luni, 28 februarie 2011

Baba și jocul de table

Într-o povestire de Nicolae Velea, doi bărbați joacă table, asistați de o babă care nu știe regulile jocului. Cel care pierde îi explică babei că, de fapt,  el câștigă, din moment ce îl dă afară pe adversar de pe tabla de joc. La rândul său, câștigătorul încearcă și el cu înverșunare  să piardă, pentru a face impresie bună bătrânei și pentru a se putea împăuna cu postura de învingător. Din păcate, nu reușește, iar cel care e ciuca bătăilor se bucură de aprecierile entuziaste ale hodoroagei.
Ce să înțelegem de aici ? Că publicul hotărăște, după nivelul său de înțelegere, cine triumfă și cine pierde. De aceea nu e bine să te iei cu un prost în fața altor proști, fiindcă vei ieși pe locul al doilea.
Tot spectatorii dictează calitatea spectacolului, iar televiziunile ne fericesc cu emisiuni bune pentru țațele de pe șanț și pentru bolnavii mintal.  Îmi amintesc și eu de o băbătie, mare amatoare de scandaluri. Femeia lua foc din te miri ce, urla, orăcăia, guița și își culpabiliza cunoscuții cu șapte guri. Într-un rând, vorbeam cu un vecin, spunându-i aceluia că iarba din proaspăt înființata sa livadă ar fi potrivită pentru un picnic. Scandalagia trăgea cu urechea.
- S-ar putea face un picnic strașnic pe iarba ta ! i-am zis tânărului.
Omul a aprobat cu bunăvoință, dând din cap : da, s-ar putea face.
- Ăla să face dă nu s-a pomenit, a intervenit hoașca.
- Ce să se facă ? am tresărit eu, întorcându-mă către ea.
- Piru' ăla, dă care ziceai. Că locu', dacă nu e muncit...
Fiecare înțelege ce îl duce capul.
Dar e bine să nu ne punem la mintea oricui.
Recent, un istoric polonez a avut o replică înțepătoare la adresa lui Gabriel Liiceanu. E dreptul aceluia și poate că are dreptate. Trebuie să spun că noi, românii, avem un obicei prost. De fapt, mai multe, dar aici mă interesează numai unul.  Când un străin faimos scoate ceva pe gură, ne așezăm repede în genunchi și îi pupăm pingelele. Dacă mai e și disident sau autor de capodopere, ne îngropăm capul în țărână și îl rugăm, cu lacrimi în ochi, să ne joace în picioare. Ce a făcut un om de afaceri, deghizat în editorialist, cu prilejul pe care l-am evocat mai sus? A sărit în sus, țipând de satisfacție și l-a arătat cu degetul pe Liiceanu, făcându-l în fel și chip.
1. Nu sunt sigur că faimosul istoric înțelege corect fenomenele social-istorice dintr-o țară în care au existat închisorile de la Gherla, Aiud și Pitești. Polonezii sunt oameni cu multă demnitate și nu s-au coborât niciodată atât de mult, din punct de vedere moral, pentru a-i umili pe adversarii lor politici. Au o mare tradiție în a respecta niște principii și nu se tăvălesc prin noroi pentru a câștiga zece ouă. În schimb, gardienii români scoteau din celulă câte un deținut politic ( un nevinovat, cu alte cuvinte ), îl duceau, legat, într-un loc izolat, îi sfărâmau capul cu ranga ori îl împușcau în ceafă, apoi îl îngropau după niște tufișuri, la repezeală și fără cruce ( doar suntem un popor creștin-ortodox ! ) și se grăbeau către casierie, pentru a intra în posesia unei prime grase din care cumpărau cadouri pentru copii...
2. Sunt convinscă miliardarul nu a înțeles esențialul din disputa celor doi : într-o polemică e necesar să rămânem destinși, să ne păstrăm simțul umorului și să ne întindem mâna, chiar dacă pozițiile noastre sunt ireconciliabile. Ziaristul de ocazie a priceput totul în spirit românesc : cine e învins ( sau are el impresia că a fost învins ! )  trebuie să fie împroșcat cu lături și cufundat într-o groapă cu fecale. Numai așa obținem o satisfacție deplină ! Doar suntem niște țațe emerite !
De aceea sunt, fără rezerve, de partea lui Gabriel Liiceanu.

