Tablou cu orbi

        Toată lumea cunoaşte un tablou al  lui Bruegel cel Bătrân, cunoscut  sub numele biblic Orbi conduşi de orbi şi având denumirea muzeală Parabola orbilor. Nişte nevăzători se lasă călăuziţi de alţii asemenea lor şi merg de-a valma, către necunoscut, împiedicându-se de toate ostacolele şi căzând prin şanţuri.
Cam asta este România de azi.
Numai că unii dintre orbii aflaţi în frunte se prefac : sunt doar nişte chiori care îşi fac, şireţi, cu ochiul cel sănătos. ( Ei îmi amitesc de orbul lui Elias Canetti, din romanul Orbirea, cel care se uita după femei să vadă dacă noua tăietură a mustăţii sale este apreciată de sexul frumos şi de orbul lui Dem Rădulescu, cinefilul care se uita tot timpul la video.) Falşii handicapaţi nu ştiu unde se duc, ce fac sau dacă vor cădea într-o prăpastie. Dar au un miros special pentru bani, pe care îi adună în munţi mari, inaccesibili. Îşi cumpără insule în mări îndepărtate, castele în Vestul civilizat, ba chiar şi stele de pe cer.
      Când citeam, într-o povestire de Cehov, despre un personaj - variantă a mediocrului - care se credea cineva şi lucra la un proiect despre impozitul pe câini, mă gândeam cât de modern este prozatorul rus şi cât de fin creionează el umbra prostiei. Dar uite că doctorul artist a fost şi profet : nu pentru nemul său, ci pentru al nostru. Guvernul român a vrut iniţial să introducă impozitul pe câini. Apoi a decis să dea o lege prin care să-i oblige pe proprietarii de canine să plătească sterilizarea şi dotarea cu cipuri a animalelor. Şi ce le-ai putea reproşa celor care nu au bani pentru mofturile legiutorului şi îi vor arunca lătrătorii pe străzi ? De ce nu suportă statul cheltuielile respective ?
       Toată lumea a înnebunit din cauza banilor.  Unii, că au prea mulţi. Alţii, că n-au deloc. De aceea vin şi zic : dacă aş putea, aş desfiinţa gologanii. Mai exact, aş folosi, ca elemente de schimb, marile opere literare ale umanităţii. Picturile servesc deja ca echivalenţe ale unor sume imense. Dar imaginile pe pânze sunt unicate, în timp ce cărţile pot fi trase în serii, ca şi bancnotele. Cele mai mari valori le-aş pune în dreptul lui Homer şi Shakespeare.  Vor veni, la rând, Cervantes, Rabelais, Thomas Mann şi poemele lui Edgar Allan Poe. Poate astfel, posesorii de averi se vor mai ciopli şi vom trăi, cu adevărat, într-o lume suportabilă.

P.S. Mircea Sandu şi-a bătut joc de o ţară întreagă atunci când a făcut selecţioner dintr-un barbugiu şi i-a stabilit o clauză de reziliere a contractului fabuloasă, fără să-i fixeze obiective. Te pomeneşti însă că Piţi ne surprinde pe toţi cu o demisie. Dar nu cred. Cartoforii nu ştiu ce este onoarea.