Fratele meu întru spirit, scriitorul Liviu Drugă, mi-a inspirat ideile de mai jos.
Moromete bârfește, ca și Maria Moromete, poreclită Guica. Ceea ce face el pare artă, dar ce trăncănește Guica este venin. De ce oare ? Poate fiindcă dialogurile lui Moromete sunt gratuite, în timp ce Guica încearcă să facă rău, inițiază conflicte, pune paie pe foc, ațâță vanități. Discuțiile lui Ilie cu amicii săi reprezintă o formă de artă, menită să-i desfete pe ascultători. În schimb, Guica este ipostaza urâtă, infernală, a socraticului ţăran. Atitudinea femeii este otrăvită şi răzbunătoare, urmărind o finalitate murdară. Moromete râde de dragul râsului, Guica ponegrește din ură. Aceasta ar fi diferenţa de atitudine dintre un artist şi un simplu mâncător de căcat.
În studenție aveam un profesor celebru, azi academician, iar pe atunci unul dintre cei mai respectați exegeți ai literaturii noastre. Și lui îi plăcea să se amuze pe seama prietenilor săi, scriitorii. Poate de aceea era mort după proza lui Marin Preda. Când își întâlnea un cunoscut, începea :
- Ia zi, ce noutăți mai ai ? Ce-ai mai auzit prin târg ? Ai aflat ce a făcut cutare ? Și de cutăriță ce spui ?
Ce făcea importantul critic era artă sau colportarea unor murdării ieftine ? Și care ar fi, în definitiv, linia care separă cele două noțiuni ?
P.S. Un poet optzecist, celebru azi, iubea mult picanteriile biografice. Tot timpul avea câte o informație incomodă despre un autor sau altul. Într-un rând s-a străduit să-mi demonstreze că un confrate foarte cunoscut, azi gazetar plin de forță, nu ar avea talent, fiindcă...era impotent.
- Mi-o spus mie X, spreciza amicul meu de atunci, foarte convins.
Vorbea ardelenește și o convoca, pe post de martoră, pe o poetă insațiabilă.
Faimosul poet și ziarist era, evident, foarte potent, biologic și artistic, iar poeziile lui de odinioară, ca și articolele de azi, îmi plac nespus.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu