duminică, 18 aprilie 2010

Plopul lui Bolintineanu

Cu câţiva ani în urmă, un cetăţeam mai ameţit a nimerit în curtea unei bătrâne sperioase. O rudă a babei a dat telefon la ANTENA 1 şi au năvălit reporterii. Am văzut reportajul. O fătucă îngrozită relata că în localitatea în care trăiesc, un violator în serie îşi face de mai multă vreme mendrele. Douăsprezece femei căzuseră pradă obsedatului. Două muriseră de ruşine, iar altele două fugiseră din sat. Tot de ruşine...
Teiul lui Eminescu, bradul lui Sadoveanu, salcâmul lui Marin Preda... Ne-am obişnuit cu aceste clişee. Iată că a mai apărut unul : plopul lui Bolintineanu. Pentru cine nu ştie, poetul Dimitrie Bolintineanu ( 1819-1872) a avut o casă în Bolintin-Vale. Locuinţa se afla în mijlocul unui parc, fiind înconjurată de copaci şi a servit multă vreme drept cămin pentru elevele liceului care purta ( poartă ? ) numele ilustrului om de litere. Era plasată chiar în spatele aşezământului de învăţământ, aflat peste drum de biserică, iar fetele se plângeau că fostul conac era un adevărat rai al şobolanilor care cutreierau, în fiecare noapte, încăperile locuite de interniste, croindu-şi drum peste paturi şi noptiere, în adevărate expediţii de jaf şi intimidare. Localitatea Bolintin-Deal e la câţiva kilometri mai departe, către Bucureşti. Acolo s-a prăbuşit recent un plop despre care se spune că ar fi avut peste 150 de ani. Aaaa, s-au dumirit unii. Păi, ăsta e de pe vremea lui Bolintineanu. Înseamnă că poetul ( născut în Bolintin-Vale într-o familie de mici moşieri macedoneni ) venea şi citea sub plopul ăsta ! Se putea altfel ? Nu contează că autorul Legendelor istorice ar fi trebuit să parcurgă o distanţă apreciabilă, lăsând în urmă satul natal - oraşul de azi era pe atunci un cătun ! - şi parcul umbros din jurul casei, pentru a ajunge la copacul miraculos. Nici că în ultimele decenii de viaţă nu prea i-a mai ars de citit şi şi-a făcut veacul mai mult prin Bucureşti. Cu voia sau fără voia lui, Bolintineanu trebuia să ajungă la plopul izbăvitor, pentru o lectură la marginea drumului ! Sunt unii care îşi amintesc că l-au văzut negreşit pe cărturar când acesta citea liniştit, la umbra plopului în floare ! Iată cum se confecţionează o ştire de presă. Bolintin-Vale, Bolintin-Deal, tot aia e !
Şi, în fond, nu avem de ce să ne mirăm : de douăzeci de ani trăim, ca şi în epoca bronzului, în plină mitologie...

17 comentarii:

pantacruel spunea...

serban,
ca sa fiu in ton cu babele alea care au fugit din sat de rusine, ma gandesc ca (pesemne), in ultimele decenii de viaţă, cand şi-a făcut veacul mai mult prin bucureşti, bolintineanu si tras... bolintin de bucresti :)

Şerban Tomşa spunea...

... :)

Ryana spunea...

apropo,tu ce arbore preferi?:)

xia spunea...

Bolintineanu isi face somnul in acelasi loc, iar liceul inca ii poarta numele...plopii insa nu au inflorit... :)

Şerban Tomşa spunea...

