în decursul conferinţei o sumă de lucruri găsite pe loc şi mă lăsam cu plăcere dus de ritmul vorbirii. " Nu întâmplător, cel care a scris aceste rânduri se va afirma ca mare dramaturg. Ca şi Nae Ionescu, are plăcerea conversaţiei şi îşi doreşte să poată reproduce, în Jurnal, o lungă convorbire cu magistrul său.
            Sebastian se miră de o tânără din America de Sud, care are proprietăţi în Germania, Austria şi Africa, aflându-se într-o călătorie continuă : "Ciudaţi oameni. Şi noi care putem vegeta o viaţă întreagă pe Sfinţii apostoli, Popa Tatu sau Radu-Vodă! "Altminteri este un om activ, cu o bogată viaţă mondenă. Nu este tipul lui Sadoveanu, care îşi petrecea timpul în faţa colii de scris ori la vânătoare şi pescuit. Face vizite, merge la concerte, la teatru şi la meciurile de fotbal. Deceniul înregistrat în Jurnal este ultimul şi cel mai dramatic din viaţa lui Sebastian . Autorul este urmărit, din ce în ce mai aproape, de spectrul morţii, iar el simte asta. Este ucis de un camion, în 1945, dar niciodată n-am crezut că a fost doar o întâmplare. Nu-mi dau seama de ce. În orice caz, dacă ar fi supravieţuit, Sebastian ar fi fost arestat de noua putere şi judecat în lotul Pătrăşcanu. Tristă soartă ! Ca un remediu împotriva traumelor pricinuite de societate şi de prieteni, dar şi ca o sfidare a morţii, Sebastian ascultă muzică de cea mai înaltă calitate. Aici, un specialist ar putea întocmi un studiu solid. Scriitorul meloman e interesat de mulţi compozitori de valoare, dar parcă pe niciunul nu-l iubeşte ca pe Bach.
          Din paginile Jurnalului răzbate un strigăt de deznădejde, distorsionat de educaţia şi de cultura impecabilă a autorului, care pare a fi un personaj din romanele lui Anton Holban.

4 comentarii:

catalin spunea...

de mihail sebastian am citit(din pacate) doar "accidentul", o carte nu geniala ci mai degraba umana, placuta ca lecturare.
am citit de curand o carte unde erau cuprinse o serie de articole publicate de nae ionescu in "cuvantul" intre 1926-1938. caracterizarea din "jurnalul" este intru totul adevarata. moralmente zero, dar ce om de geniu!

tot imi spuneam candva ca ar trebui sa ma aplec mai mult asupra lui mihail sebastian si poate ca ar fi cazul sa ma pun pe treaba.

Şerban Tomşa spunea...

Cătălin,
da, la 25 de ani Sebastian era perfect maturizat, o personalitate proeminentă. O mare inteligenţă, un caracter deosebit. E un scriitor important şi am o simpatie deosebită faţă de el. Păcat că adispărut prematur ! Dacă ar fi avut şansa unei vieţi lungi, ar fi dat opere de anvergură europeană.

stela dumitru spunea...

Mihail Sebastian imi va ramane vesnic in memoria afectiva alaturi de alte scrieri remarcabile cu Steaua fara nume , jucata magistral de Birlic , Claude Rich, Marina Vlady, Cristea Avram ... si desi acum unora li s-ar parea desueta tema , pastrand proportiile, eu cred ca este mai actuala ca oricand gandindu-ne la situatia precara a profesorului de provincie ... si a efemerului feminin. Pacat ca niciun regizor nu s-a gandit sa faca o noua ecranizare cu actori romani in rolurile principale, Mona si Grig , la fel ca si in ecranizarea Baltagului cand rolul Vitoriei a fost dat unei actrite straine .. Oare de ce nimeni nu s-a gandit la Olga Tudorache sau la alte actrite remarcabile , Gina Patrichi, Margereta Pogonat , Irina Petrescu ..... din cate au avut si mai are cinematografia romaneasca ...
Va doresc o zi cat mai buna .

Şerban Tomşa spunea...

Stela Dumitru,
mă bucur mult că vă place Sebastian. Îl consider unul dintre scriitorii români reprezentativi. Îl voi reciti în această vară şi voi scrie pe blog şi alte articole despre "Jurnalul" său.
Sunt interesante ideile dumneavoastră în legătură cu montarea pieselor dramaturgului.