duminică, 26 iulie 2015

Despre o anumită fericire

Întâlnirea cu paradisul se produce înainte de treizeci de ani.
Îi vezi când și când porțile.
Un prun bătrân, cu fructe dulci ca mierea. Când mama voia să stai liniștit, din pom cădeau dulciuri, răsplata lui Dumnezeu pentru faptul că ești cuminte. De același prun, bunica te legase cu o sfoară, cu ani în urmă, să nu mai ieși în șosea și să-și arunci țărână în cap. Mai târziu, acolo vei citi cărțile lui Mark Twain.
O poiană cu flori de lavandă și cu mulți fluturi, având ca fundal sonor zumzetul albinelor. Nimeni nu mai știe despre existența acelui loc. Învăluit în miresme, citești nuvelele lui Negruzzi.
Curtea unei căsuțe mici, de paiantă. Ți se părea cât un imperiu, cu un salcâm, o tufă de soc și un dud minuscul, în care te cățărai de o sută de ori pe zi. Nu citești nimic, dar înveți să asculți cum se scurge timpul pe la streașinile colibei și încerci fericirea de a fi singur.
Grădina de flori a bunicului și locul din spatele casei, unde nu pășește nimeni și unde te refugiezi uneori.
Cimitirul acoperit de stânjenei, crini, liliac și salcâmi înalți. Te joci de-a haiducii, îl citești pe Dino Buzzati.
Fundul unei grădini cu plopi și sălcii subțiri. Ești îndrăgostit și îl citești pe Faulkner.
Camera din centrul Bolintinului, în care aveai un pat, un godin, o măsuță și o găleată cu apă. Dădea direct afară și în fiecare iarnă îți îngheța, peste noapte, apa de băut. Încă îl citești pe Faulkner, dar îi ții la capul tău pe Bănulescu și pe Breban.
Holul Facultății de Litere și Amfiteatrul Odobescu. Doamne, căte miracole cărturărești s-au produs în umbra aia, răcoroasă!
Camerele din complexele studențești Grozăvești și 6 Martie. Îi parcurgi, fericit, pe marii autori ai lumii și cunoști oameni de toate rasele și naționalitățile. Înțelegi ce înseamnă prietenia.
Malul unui rău. Te scalzi în fiecare zi a verii și îi citești pe Raymond Chandler, D. R. Popescu, Hemingway și Caldwell.
Curtea ultimei case locuite. Ai o fetiță și faci pentru ea oameni de zăpadă. O plimbi cu sania, iar când intri în casă, îi citești pe Gogol, Cehov și Dostoievski. Inventezi pentru copilul tău, povești cu motani, păduri întunecoase și zâne.
Imperiul iernilor trăite până la o anumită vârstă. Ninsori, viscole, plimbări, reverii. Te simți personaj în cărțile lui Knut Hamsun.
Pe urmă începe purgatoriul.
O viață de om.

8 comentarii:

Miron Dan spunea...

Draga Serban,
Cred ca ai trait cu adevarat in paradis, seamana mult cu al meu. Si sper ca literatura mai reuseste inca sa te transporte acolo, asa cum mi se intampla mie. Cat despre purgatoriu, atata vreme cat reusesti sa scrii si sa citesti, e tare departe.

Şerban Tomşa spunea...

Maestre Dan Miron,
Numai cine a văzut paradisul poate face lucruri frumoase. Ai dreptate, literatura este o reinventare a unei vârste germinative, radiind fericire. Restul e întuneric.

Miron Dan spunea...

Te rog nu-mi mai spune 'maestre'. Sunt doar un workaholic, nimic altceva.

Şerban Tomşa spunea...

Dan,
Uneori sunt excesiv de protocolar. E o formă de a arăta respect partenerului de dialog. Unul dintre prietenii noștri a crezut inițial că îmi bat joc de el.

Miron Dan spunea...

Esti un gentleman, dintr-o specie pe cale de disparitie.

Şerban Tomşa spunea...

Dan,
Aș vrea eu! :) Îți mulțumesc pentru gândul tău frumos.

stefan s. spunea...

,,Imperiul iernilor trăite până la o anumită vârstă”!
Foarte frumos, domnule Șerban Tomșa!
Evocarea (succintă) a vieții dvs de până acum, încântătoare!
Zile răcoroase și spor la scris să aveți!

Şerban Tomşa spunea...

Ștefan S.,
:) Vă mulțumesc, dar nu e cine știe ce. Vine o vreme când simțim nevoia să numărăm funigeii cu care am rămas dintr-o viață.