Supravieţuirea, adaptarea şi decăderea

Pe Discovery se dă un serial, Tehnici esenţiale de supravieţuire, în care un flăcău simulează supravieţuirea în diferite medii, care de care mai ostile. Imaginile sunt însă dezgustătoare, fiindcă omul înţelege să măcelărească toate vieţuitoarele pe care le întâlneşte - reni, scorpioni, şerpi, păsări, varani, maimuţe, etc -, să le bea sângele şi să le mănânce crude, date prin nisip sau prin noroi, în funcţie de locul în care se află. I-aş reaminti viteazului - căruia îi lipsesc nişte doage ! - că supravieţuirea este dictată numai de necesitate şi constituie o experienţă extremă, unică, irepetabilă, cu consecinţe dramatice în existenţa celui care o trăieşte. Nu e în regulă să-ţi faci o profesiune din ipostaza în discuţie.  Când îl vom vedea sacrificând nişte exemplare umane, trăitoare în junglă, pentru a se hrăni ? Sincer, mi-aş dori să-l văd înconjurat de nişte lupi canadieni, fiindcă, nu-i aşa, supravieţuirea protagonistului nu e totdeauna obligatorie ... Altminteri, totul miroase a aranjament şi tânărul omoară degeaba nişte vietăţi nevinovate...
Ceea ce face omul respectiv m-a dus cu gândul la ceea ce spunea un medic : un copil va face toată viaţa ceea ce este obişnuit să facă în copilărie. Dacă un copil e obişnuit să mănânce fără sare şi amar, în loc de dulce, aşa va proceda şi mai târziu, trăind după înalte precepte medicale. ( Dintre pisicile mele, Maya a fost culeasă de pe un maidan, unde executa supravieţuirea şi se hrănea cu gândaci... Şi astăzi, după ani buni, preferă gândacii celei mai suculente fripturi...) Un om se poate adapta la orice, atât în sens superior, cât şi invers. Marii Maeştri Spirituali din Orient au ajuns la o condiţie care transcede limitele umanului, fiind adevăraţi zei. Cei care au executat o supravieţuire necontrolată spiritual  au ajuns sub limita condiţiei umane : sunt într-o continuă derivă şi nu respectă nicio regulă.
Am fost obişnuiţi, în regimul Ceauşescu, să ştim numai de frică. Era singurul reper. Când această barieră a căzut, a venit haosul. Cei mai mulţi  au devenit sălbatici. Ce educaţie ? ( Şi mă refer la educaţia în familie, care lipseşte cu desăvârşire sau este orientată în direcţii vindicative şi infracţionale...) Ce autoritate ? Judecătorii joacă în aceeaşi echipă cu bandiţii... Care legi ? Nu sunt respectate nici de cei din fruntea ţării, care devin cei dintâi infractori...
În asemenea condiţii de preistorie, oamenii care suferă cel mai mult sunt cei care lucrează tot cu oameni şi care n-au ajuns ei înşişi mafioţi : poliţiştii.  La drept vorbind, poliţistul incoruptibil este adevăratul erou al vremurilor noastre. Fiindcă în cazul profesorilor şi medicilor, lucrurile sunt mai complicate. Asistăm uluiţi la situaţii incredibile : poliţiştii - care au familii şi îşi riscă viaţa - prind nenumăraţi criminali pe care judecătorii îi eliberează pe motiv că asasinii nu prezintă... pericol social. Dacă un individ e descoperit cu capul sfărâmat, decapitat şi aruncat de la etajul al şaptelea, concluzia anchetatorilor e rapidă şi fără dubii : e vorba de sinucidere.
Groaznica sinucidere din strada... Pacienţei !