miercuri, 11 decembrie 2013

Sinceritate

             "E reconfortant să trăieşti printre oameni instruiţi şi inteligenţi," mi-a zis un amic. "Nu te judecă din lucruri de nimic şi nu e necesar să demonstrezi niciodată nimic. Dacă îţi vei arăta vulnerabilităţile, ei îţi vor sări în ajutor.
            Cu ignoranţii vanitoşi e mai greu. Ăştia vor înţelege chiar şi o autoironie drept o recunoaştere a inferiorităţii tale şi te vor râde şi cu fundul, singurul organ care le funcţionează la parametri optimi. Dacă nu eşti un geniu în fiecare minut, te vor atăta cu degetul şi te vor fluiera. Ei, care n-au produs, cum spuneam, decât îngrăşăminte naturală, dăruită lumii, din belşug, prin toate orificiile trupului. De aceea sinceritatea practicată în compania tâmpiţilor este păguboasă pentru oricine."
            Am văzut cândva, la televizor, un interviu cu un foarte simpatic poet maghiar. Autoriul era un tânăr frumos, nebărbierit şi un pic obosit. A fost rugat să citească o poezie şi s-a conformat.
            - Când şi în ce condiţii aţi scris acest minunat poem ? a întrebat grav realizatorul emisiunii.
            - Am scris acest text într-o cârciumă, în condiţii foarte grele, dar nu-mi mai amintesc nici cum se numea cârciuma, nici ziua în care am intrat acolo, a răspuns geniul, oftând.
              Mă întreb ce-ar fi înţeles un prost din cuvintele bardului.
         

10 comentarii:

ștefan s. spunea...

Ce interesant!...cred că am văzut și eu la TV secvența cu poetul acela maghiar la care faceți referire în text.

Citindu-vă, mi-a venit în minte un proverb budist: Când degetul arată luna, prostul se uită la deget!

Au fost și vor exista oameni superficiali - dvs i-ați numit altfel - cât va exista lumea... Și cred că ar fi mare plictiseală fără ei!

Multă liniște sufletească vă doresc!

Vasile Dumitru spunea...

Maestre, ultimul rând este "capcană pentru generali" și comentatorii marjează pe înțelepciunea conform căreia tăcerea e de aur!
Nu-i nimic, noi suntem mulți și oricum lumea formată numai din genii ar fi o gloată! Nu puteți exista fără noi!
Încerc, așadar, să răspund!
Un alt interviu; un talent fraged al xilofonului este întrebat, după demonstrația de virtuozitate, "de ce are nevoie pentru a cânta la xilofon"?
Așteptam, înfrigurat, un răspuns gen "de flacără... de auroră boreală... de respirația Luceafărului... de mult antrenament...", etc!
Răspunsul m-a pocnit în moalele capului: DE BEȚE!!!!
"Geniul" dumneavoastră, nebărbierit, nu spune de fapt nimic, lăsându-ne pe noi să ne minunăm de profunzimile... puțului gândirii!

Unknown spunea...

Citesc tot ce ati postat dar nu gasesc de cuviinta sa raspund de fiecare data .. pentru ca de cele mai multe ori comentariile nu fac , dupa parerea mea , decat sa strice armonia si chintesenta mesajului transmis prin subiectivism . Numai ganduri bune , sanatate si putere sa asterneti pe hartie cat mai multe lucruri inedite care nu au neaparat nevoie de aprecierile celor care o fac din politete sau formal. Va caut scrierile si le duc " dorul " atunci cand se lasa asteptate ... sunt convinsa ca sunt multe persoane ca mine dar care nu au curajul sa intre in polemici sau sa poarte discutii constientizand ca nu pot avea acelasi nivel intelectual cu al dv. si al talentului literar incontestabil, indiferent ce tema ati aborda ...asta ca tot vorbim despre sinceritate ...

Şerban Tomşa spunea...

Ştefan S.,
Aţi înţeles perfect mesajul şi vă mulţumesc. Regret că am ajuns să folosesc cuvinte care nici mie nu-mi plac : "prost", "tâmpit" etc. Ţin minte că am fost şocat când am întâlnit prima dată cuvntul "prostie" în textul unui tânăr, publicat într-o revistă studenţească ( autorul se numea Sorin Şerban ). Dar unii dintre cei cu care m-am intersectat în viaţă au meritul extraordinar de a mă fi făcut să cred că vorbele respective au, în realitate, echivalenţe greu de exprimat prin alte modalităţi.
Vă doresc şi eu multă tot ce vă doriţi !

Şerban Tomşa spunea...

