Până acum un an admiram o ziaristă între două vârste, foarte inteligentă şi combativă, cu vocea veşnic răguşită din pricini care îmi rămâneau necunoscute, apărând frecvent pe ecranele televizoarelor şi criticând devastator sistemul de învăţământ. Programe, reforme, examene, meditaţii, teze cu subiect unic, olimpiade şcolare, capacitate, teste naţionale, nimic nu era bun. Găsea peste tot erori, inadvertenţe, tâmpenii, corupţie, hoţie, incompetenţă. Ea, ziarista simpatică , devenise spaima mai marilor din învăţământ. A făcut multe pentru a "trata" bolile de care suferă educaţia în ţara noastră. ( Mai e oare "a noastră" ? Şi de ce s-o fi numind cea mai înaltă instituţie din domeniu Ministerul Educaţiei ? În România, educaţia s-a făcut - şi mai ales nu s-a făcut ! - în familie : la şcoală s-a făcut numai învăţământ... Văd că "reforma" bravilor guvernanţi încearcă să inverseze lucrurile : un fel de educaţie distractivă să se facă în şcoli, iar învăţământ să nu se mai facă deloc...) Numai la statuia lui Mihai Viteazul nu ne-a dus...
Iată că timpul a trecut şi puterea, în înţelepciunea ei, şi-a dat seama că un os de ros e cel mai bun mijloc pentru a-i potoli pe cei mai aprigi lătrători. Aşa că ziarista noastră fu numită la minister, "într-un post însemnat". ( Tot aşa se întâmplase cu vajnicii sindicalişti Victor Ciorbea şi Miron Mitrea .) Pe loc, tot ce criticase deveni valoros, iar cei care îndrăzniră să mai cârâie la adresa guvernanţilor şi a reformei fură luaţi în primire de noua funcţionară : din duşman inflexibil, ziarista deveni câinele de pază al ministerului. Tot ce fac guvernanţii e bun, minunat, sublim, profund, indispensabil pentru viitorul copiilor noştri. Iar ce spun proştii pe margine nu are niciun temei ! Cu ţinuta mult îmbunătăţită, dar cu aceeaşi voce afectată de o eternă răceală, ziarista noastră apare pe posturi, tună şi fulgeră, dar dintr-o perspectivă schimbată cu o sută optzeci de grade.
Curat verticalitate românească !
Unde eşti, nene Iancule ?
5 comentarii:
"Classic romanesc!":)..dixit!
Învăţământ s-o mai face nu s-o mai face, dar educaţie... ioc. Înainte erau împletite. Acum îs despletite şi zălude, amîndoua.
Şi, precum spui, se pare că orice om are preţul lui.
Eu aş fi extrem de riguroasă la selecţia cadrelor didactice. Pe lângă testele legate de cunoştinţele specifice, le-aş dat teste de cunoştinţe la disciplinele psihologie şi pedagogie şi i-aş evalua pe ei, dpdv al personalităţii. Ne dăm copiii pe mâna oricui, prea simplu şi fără să ne gândim că nu oricine dispune de aptitudinile necesare pentru a-i educa pe alţii.
E importantă şi materia, cum e structurată, ce subiecte atinge, contează şi modul de evaluare-de sigur, dar - ca oriunde - omul sfinţeşte locul.
Poate că-s mai vehementă şi pentru că vorbesc din punctul de vedere al psihologului care are la terapie copii supradotaţi, care au fost traumatizaţi de sistem, mai exact de profesori care au pus orgoliul lor mai presus de menirea de dascăli.
Ryana,
e "româneşte" să ai convingeri după cum bate vântul... Sincer vorbind, o înţeleg pe doamna respectivă : foamea şi frica sunt cele mai teribile arme... Cum tânără sau frumoasă ( principalele criterii după care se fac promovările la noi ) nu e, ce-i mai rămâne pentru a supravieţui ?
BlueIris,
ai dreptate : profesorii ar trebui să urmeze o universitate specială, în care să fie pregătiţi psihologic. Lăsând la o parte incultura învăţătorilor şi profesorilor, trebuie să-ţi spun că foarte mulţi dintre ei n-au făcut la zi nici liceul, nici facultatea. Şi se trezesc profesori de japoneză, finlandeză sau filosofia... ignoranţei. Unii nu au nici educaţia necesară. Şi sunt făuritori de caractere ! În realitate, foarte mulţi nu sunt maturizaţi psihic şi social nici când ajung la pensie... O reformă adevărată trebuie să cuprindă şi înlocuirea oamenilor din sistem...
Pentru că, şi spun asta cu maxim regret, nu se prea mai face jurnalism real în România. Că sunt mogulii de vină, că sunt cei care lucrează în presă, nici că mai contează.
Mmi,
ai dreptate. E descurajant...
Trimiteți un comentariu