miercuri, 9 iunie 2010

Cei mai fideli cititori ai unui scriitor sunt duşmanii acestuia

Un cunoscut scriitor român mi-a spus într-o zi aceste cuvimte :
- Cei mai fideli cititori ai unui scriitor sunt duşmanii acestuia.
- Zău ? m-am prefăcut eu neştiutor.
- Da, gândeşte-te la Macedonski care nu scăpa o poezie scrisă de Eminescu. Poetul Nopţilor citea fiecare text eminescian cu creionul în mână şi cu mustăţile zbârlite de furie. Nu ştii cum comentează el poemul lui Eminescu în care  iubita e sărutată în... creştet ? 
- Macedonski avea uneori şi dreptate, am zis.
- Avea, a confirmat interlocutorul meu, fiindcă era un om citit şi mare poet el însuşi. Mai încoace, a apărut specia cititorului-iscoadă... Ăsta nu e un cititor propriu-zis. E, de fapt, un om care n-are nicio treabă cu literatura şi care nu-l "citeşte" decât pe scriitorul care i-a intrat în vizor : un coleg de serviciu, un vecin de scară, ceva de genul ăsta... Neavând un minim orizont cultural ( pentru că nu prea a mai deschis nicio carte ), nu înţelege nimic şi caută să demonstreze că scriitorul "a râs" de cutare sau cutare cetăţean.  Ignorantul consideră că menirea lui este să demaşte impostura autorului şi să-i pună scribului toată comunitatea în cap. Cum de şi-a permis să scrie acolo cuvântul "inginer" sau cuvântul "medic" şi să-i jignească pe domnii X şi Y ?  Ce merite are "pretinsul poet" care foloseşte cuvântul "futălău" ? "Criticii" de acest tip citesc opera ca pe un ziar... Fiecare personaj corespunde, în mintea lor, unei persoane reale. Medoia e Ion din capătul străzii, iar Minda e dascălul Pintilie... Ceea ce fac aceşti oameni - citesc operele unora pe care îi detestă ! - nu le place nici lor, dar eroismul acţiunii de a arăta că romancierul Georgescu e un prost, fără pic de talent ( îl cunosc ei bine ! ), cere, nu-i aşa, sacrificii...Nu mai spun că dacă lângă un asemenea ipochimen se mută un sculptor, rinocerul se transformă subit în critic de artă... Caragiale a avut destule belele cu cititorii-iscoadă... Marin Preda, la fel ...Învăţătorul Florea Gheorghe - care a murit anul trecut, înainte de a împlini 100 de ani - citea cu înverşunare fiecare carte a lui Preda să vadă dacă autorul Moromeţilor nu a mai "râs" cumva de el...
- Să ştii că l-am cunoscut şi eu pe Florea Gheorghe, am zis. Prin 1986 am fost în Siliştea-Gumeşti şi l-am văzut pe moş în mijlocul unor profesori de română cum se lăuda că l-a făcut pe Preda "măgar", "porc" şi "nesimţit"... "Măgarule, povestea bătrânul învăţător că i-ar fi zis prozatorului, măgarule, nu ţi-e ruşine să scrii porcăriile alea despre mine? Cine mama dracu' m-a văzut pe mine omorând şi belind un cal ?"  Povestea că Preda lăsase capul în jos, simţindu-se vinovat...
- Păi, Preda făcuse imprudenţa să-i folosească numele adevărat. Învăţătorul întărâtase mai mulţi săteni care se duceau acasă la Tudor Călăraşu şi ziceau : "Bă, Tudore, să ştii că dacă îl prindem pe fiu-tău pe aici, îl ia mama dracu', îi spargem capu' cu bâta ! A râs de noi în nişte cărţi d-alea, d-ale lui..." Aceeaşi greşeală a săvârşit-o şi regretatul Sorin Stoica. Inconştient, ăsta lua cartea cu el şi îi vizita pe turbaţi, încercând să le demonstreze că s-au supărat degeaba. Nu reuşea decât să-i înfurie şi mai mult... În schimb, Dumitru Ungureanu se fereşte ca de foc ca vreo carte de-a lui să ajungă în Găeşti, fiindcă îi cam încondeiază pe locuitorii orăşelului.
- Poate că ar fi bine ca un scriitor să-şi menajeze cunoscuţii şi să nu procedeze precum Truman Capote sau Paul Goma, am opinat.
- E adevărat, dar sunt unii care se supără chiar dacă personajele din carte n-au nicio legătură cu ei. Scrii "prost" şi ei sar în sus : "Uite, despre noi scrie aici !" Dacă ar avea puţină inteligenţă, s-ar face că plouă şi nici n-ar mai face publicitate gratuită scriitorului pe care îl urăsc. Dar ia spune, tu nu ai avut niciodată asemenea necazuri ?
- Păi, cum să-ţi spun... Cititorii din localitatea mea sunt cei mai inteligenţi din lume, au o cultură impresionantă şi orice aş scrie, ei înţeleg corect şi nu se supără niciodată. Toţi mă iubesc şi mă admiră, am spus eu senin.

