M-am întors acasă de la şcoală şi am oprit maşina în faţa porţilor. În curte nicio mişcare.
- Vecinul nostru nu e acasă, mi-a spus un copil. Cred că nu e nimeni înăuntru, fiindcă de mai multe zile nu am văzut pe nimeni la el.
Am întors maşina şi am făcut un tur până la pădure. Peste o oră eram iar în faţa casei mele.
- Cred că vecinului nostru i s-a întâmplat ceva rău. Se pare că a plecat de mai multă vreme de acasă, mi-a spus o fată cu o privire ştrengărească. Nu ştiu unde, că nu ne-a spus.
Am plecat în localitatea vecină, am cumpărat nişte rulmenţi de la o prăvălie şi m-am întors pe seară.
- Aici nu mai locuieşte nimeni de zeci de ani, mi-a zis un bătrân. Stăpânii au murit sau au emigrat, nimeni nu ştie ce s-a întâmplat cu ei... Dar dumnevoastră cine sunteţi ?
14 comentarii:
Simplu, frumos, in-fior-ator!
Povestea ta, sper sa nu fie cu pacat, la mine se termina asa:
"Dar dumneavoastra cine sunteti, de-l cautati de azi de dimineata intruna?"
Si cum este pe taramul tineretii fara batranete?
:)
Metafora este excepţională.
Îmi place foarte, foarte mult!
Trista situatie! Eu ma mir cum de nu s-a gandit nimeni sa intre in casa ca sa vada daca bietul "vecin" nu este "lesinat".
Liviu,
da, e ma frumos finalul tău. ... :)
Ramona,
ai intuit tiparul... :)
Happyendstory,
îţi mulţumesc... :)
E tema colonelului Chabert asezonată cu Dino Buzzati... :)
Anca,
da, oamenii nu respectă intimitatea celorlalţi, dar nici nu sar în ajutorul altora... Acţionează de fiecare dată invers, adică împotriva intereselor semenilor lor... :)
La mine, primul impuls a fost să te întreb dacă, în aceste condiţii, mai merită să te întorci?!
Dar m-am abţinut.
:)
un copil,o tanara,un batan...se pare ca generatii, una dupa alta vor uita de trecerea noastraa prin viata.
alunga-ti spaimele.de tine isi vor aminti cateva generatii.
E si normal!... Esti unicul care nu anunta vecinii cand si unde pleaca de acasa... :)
Mai lipsea ca si masina, in momentul in care dadeai sa bagi in viteza, sa iti dea replica: "Nu slobod... este mustiriu, mo roc..."
:))
Un personaj a lui Tolkien (Bilbo Baggins)spunea:
"Este un lucru periculos sa iesi pe usa casei tale. Faci un pas pe drum si, daca nu bagi de seama, cine stie unde te poate duce acesta"
Pe dvs. v-a dus pe temporare drumuri nestiute. Interesant este ca va aduce periodic inapoi. Cine este de compatimit oare, calatorul sau cel care constata, periodic, lipsa lui?!
Silvana,
mulţumesc... Mi-e teamă doar de timp, mi-e foarte teamă... :)
Happyendstory,
îmi doresc din ce în ce mai mult să nu mă mai întorc... :)
Sorin,
textul lui Caragiale e genial... L-am examinat cândva cu atenţie să văd cine greşeşte acolo.
Dacă ţin bine minte, musafirul era acela care schimba din senin denumirea străzii...:)
Pe vremea liceului stăteam cu chirie la nişte pocăiţi din Bolintin-Vale. Eram foarte căutat de toţi băieţii din liceu - pe unii nici nu-i cunoşteam ! - ca să le scriu poezii pentru fete. Uneori îi spuneam gazdei mele, un bătrân uriaş şi surd - iată un viitor personaj ! -, să le zică vizitatorilor că nu sunt acasă. Ce crezi că făcea moşul ? Îl auzeam când le spunea : "Gigi - aşa mă chema pe atunci : de-a lungul anilor am purtat vreo şapte-opt nume !- mi-a spus să vă spun că nu e acasă, dar eu sunt credincios şi nu pot să mint... E acasă, etc..." Moşul nu l-ar fi inspirat pe Caragiale... :)
Cătălina,
citatul e extraordinar, ca şi întrebarea pe care o pui... :)
Îmi doresc să nu mai fim în situaţia de a şti dinainte unde ajungem, cu cine ne vom întâlni şi ce avem de făcut... Drumuri şi străzi, cum spuneam şi cu alt prilej, care să nu ducă nicăieri sau ne îndrume către cel mai palpitant necunoscut... :)
Am ras imaginandu-mi-te intr-un cerdac de mahala bucuresteana, forjand sagetele pentru diavolul ala de Cupidon, cu o figura serioasa si cu musteriul frematand de nerabdare la spatele tau. Cine stie, poate din cand in cand mai intreba: "Gata?". :)))
Parca il vad si pe Cerberul tau cel atins de surzenie si o tara de ramoleala... Cand ne vei darui acest personaj savuros?
Sorin,
aveam cursuri după-amiază, de la ora 13, dar ceasul moşului o lua cu mult înainte - ca în Marquez ! - şi mă pomeneam cu el că mă tot îndeamnă să plec la şcoală de pe la 10 dimineaţa... În plus, motanul prorietarului mă lăsa fără mâncare şi, de miercuri până sâmbătă, cam făceam foamea... :) Mai găseam câte un ou crud pe care îl beam...:) Dar tot eram mai fericit decât astăzi...:)
Foarte buna! Si de o concizie ca la Cehov!
Ioan,
îţi mulţumesc...
Sunt onorat de aprecierile tale.
Trimiteți un comentariu