Ryana,
cred că teii, castanii şi stejarii sunt cei mai frumoşi. Poate şi ulmii... Să zicem că aş prefera un castan... După 20 de ani de încercări, am reuşit să prind un tei. Dar am plantat, în viaţa mea, mulţi cireşi şi vişini, câţiva meri, peri, pruni, caişi şi piersici. Înfloresc cam aşa : mai întâi caişii şi zarzării, apoi cireşii, vişinii, prunii, perii. Ultimii sunt merii... Nu mai ştiu când se colorează piersicii...:)

Xia,
acum 37 de ani am ocolit împreună de atâtea ori mormântul lui Bolintineanu, fără să ne treacă prin cap să-l vizităm... Chiar nu ştiu : e în biserică sau în afara acesteia ?
Şi te rog să nu subestimezi plopii : înainte de '89 făcuseră şi pere... :)

xia spunea...

Era in curtea bisericii acum 37 de ani...nu stiu daca nu l-or fi mutat intre timp. Ma duc negresit sa dau un ocol, sa verific ;)

Şerban Tomşa spunea...

:)

Ryana spunea...

ce frumoos!..o adevarata livada din povesti,cu tot ce ai plantat in viata..ii poti considera copii tai(daca punem in calcul faptul ca in copaci salasuiesc spirite),iar cand amintesti de visini,,oh,ma “intorc” la timpul copilariei,la vremea cand bunica prepara dulceata de visine,iar eu ii mancam borcane intregi pana simteam ca imi iese zaharul prin pori(bine ca nu am dat in diabet)apoi cartea in care cu asa maiestrie Otilia Cazimir vorbea de vremea visinilor,”a murit Luchi”, pe care am inprumutat-o cuiva si imprumutata a ramas....in fine,intre timp m-am specializat eu in dulceata,dar cu visine de la piata:)…si ai dreptate;castanii,teii,da,stejarii,sunt minunati,de brazi ce sa mai vorbim..dar nu ai amintit de nuci..nucul e un arbore splendid,insa am inteles ca nu e bine sa-l ai in curtea casei[ptr.cine are curte]..ca ar aduce necazuri!!!...

Şerban Tomşa spunea...

Ryana,
am doi nuci : unul, foarte mare, a răsărit singur acum 20 de ani ; celălalt a fost pus de mine, dar e cam înghesuit şi a rămas mai mic...
Am şi doi brăduţi plantaţi de mine. Cel mai mic are 50 de cm. L-am plantat acum 16 ani, când avea 3 cm...

Ryana spunea...

Doamne, cat de frumos poate fi!..imi si imaginez falnicul nuc,unde sigur vara la umbra sa generoasa,traiesti momente unice..iar brazii,doamne,este ca si cum ti-ai adus padurea acasa...sau a venit ea catre tine?...cred sigur ca spiritele copacilor iti vorbesc,si tu sigur stii sa le asculti.. daca nu-i asa, cel putin fosnetul frunzelor sub adierea vantului de vara iti da o liniste aparte..eu cel putin asa simt cand ma asez sub un copac,si citesc vreo carte …[acum, eu nu cred in superstitii,dar chiar este adevarat ce se spune despre nuci?..cum ca ar salasui in ei sprite ale raului?]….

Şerban Tomşa spunea...

Ryana,
nu este chiar atât de frumos, fiindcă locul e strâmt... Dar e plăcut, totuşi...Da, oamenii se feresc să stea la umbra nucilor din curţi, fiindcă, spun ei, te pot îmbolnăvi...
Consider copacii nişte fiinţe cu care suntem fraţi. Le simt forţa vitală cu care se ridică spre cer şi deseori,când mă adresez zeilor, o fac prin arbori şi în numele lor. Am un prieten inginer - acum e prin Petroşani - al cărui bunic era vindecător şi care şi-a învăţat membrii familiei să-şi aleagă fiecare câte un copac la tulpina căruia să se roage lui Dumnezeu... Bunicul acela care vindeca prin descântec copiii bolnavi de epilepsie - îi lecuia în timp ce ei dormeau - avea atâta forţă spirituală încât nu făcea niciodată focul... Era un om care nu se certa cu nimeni, pentru a-şi menţine intacte puterile tămăduitoare...

gabi c. spunea...