11 comentarii:

Anonim spunea...

Omul a fost, si a ramas inca, intro insemnata masura, prizonierul, sclavul, servitorul umil al propriei sale vanitati...

Şerban Tomşa spunea...

Karina,
vanitatea ne omoară... Ne face să suferim, să reacţionăm violent şi să pierdem prieteni... Probabil că este expresia unui complex de inferioritate şi se manifestă cu atât mai intens cu cât omul respectiv are mai puţine merite... Mi se pare absurd să vrei să fii considerat "cineva" şi să nu suporţi nici cea mai mică ironie, în condiţiile în care n-ai făcut nimic într-o viaţă lungă şi plină de ticăloşii... Să vezi vanităţi la conducătorii unor instituţii de rahat...Dar nu e o regulă. Scriitorii români sunt foarte orgolioşi. Am pierdut un prieten - pe care nu apucasem să-l văd niciodată !- un scriitor mare, ajuns la vârsta patriarhilor, care scrisese în "România literară" nu mai puţin de patru articole despre prima mea carte şi care a fost deranjat că i-am dăruit o carte cu o dedicaţie măgulitoare şi altui important prozator român... A luat foc şi nu mi-a mai răspuns la niciun mesaj, în ciuda faptului că eu eram în spital, foarte bolnav, pradă unei depresii devastatoare... Poate că nici nu merită să insistăm a avea asemenea "prieteni"... :) Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Domnului binecuvântat ! :)

Anonim spunea...

Mie, prietenia mi se pare cea rara floare din lume. Iar daca ne ratam, frecvent, in calitate de prieteni ai noua insine, ce pretentii sa mai avem de la altii.
Iar localitatea dvs. se numestea Utopia. Acolo ne mutam cu totii, din cand in cand....

Ryanna Pop spunea...

ei,hai lasa Serban,ca am vazut eu ca ai ce ai cu mine..ca doar la postarea precedenta povestea cu catelusa aceea, era doar un pretext..eu sunt consvinsa ca la mine te gandeai si nevrand sa imi spui totul in fazta, desigur ai ales camuflajul...ei si nu mai spun,in cate fraze ma descopar..nu-mi scapa nimic din ce scrii..ca si eu tot o vecina sunt,doar ca la Est de virtual:)))))))...hai ca am glumit,desigur,…..si iata cate lucruri noi aflu eu de la tine si deosebit de interesante,despre personalitati si nu numai…chiar nu stiam de existenta unor astfel de disensiuni in lumea literara…
prin urmare in afara de faptul ca tu insuti esti un scriitor de mare valoare,iata cum intru eu iar in conflict cu universul,ce nu ma lasa cu nici un chip sa demolez teoria prin care se spune ca nimic nu-i intimplator pe lumea asta…desigur iata viata mai imi da o lectie si sunt nevoita sa imi exprim gratiutdinea ca mi-a tunat prin minte sa-mi fac si eu un blog,si unde?..iata taman in vecinatatea ta… multumesc mult ca existi!:)...

Şerban Tomşa spunea...

