luni, 20 iulie 2015

Prezența morții

       În anumite medii, unii cetățeni consideră viețuitoarele un fel de obiecte de unică folosință. La torturează din plăcere și le ucid cu dușmănie, dacă micile făpturi le-au adus prejudicii vitale : un ou, un pui de găină, un gard deteriorat. Bătăile administrate necuvântătoarelor reprezintă un fel de binecuvântare. Animalele cu valoare economică sunt ucise metodic, cu răbdare, așa cum se despică lemnele la butuc. Căsăpirea porcului, a oilor și a cornutelor mari e legată de sărbători. Iar sărbătorile înseamnă, în esență, mâncare și băutură din belșug. Așa am fost educați, mi-a zis cineva, așa ducem steagul mai departe.
       La propria moarte, oamenii nu se gândesc deloc. Pare de la sine înțeles că sunt nemuritori, iar când cineva apropiat dispare, evenimentul e perceput ca un accident. E ceva ce li se întâmplă numai altora, noi suntem deocamdată, Doamne ajută, feriți de necazul ăsta. Dacă mortul e un ins pe care nu l-au agreat, îi găsesc multe păcate și-i văd sfârșitul ca pe o pedeapsă binemeritată : ” A mâncat ca porcul, a fumat, nu se mai sătura de femei!
       În tinerețe, nimeni nu simte prezența morții. Oricât de bolnav ai fi, nu te gândești că vei trece dincolo. Vine o vreme când încep să cadă ca secerați cei din jurul tău. Colegi, prieteni, cunoscuți. Și începi să simți prezența unei mâini nevăzute, gata să te împingă în groapă, într-o secundă de neatenție. Începi să privești cu milă pisoii și cățelușii și să calculezi cam câți ani vor avea șansa de a se bucura de jocurile lor, înainte de a cădea într-o capcană ori în lațul unui călău. Vezi puișorii de pasăre crescuți de țărani decapitați, jumuliți și puși în frigidere. Bătrânii merg pe drum, dar ție îți apar întinși între paturi scânduri, goliți de viață și simți că și timpul tău s-a scurtat. ” Cuiul luntrei lui Caron / dus doarme în respirația mea”, scria un poet.  Brațul invizibil și ucigaș te-a însoțit permanent, dar acum s-a apropiat și îi adulmeci mișcările.  Sentimentul ăsta vine pe neașteptate. într-un anotimp nefast, când îți dai seama  că nu mai poți face anumite lucruri. Ești obosit și cauți odihna. De undeva se aude, discret, vuietul Marii Cascade. Vremea rămasă e puțină, dar nedeterminată. De aceea trecerea îi prinde pe toți nepregătiți.
        Întâlnirea cu moartea este, în definitiv, și o chestiune de educație.

6 comentarii:

stefan s. spunea...

A muri înseamnă a nu mai fi văzut! - Fernando Pessoa a spus-o.
Ușor-ușor și rând pe rând, cu toții vom trece spre cele nevăzute!

Şerban Tomşa spunea...

Ștefan S.,
Foarte frumos! Mulțumesc.

Ryanna spunea...

Intâlnirea cu moartea nu este chestiune de educație,ci neputință în fața acestei cutume a vieții prin care suntem condamnați la moarte din momentul nașterii.Educația nu poate ajuta nici măcar în modul prin care ne hrănim cu animale.Până la urmă și acest aspect ține tot de instinctul de supraviețuire.Sigur mentalul ne condamnă,sigur mulți dintre noi gândim la fel oripilați fiind de cruzimea cu care se sacrifică animalele.Dar să nu uităm că și animalele la rândul lor se hrănesc tot cu materia vie a acestei planete(cu alte viețuitoare, cu plante, dar și plantele au viață, și ele suferă..)La final și noi vom deveni pământ, mâncați(ce oroare!)de către viermi și alte microorganisme.

Dar da,de educație depinde îmblânzirea fiarei din noi cu care fiecare ne naștem.Educația este cea care schimbă mentalități.Din păcate în școală nu există ore și manuale speciale care să predea încă din clasele mici si in fiecare an de scoala pana la terminare,despre cum să ne purtăm cu viețuitoarele neajutorate si cum sa ne purtam ca parinti atunci cand vom fi..Acest aspect s-a lăsat în seama bisericii(pe care nu toți o frecventează)sau a părinților care fac educație după cum au fost educați ei în familie sau după cum le dicteaza instinctul.Poate aici ar trebui oamenii educati sa lucreze mai mult.Parerea mea!

Şerban Tomşa spunea...

Ryanna,
Foarte frumos comentariu!
Acceptarea morții ca un lucru firesc ține de educație.
Îți mulțumesc și te îmbrățișez.

cristina spunea...

"De undeva se aude, discret, vuietul Marii Cascade" - superb! Descrie atat de estetic apropierea mortii!
Intreb doar atat: de ce pentru daci moartea era prilej de bucurie?

Şerban Tomşa spunea...

Cristina,
:( Nu credeam să aud vreodată această cascadă.