Copacul din Copou,profesorul,bunele intentii,copii si teoria absurdului.Sper ca profesorul sa nu pateasca nimic.Am raspuns la leapsa.Cu intarziere dar mai bine mai tarziu decat...POEZIA.Leapsa de la Şerban Tomşa Partea 1
http://generatianimanui.blogspot.com/2010/04/poezialeapsa-de-la-serban-tomsa-partea.html

Ryana spunea...

multumesc mult pentru aceste interesante explicatii,si da,mi-au picat si mie in mana niste scrieri cu teme de genul celor de care povestesti;prin zona in care traiesc,oamenii nu cred si nu discuta de asa ceva,desi e o zona bogata a naturii cu ape cu mare paduri minunate ;este chiar bizar,imi face impresia ca este o lume rupta de natura....eu despre spirite mai stiam doar din povestile mamei din copilarie,din locul in care m-am nascut[targoviste]..si acestea intr-un alt context referitor la spirite..dar iata ca omul cat traieste invata,iar prin aceste cateva randuri pe care mi le-ai daruit mi-ai facut o mare bucurie ce ma face sa privesc si altfel in jurul meu..iubesc mult florile,copacii,iarba,padurea,dar nici prin gand pana de putin timp nu mi-a trecut ceva de genul celor ce-mi spui..doar intuitiv,nu stiu de ce mereu cand un copac este taiat,simt o durere in suflet,acesta este singurul punct de legatura intr-un fel cu natura,poate si datorita faptului ca de cand ma stiu traiesc doar prin beton si asfaltul civilizatiei..poate betonul sa fie tunelul ce duce omenirea la insingurare si alienare?..cine stie!…

Şerban Tomşa spunea...

Gabi,
multumesc, am blogul tău pe lista celor pe care le urmăresc. :)

Ryana,
copacii, ca si florile, simt si intentiile cu care ne apropiem de ei : să-i diastrugem sau să-i îngrijim. Anumite experienţe au demonstrat că ei au sensibilitate şi îi recunosc chiar pe cei care cxomit crime în apropierea lor... De asemenea, dacă te răneşti în apropierea unei plante, ea îţi simte durerea... :)

George Adam spunea...

Avem totusi atata nevoie de mitologie, de simboluri, de dincolo de... Probabil ca arborii carora li s-au dedicat serenade prin poezii reprezinta o cautare inconstienta a implinirii unei nevoi zdrobitoare. Plopul, prin inaltimea lui, ma duce cu gandul la maretie, inaltare, scara legand pamantul de cer. Pe linia asta, 'Pe langa plopii fara sot' e un preludiu la 'Luceafarul', plopii innodand iubirea stelei din zori de dragostea pamanteana. Bradul, atat de prezent in cantecele populare, imi sugereaza o teama ancestrala de varsta senectutii. Teiul - nevoia de liniste; daca Kafka ar fi scris poezie, sunt sigur ca l-ar fi mentionat. In privinta castanului, fermitatea lui ma duce cu gandul la nevoia de siguranta.

Ciprian spunea...

Era un copac foarte frumos, intre Bolintin Vale si Bolintin Deal, la marginea drumului, patru oameni tinandu-se de maini nu puteau sa il inconjoare. Probabil a fost o reminescenta din Codrii Vlasiei, caci si Bolintineanu era impresionat, inca de pe atunci. Patetica remarca redactorului vis-a-vi de presa locala din Bolintin ...
Incepuse sa se usuce in ultimii ani, erau niste cariere in apropierea lui, se modificase nivelul panzei freatice, deabia a mai infrunzit cativa ani si la o furtuna in iunie 2010 s-a frant, a cazut in drum.

Şerban Tomşa spunea...

Ciprian,
sunt binevenite informațiile pe care ni le oferiți. Iată că mitologia are, ca totdeauna, un substrat real. M-a deranjat modul în care inculții de la televiziune vorbeau despre Bolintineanu.
Vă mulțumesc și vă mai aștept.