Vasile Dumitru,
N-am înţeles niciodată de ce sar unii în sus când rosteşti sau scrii anumite cuvinte. Mă rog, o explicaţie am, dar prefer să o trec sub tăcere. Sigur, nu e cazul dumneavoastră, care aveţi o ronie tăioasă.
Aţi înţeles răspunsul xilofonistului, dar mă tem că vă prefaceţi a nu pricepe mesajul poetului, care merge în acelaşi sens. Nu noroiul de pe pantofii creatorului sau faptul că actul creaţiei s-a produs pe vârful muntelui Kilimanjaro, într-o cârciumă sau într-un şanţ contează: rezultatul e totul. Dacă poemul e izbutit, restul e de prisos. Dar ce ignorant recunoaşte excepţia ? Un dobitoc nu poate judeca un poet foarte înzestrat, chiar dacă exigentul cârtitor locuieşte într-un palat şi se îmbracă luxos, iar stihuitorul e încălţat în opinci şi are haina pătată de noroi.
Altminteri simt că şi eu - ca şi poetul adus în discuţie - fac parte din grupul celor mulţi, la care aderaţi cu entuziasm. Că n-a ajuns neştiinţa - hai să-i zicem aşa - monopolul nimănui. :)

Şerban Tomşa spunea...

Stela Dumitru,
Vă mulţumesc pentru vizită şi pentru cuvintele frumoase. După părerea mea, puteţi scrie lucruri minunate. Şi nu faceţi parte dintre cei care au impresia că pot scrie cărţi de excepţie, dar nu o fac niciodată.
Puteţi să faceţi lucruri deosebite şi mă bucur că putem comunica. :)

Şerban Tomşa spunea...

Vasile Dumitru,
"o ironie tăioasă"

Şerban Tomşa spunea...

Iar poetul ungur avea şi umor. Poate de aceea am avut eu atâţia prieteni maghiari.

Vasile Dumitru spunea...

Domnule Profesor, cu scuzele mele pentru că vă răpesc o parte din timp, revin; simt nevoia unor precizări.
Vă urmăresc pentru că am ce învăța. Vă urmăresc pentru că ironia din textele scrise de dumneavoastră este o continuare, peste ani, a stilului în care predau Diriginții mei, Profesorii Ion Ionescu și Dan-Valeriu Jebeleanu, amândoi într-o lume mai bună, acum! De la dânșii am învățat cum să despic firul în... șaisprezece, învățătură care s-a potrivit pe o moștenire genetică, pur românească!
Așadar sunt convins că interviul nu a fost spontan! Răspunsul “nichitenian” nu are nicio legătură cu genialitatea!
Dați-mi voie să-mi plec fruntea în fața Dumneavoastră pentru că încercați să mă apărați, auto-considerându-vă în aceeași categorie cu mine pentru a mă salva de ridicol! Asta arată adevărata dimensiune morală, vă mulțumesc!
Dar să revenim la text! “Geniul” respective, nespunând nimic, declamă că genialitatea nu are nevoie de repere! Deja mi se irită colțul sprâncenei! Să fii “tânăr și nebărbierit” și să... recunoști că ești geniu... chmm-chmm!
Culmea, sunt de acord cu poetul în sensul că întotdeauna zâmbesc la vederea finalului poeziilor, final de acest gen: “12 ianuarie, ora 0.30, Luduș” sau “36 decembrie, în trenul Mahmudia-Nămoloasa”! În genialitatea lor, “poieții” mă aburcă volens-nolens în cârca Pegasului, obligându-mă să-mi duc neuronul la starea de incandescență, încercând să-mi imaginez dacă Poemul a fost scris înainte sau după o masă copioasă de fasole cu ciolan... Adică poet-poet, cu cromozomul nr. 14 luciferic, dar comportament de patruped care-și marchează teritoriul!
Mă gândeam că poetul e ca o floare care oferă nectar spiritual, lăsând albinele și... trântorii să dea calificative!
Mai ridic o temă la fileu? Dacă un poet scrie poezie DOAR pentru criticii literari sau pentru confrați... e poet? Nu e o întrebare retorică!
În simplitatea mea, stau pe gânduri (aici se potrivea caricatura „Tabos căzu pe gânduri” din volumul umoristic “Obiceiuri de nuntă la cangurii șchiopi”, carte citită ăn liceu, am uitat numele autorului!) și mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă onorabilul poet ar fi spus că poezia e rodul unui conflict dintre vorbe și fapte, sau despre nevoia de adevăr, sau despre lumea lui în care zboară printre idei și se miră că există concordanțe cu...
Gata! Vorba lungă... mă caracterizează!
Vă mulțumesc pentru îmi acordați atenție, foarte mult mi-am frământat mâinile pînă am îndrăznit primul comentariu, promit să nu mai fac!
Sărbători fericite vă doresc!

Şerban Tomşa spunea...

Vasile Dumitru,
Este admirabil comentariul dumneavoastră ! Diversitatea de opinii este binevenită, dar există un punct în care diferitele păreri se completează reciproc şi se armonizează. Comunicarea cu un prieten ca dumneavoastră înseamnă bucurie a spiritului. În fond, noi suntem...congruenţi.
Vă mulţumesc pentru cuvintele atât de frumoase şi vă doresc şi eu sărbători fericite !