12 comentarii:

Liviu Drugă spunea...

Serban,

sigur e puternica senzatia, chiar si de scurta durata, de a fi ridicat piatra sa lovesti intr-o valoare. Asta e de cand lumea. Si de cand lumea, pietrele astfel aruncate nu ajung niciodata prea sus, iar "atacatorul" iese cu şalele străpunse de durere şi cu penibilul ţâşnindu-i pe nas.

Horia Gârbea spunea...

Buna parabola cu baba în cazul menționat.

Adaug că pe mine mă fascinează jocurile sau sporturile (de ex. cricket sau judo) la care nu înțeleg oricît m-aș uita cine cîștigă. Are și poziția babei savoarea ei.

Anonim spunea...

Stiam eu ca nu am gresit m-am abonat la feed pe blogul tau/dvs (nu stiu nici varsta nici preferintele autorului pentru formule de politete inca).

Curioasa viziune asupra invinsului si al invingatorului care isi castiga acest drept doar prin spectatori. Trebuie sa recunosc ca nu m-a gandit niciodata la asta.

Şerban Tomşa spunea...

Liviu,
am cunosacut cândva niște oameni a căror unică bucurie era de a le găsi altora nod în papură. Evident că în timp, așa cum arăți și tu, ei pierd cel mai mult. Noi preferăm să vedem numai lucrurile bune... :)

Şerban Tomşa spunea...

Maestre Horia Gârbea,
Vă mulțumesc pentru vizită și pentru cuvintele de apreciere.
Veți râde, dar, în materie de table, nu mă deosebesc prea mult de baba respectivă, în sensul că îmi dau seama numai cine pierde și cine câștigă. În rest... N-am jucat niciodată table. :
Poziția spectatorului poate fi, cum spuneți, savuroasă și privilegiată, mai ales dacă acesta s-ar numi... Mark Twain ori un alt scriitor de calibru, cu mult umor. Ce lucruri minunate ar ieși de aici ! :)

Şerban Tomşa spunea...

Subsoare,
mulțumesc. Te voi urmări și eu. Prefer „tu”, evident, fiindcă putem comunica mai bine. :)

Karina spunea...

http://karina-lumeanoastra.blogspot.com/2011/03/martisoare-pentru-barbati_01.html
Ti-am lasat un martisor:)

Şerban Tomşa spunea...

Karina,
mulțumesc frumos. Am și eu un mărțișor pentru tine.

Liviu Drugă spunea...

Serban,

Candva am avut ocazia de a critica, saptamanal, niste chestii care tineau de publicitate. Cand le-am zis oamenilor ca e mai greu de a demonstra lucrul bine facut decat a darama ceea ce toata lumea vede ca e rau sau prost s-au uitat la mine stramb. Cat despre a te arunca, demolator, asupra fiecarui lucru, fara sa vezi daca e bun sau rau, asta e cea mai usoara actiune.

Unknown spunea...

Adevăr ați grăit scris aici:"publicul hotărăște, după nivelul său de înțelegere, cine triumfă și cine pierde. De aceea nu e bine să te iei cu un prost în fața altor proști, fiindcă vei ieși pe locul al doilea." Iar dacă proștilor li se pare ca o pot face, ieși și bătut, ca la ei mintea este odihnita!
Spectacolul media adesea este jalnic, de aceea prefer încă prietenia literei scrise, pe orice suport s-ar afla și ma bucura mult alegerea mea.

Şerban Tomşa spunea...

Liviu,
e mai ușor să faci rău decât să faci bine. Au descoperit-o chiar cei a căror menire este promovarea toleranței și a binelui. Când distrugi, ai și toți proștii de partea ta. Un semn bun ar fi că generațiile care vin din urmă sunt formate din oameni destupați la minte, cu discernământ. Dar nu e o regulă...

Şerban Tomşa spunea...

Ionel Muscalu,
mă bucur că puneți preț pe prietenie. Am făcut din aceasta însăși rațiunea mea de a fi. Din păcate, mulți dintre prietenii mei sunt departe, alții au murit în mod tragic, iar pe unii nu i-am văzut niciodată, fiindcă i-am cunoscut și vorbesc cu ei numai prin intermediul net-ului...