A dispărut pisicuţa Maya

Încet-încet ajung la concluzia că destinul animalelor nu poate fi schimbat decât în mică măsură. Acum doi ani am recuperat, de la un centru de pâine, o pisicuţă subnutrită, speriată, dar foarte vioaie. Ofta tot timpul, dar am îngrijit-o cu atenţie. Din manifestările ei am dedus că îşi asigurase supravieţuirea hrănindu-se cu gândaci şi ascunzându-se la cel mai mic pericol. Ţin minte că două săptămâni n-a făcut altceva decât să mănânce şi să doarmă. Am botezat-o Maya.  Se ataşase mult de mine şi, când nu era pusă în cutiuţa ei, prefera să doarmă pe obicte de vestimentaţie care îmi aparţineau. Se simţea în felul acesta, probabil, protejată. Între timp, Maya a crescut mare, a făcut două rânduri de puişori, iar una dintre "fiicele" ei a dat, de asemenea, naştere unor urmaşi. Acum Maya a dispărut şi sunt semnale că ar fi murit. Mă încearcă un sentiment de amărăciune că această pisică chinuită în prima parte a vieţii nu a trăit mai mult. Mi-am dat seama că, în mod misterios,  toate animalele salvate de mine, pisici sau câini, n-au supravieţuit după aceea, cu o excepţie, prea mulţi ani. O căţeluşă a sfârşit sub roţile unui automobil, un pisoi a fost interceptat de nişte copii ( care nu ştiau al cui este ) şi aruncat de la mare înălţime. Un câine a fost prins în laţ şi împuşcat. Un altul a fost înţepat cu furca de un nenorocit.
Din păcate, n-am reuşit să îmbunătăţesc, definitiv, soarta unor biete fiinţe fără apărare...