Divagaţii,
bun venit pe blogul meu ! Şi eu te urmăresc pe tine.
Am avut şi am cultul prieteniei pe care o consider cea mai înaltă valoare morală... Nu văd cum ar putea să fie un om fericit, fără să aibă prieteni. M-am bucurat şi mă bucur de prietenia unor oameni fabuloşi. Din păcate, ei sunt departe sau chiar au părăsit lumea aceasta ( Ion Stratan, Florin Pripoae, Ivan Gheorghe).
Remarca din finalul postării, privitoare la localitatea mea, este ironică. În realitate, trei sferturi dintre locuitori nu fac altceva de cât să se urască unii pe alţii, să se urmărească, să se "evalueze", să se calomnieze şi să răspândească zvonuri greţoase... Oamenii respectivi au complexul învăţăturii şi îi urăsc din tot sufletul pe "intelectuali". Sunt vreo doi inşi care îşi procură fiecare carte pe care o public şi o iau din casă în casă, arătându-le celorlalţi că am "râs" de ei... "Vedeţi ce porcos scrie ? Şi uite, aici zice despre tine că bei până te pişi şi te caci pe tine... etc..." Culmea e că ăştia nu citesc nimic altceva...
Să găsim alt ţinut în care să ne refugiem. Cine îl găseşte primul să îi anunţe şi pe ceilalţi... Ce zici ? :)

Ryana,
îmi mai descreţeşti fruntea, dar îmi dai şi fiori, fiindcă cei doi "duşmani" pe care îi am sunt în stare să se recunoască chiar şi în câini sau pisici... Îţi dai seama câte complexe au oamenii ăia...
Mă bucur de vecinătatea ta şi chiar aseară m-am gândit că aş ajunge la disperare dacă nu mi-ar mai funcţiona computerul. Doar cu câţiva prieteni ( Radu Aldulescu, Horia Gârbea şi Mădălina Ghiu ) mă întâlnesc din când în când. Cu ceilalţi comunic exclusiv pe net... Cam trist, nu ?
Te îmbraţişez. :)

Ryanna Pop spunea...

@Serban,
citeam undeva cum ca dependenta de internet poate fi de doua feluri;de natura benigna,si alta de natura maligna…nu am crezut vreodata ca te poti atasa de oameni ce nu i-ai cunoscut cumva in realitate,si chiar daca nu porti un dialog constant cu acestia,uneori,o singura conversatie te poate face dependenta de acea persoana,traind regrete caz in care respectivul/a,”dispare”…sau incercand sa te desprinzi de virtual,dorul te adduce prin locuri pe unde ai comunicat ca si cand totul s-a petrecut in real cumva…personal regret mult ca am intrat in spatiul virtual,si tare mult as dori sa intorc timpul inapoi,si sa fiu la pct.in care dintr-o joaca mi-am deschis un jurnal,si sa pot ocoli aceasta inspiratie teribil de nefericita la acel moment..deoarece ptr.,persoane sentimentale,cum este cazul meu,constituie o adevarata drama,faptul ca aceasta dedublare prin care empatizez cu oameni ce-s pe felia sufletului meu,se concretizeaza cu “disparitia”iremediabila a acestora mai curand sau mai tarziu din viata mea...prefer prietenii adevarati,cu care ma intilneam la cate o sueta si imi incarcam bateriile ,pana la urmatoarea intilnire..insa acum toti acestia datorita vremurilor.s-au disipat in diferite zone ale tarii,iar un telefon chiar daca periodic,nu substitute timpul petrecut in real impreuna…..iata de ce consider ca ptr.mine spatiul virtual imi adauga o suferinta in plus,si o si mai acuta insingurare,daca nu, o instrainare..si tare mi-e teama ca am capatat partea maligna a dependentei de net,urmare a intentiei mele de N.ori de a-mi sterge tot si a termina cu acesta si totusi de fiece data revenind
.. …iti doresc o seara magica si cu liniste in suflet!...cu drag,Ryana:)…

Şerban Tomşa spunea...

Ryana,
ai dreptate, din păcate... E o altă sursă de suferinţă...
Te îmbrăţişez.

Ryanna Pop spunea...

Serban,
multumesc pt.intelegere!:)...

Şerban Tomşa spunea...

Ryana,
:)

karina spunea...

Oamenii nu se iubesc destul pentru ca nu se inteleg de ajuns. Aceasta este de fapt esenta individualismului.
Si apropo de cazul scriitorului tau...adevaratul om de cultura nu poate face nimic in stare sa raneasca spiritele...deci el...

Şerban Tomşa spunea...

Karina,
ai dreptate, dar unii scriitori, trăind în medii infecte, nu-şi mai pot controla uneori furia...Foarte mulţi sunt vanitoşi... Dar printre ei există şi caractere nobile, unice, incomparabile...