O evocare a lui Alexandru Muşina. Scrisoare de la poetul Valentin Emil Muşat

Ca de obicei, poetul Valentin Emil Muşat reuşeşte să scrie, în Vălenii săi, pe care nu i-am văzut niciodată, cele mai bune evocări ale unor scriitori care dispar absurd şi prematur. Are o consistenţă stilistică şi o forţă a ideii care lipsesc îndeobşte prozatorilor. Înainte de a reproduce scrisoarea lui Muşat, fac două precizări :
1. Nu am fost prieten apropiat cu Alexandru Muşina, aşa cum, în învălmăşeală, s-ar putea înţelege, dar i-am admirat ( Ovidiu Nimigean mi-a scris, spre bucuria mea, că ştiu să admir )  inteligenţa  şi talentul.
2. "Bill", cu diferite variante ( "Bătrânul Bill" etc ), sunt eu.
Iată scrisoarea lui Emil :

"Mare Bill,
Câteva zile bune, lungi cât un capitol din istoria literaturii române, se va vorbi de Muşină, ca şi în cazul lui Nino.Vor fi zile ca un nisip mişcător în care mulţi se vor proclama prietenii lui. Eu nu am fost unul din aceştia, nu pentru că nu mi-aş fi dorit, ci pentru că nu ne-am prea întâlnit. Venea rar prin Bucureştiul anilor 78-79, când stăteam în 6 Martie. Cu blugii tociţi, cu haina cea verde dederistă peste un pulover de lână rustic, cu un ruscac montaniard, trăgea peste noapte la voi în cameră, unde era mereu un pat liber, lângă Vânătoru ( Romulus Bucur ) şi Marinică Preda, mai mereu plecat la o bibliotecară ( bibliotecara de atunci de la Litere, semăna cu Nana Mouskouri - n. m. Ş.T. ). Tu şi Mărin Neagu eraţi în preajma lui şi îl înconjuraţi cu prietenie, Muşină fiind eroul unei studeţiade din care nu lipseau Dulache şi Daniel Pişcu. După Cenaclul de Luni îl aduceaţi şi la noi, sub ghilotina de mondenităţi şi vorbe de duh ale lui Nino ( Ion Stratan - n. m. Ş. T. ). Nu cred că se potriveau, deşi se îngăduiau cu admiraţie reţinută ( cu mari rezerve, eufemistic vorbind - n. m. Ş. T. ). Nu mi-l amintesc să ne fi ajutat să isprăvim vreo sticlă de votcă. Poate cu Vânătoru ( Romulus Bucur - n. m. Ş. T. ) să fi celebrat venirea în Bucureşti cu un degetar de palică ardelenească, ferecat de setea noastră nesfârşită.  Ştiu bine că, aşezat pe patul meu, în faţa lui Nino,  având în spate un afiş cu revista Secolul XX, ne-a citit "Budila Express". Nino îl asculta într-un nor de Snagov, semn că ieşise cu o damă, Mărin îşi rodea mustaţa, tu erai mândru de întâmplare şi povesteai despre o beţie crâncenă în care un ciob de cană l-a rănit pe Dulache, Bădiţescu a fredonat ceva din Maria Tănase ( parcă "Toată lumea-mi zice lotru " ), Ivan voia să dea jos guvernul. Nino a conchis :
- Bătrâneilor, când o să ningă, multe se vor lămuri ! 
Laurenţiu Dumitrescu era în camera de alături, călărind prin pusta minţii sale, cu carnea ideilor sub şaua grelei sale înţelegeri pentru vizita lui Muşină.  M. nu era încântat de viaţa de profesor la un liceu braşovean, iar şicanele cotidiene erau spuse răspicat şi scurt, aforistic, precum la Săpânţa. Apoi mergeaţi la tine în cameră şi el vă recitea din poemele citite la cenaclu. Mai târziu, când el a ajuns cărturar la Braşov, aveam să aflu de la elevii mei care îi fuseseră studenţi cât de mult era iubit pentru a altfel de înţelegere a literaturii şi mai ales întemeiată pe muncă asiduă şi cinstită. Mai mult decât pentru sine, a făcut cărţi pentru alţii. Avea ceva din spiritul acela de iuluminist ardelean, mai presus de clipă, mai aproape de veac. Cum bine ai remarcat, ne apropiem şi noi de orizontul vieţii. Înainte să ne destrămăm cu totul, solidarizarea cu amintirile ne cere, ca în orice mitologie, să ne celebrăm eroii. Sandu Muşină e unul din ei. Înainte de a afla că a murit, am vorbit cu Emil Ionescu, venit să-şi îngroape tatăl în apropiere de Văleni, la Mâneciu, lângă munţii lui Marin Bucur, Gheorghe Tohăneanu şi Valeriu Sârbu. Bătrânul farmacist Ionescu, om de mare înţelepciune şi onoare, a dat locului, pe cheltuiala şi bunătatea lui sufletească, o echipă de tenis celebră şi Europei un lingvist remarcabil.
          
                                   Valentin Emil Muşat "