Antrenorul echipei Atletico Madrid a câştigat în mine un fan fidel. N-am văzut în viaţa mea un tehnician care să facă o echipă redutabilă din jucători atât de modeşti. Lipsa de valoare a elevilor lui Simeone era evidentă când ei erau nevoiţi să dea o pasă mai lungă de şapte metri. Parcă aveau picioare de lemn! Şi asta în momente decisive. Simeone a construit cea mai bună apărare din Ligă, dar n-a avut niciun atacant valabil. Dacă meciul nu s-ar fi prelungit mult, superantrenorului Simeone i-ar fi ieşit strategia. Dar cum nu poţi face din rahat bici - doi jucători de la Real costau mai mult decât toată echipa lui Diego -, valoarea şi-a spus cuvântul şi Real a câştigat. Cu un lot redus şi lipsit de strălucire, argentinianul nu putea face mai mult. Păcat.
Am arătat, în alte postări, de ce nu voi ţine niciodată cu Real, deşi am mulţi amici printre suporterii madrilenilor. E o tradiţie, la ei, să mizeze pe înşelăciune şi pe simulări. Deşi coechipierii lui Ronaldo n-au făcut un meci mare, îi felicit de două ori. O dată, fiindcă au câştigat, iar a doua oară, fiindcă au descoperit o nouă modalitate de a obţine, în mod incorect, lovituri libere. Nu ştiu cum fac, dar au abilitatea de a se năpusti în adversar şi de a sări înapoi ca şi cum s-ar fi izbit de un camion ori de un zid de cauciuc.
Îi apreciez pe Ronaldo, Bale şi Di Maria, dar pe Ramos nu-l înghit. Ca, de altminteri, şi pe măcelarul Pepe. Mi se întâmplă rar să am antipatii de felul ăsta, dar asta e.
P.S. De azi până vineri, un interviu-foileton luat de Constantin Piştea în Ziarul Metropolis : http://www.ziarulmetropolis.ro/serban-tomsa-sunt-scriitor-si-asta-e-totul-pentru-mine/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu