Leonardo n-a terminat cele mai multe lucruri pe care le-a început. Dacă ar trăi astăzi, proştii ar spune că este un ratat. În termeni psihologici, ideea de ratare ar putea fi numită complexul Leonardo. Ceea ce nu se ştie este că "ratat" nu este acelaşi lucru cu "prost", după cum cred adevăraţii proşti... Ca să fii ratat, trebuie să ai ce rata. Nu orice cretin se poate rata, după cum un ins care are zece porci în cocină şi cincisprezece rânduri de fini nu este un om realizat... Ratare înseamnă neatingerea unor idealuri ( sau scopuri, sau ţinte ) foarte înalte pe care şi le-a fixat un om foarte valoros. Din felurite pricini, s-a oprit la jumătatea drumului sau s-a înecat la mal, precum personajul din poveste. Sunt interesante câteva aspecte :
1. Cei mai valoroşi oameni nu se realizează niciodată. De ce oare ? Unii simt zădărnicia vieţii, alţii sunt urmăriţi de neşansă ( dar o neşansă constantă, insistentă), mulţi se plictisesc, cei mai mulţi nu au disciplina muncii, cu alte cuvinte, sunt leneşi...
2. Se realizează numai marii truditori sau marii norocoşi. Şi aceştia nu sunt deloc interesanţi. Ei sunt foarte aproape de regnul animal, bucuroşi de reuşitele lor, râgâind după mesele copioase, ducându-şi viaţa într-o permanentă inconştienţă... În general, sunt inşi răi şi imorali.
3. Marii rataţi sunt cei mai interesanţi ( şi ca oameni, şi ca personaje ), cei mai fascinanţi indivizi care există. Sunt culţi, fini, civilizaţi.
4.Părerea mea este că toţi marii oameni au ratat cate ceva. Orice om are un proiect esenţial pe care nu l-a realizat. Fiecare dintre noi are o ţintă minunată, la care a visat ani în şir şi pe care nu a atins-o niciodată. Artiştii, oamenii de ştiinţă, medicii, matematicienii, prin faptul că s-au dedicat muncii şi pasiunii lor, au ratat farmecul vieţii de care se bucură ceilalţi oameni. Oamenii obişnuiţi, prin faptul că nu au respirat aerul ozonat al marilor idei, au ratat toată frumuseţea şi măreţia lumii. În concluzie, toţi oamenii sunt, într-un fel, rataţi, într-o mai mare sau mai mică măsură. Cineva spune că ar fi putut fi general, altcineva zice că ar fi putut juca în filme, al treilea mărturiseşte că i-ar fi venit la îndemână să devină inventator... Şi ei nu mint, nu se laudă, spun, fără excepţie, adevărul. Toată problema e ca nerealizările noastre să nu se transforme în resentimente, ură, invidie...
5. Există însă o specie de rataţi care inspiră compasiune. Sunt cei care nu-şi pot procura pâinea zilnică sau, mai rău, au slujbe cu mult sub demnitatea lor. De aceea, când aud vreun ghiolban îmbuibat zicând "Ăla ? E un ratat nenorocit !", mă încearcă o mare milă nu pentru ratat, ci pentru prostul care nu ştie nici măcar ce înseamnă acest lucru. Sartre era de părere că este preferabilă tovărăşia unui ratat, decât a unui dobitoc plin de sine, fără nicio idee.
2 comentarii:
Eu vad 3 aspecte:
1) Indeplinirea idealurilor mici confera incredere in sine. Ele sunt neimportante, insa lipsa capacitatii de finalizare a acestora este posibil sa fie rezultatul inconstantei, imposibilitatii de concentrare si a unei disciplini personale.
Sunt necesare, plictisitoare si trecatoare.
2) Esecurile.. au un impact emotional puternic si aduc o experienta mai mare decat reusitele. Ajuta la formarea personala si sunt cele de care ne vom aminti cu placere mai tarziu :)
3) Idealuri inalte, fundamentale - aici cred ca nu atingerea lor e partea importanta, ci drumul parcurs; cand drumul devine neinteresant (ceea ce se intampla rar) e bine sa renunti, consecventa nu isi mai are rostul.
Inchei cu 2 citate, unul al lui
Dostoievski - "un om inteligent nu poatea deveni ceva in mod serios, ci numai un prost poate sa devina ceva" - si altul dintr-un speech al lui Mary Schmich "cele mai interesante persoane pe care le cunosc nu stiau la 22 de ani ce vor sa faca in viata; unele dintre cele mai interesante persoane de 40 de ani pe care le cunosc inca nu stiu".
Sunt impresionat, dragă Victor, de prozunzimea observaţiilor tale. Eşti un psiholog nemaipomenit. Bănuiesc că ai, în domeniu, lecturi numeroase şi de cea mai bună calitate. Evidentă este însă contribuţia sclipitoarei tale inteligenţe... Aştept în continuare, cu cel mai mare interes, observaţiile tale.
Trimiteți un comentariu