duminică, 24 iulie 2011

Cum se simțea Adam plimbându-se prin Paradis

Dumnezeu tocmai l-a făcut pe Adam din pământ „ și a suflat în fața lui suflare de viață și s-a făcut omul ființă vie. ”
Mă bântuie imaginea lui Adam plimbându-se prin Paradis, mâncând fructe și punând nume animalelor sălbatice și păsărilor cerului. Ce simțea el oare ?
Era fericit ? Îl încercau angoasele provocate de solitudine ?
Știm că după ce a apărut Eva, cu șarpele după ea, primul bărbat de pe planetă a avut numai belele.
Nu-i vorbă, că și femeia, după ce a intrat în viața lui Adam, a mers din rău în mai rău.

12 comentarii:

Blue Freedom spunea...

N-am idee cum se simţea Adam.
Dar, în cazul în care ai fi interesat să afli, aş putea să-ţi descriu cu lux de amănunte cum se simte Eva după mai bine de două mii de ani de culpabilizare neîntreruptă.
Scurt şi pe româneşte, îi vine să-şi bage picioarele!
:))

Şerban Tomşa spunea...

Blue,
sunt Eve și Eve. :
Unele suportă consecințele faptelor săvârșite de altele.
Dar să spunem că necazurile lui Adam nu sunt pricinuite de Eva, ci de neputința de a trăi singur. De fapt, Dumnezeu a presupus că bărbatul ar fi avut nevoie de...ajutor. Un preot dintre prietenii noștri ar putea să ne lumineze.

Maria Postu spunea...

Dar daca nu ar fi aparut Eva ar fi avut si mai multe belele...Pe cine sa intrebe daca a ales cele mai frumoase nume?Cine sa-l aprobe sau sa-l dezaprobe daca a facut sau nu o fapta buna?Propria lui constiinta i-ar fi fost de ajuns ca judecator?Cine sa-i propuna un alfabet spre a-si putea deslusi angoasele, de care altfel nu ar fi fost constient?Dar si cine sa i le inlature atribuindu-si meritele Divinitatii?Ce folos sa inventezi un alfabet miraculos daca doar tu singur poti scrie si citi povestile scrise cu el...

Blue Freedom spunea...

Absolut!
La fel cum sunt Adami şi Adami.
Până la urmă eu zic că cel mai înţelept ar fi să preparăm o supă din şarpe. Ce părere ai?
:))

Şerban Tomşa spunea...

Maria,
da, omul e făcut să trăiască în relație cu Celălalt. De aceea apreciez cel mai mult la oameni atitudinea pe care o au față de cei din jur. Nu suport aroganța, țănțoșenia tâmpă, cu pretenții de superioritate.
O viață e și un mod de spune cuiva că îl iubești.

Şerban Tomşa spunea...

Blue,
chestia e că începem să semănăm tot mai mult unii cu alții. Cam ca la începuturi.
Cred că o salată de fructe ni s-ar potrivi mai bine. :)

Blue Freedom spunea...

Ah, să înţeleg că iei partea şarpelui?!
:))
Şi eu care vedeam supa aceea ca pe un fel de pipă a păcii fumată de Adam şi Eva!
:(

Şerban Tomşa spunea...

Blue,
mi-e teamă să nu mă otrăvesc. :)
Fructele sunt mai sănătoase. :)

Blue Freedom spunea...

Ai dreptate.
Dar dacă mâncăm fructe, pârdalnica de târâtoare scapă iar.
Stai, am găsit!
Ce părere ai dacă-l facem... pantofi???!!!

Hmmm, sper că are o coloratură frumoasă şi că a năpârlit recent, ca să nu aibă pielea julită.
Şi mai sper să fie suficient de mare încât să iasă din el şi o poşetă asortată!
:)

(Te rog să nu te superi că-ţi risipesc timpul cu glumele mele.)

Şerban Tomşa spunea...

Blue,
nu avem nimic cu șarpele. E bun și el, mai ales acum, când suntem în pericol să fim devorați de gândacii de toate felurile. :)

Blue Freedom spunea...

Şerban,
eu apreciez foarte mult blândeţea domniei tale dar te rog, în numele Evei!, nu-mi cere să iubesc şarpele, că n-am să pot!!
:))
>:D<

Şerban Tomşa spunea...

Blue,
poți ține șarpele într-o vitrină. :)