Două poeme de MARIA POSTU

 Maria Postu este o admirabilă poetă, prozatoare și eseistă, membră a Uniunii Scriitorilor din România și autoare a următoarelor volume :

Insomnii molipsitoare, versuri, Editura Pandora, București, 1994
Întâlnire cu Altamira, versuri, Editura Eminescu, București, 1999
Abonament viață-moarte, versuri, Editura Vinea, 2003
Din spatele ferestrei, versuri, Editura Muzeul Literaturii Române,  București, 2007
Arca lui Breban, eseu critic, Editura Ideea Europeană, București, 2010
Povestiri de trezit adulții, proză scurtă, Editura Tracus Arte, București, 2011

Ne trebuie săbii noi


Ne trebuie săbii noi să putem traversa

aceste păduri de reziduuri crescute din pulpana imperiului

în pulbere se joacă la ruletă destinele noastre

imagini otrăvite sunt eliberate pe cauțiune în somnul rațiunii

pe retina orașului un copil își desenează coșmarul de a doua zi

fără instrucțiuni de folosință și fără termen de garanție

în timp mișună viermii sub frunza de stejar sintetică de ultimă generație.

La granițele imperiului e un masacru de inocenți înrolați voluntar

într-o cruciadă în travesti căreia un i se cunoaște identitatea și orientarea sexuală

regele se mișcă în somn și apasă aiurea pe tastatură

coșmarul copilului capătă brațe și chip

îndrăgostiții își pun masca de castitate și repetă jurămintele

din care omit te voi iubi până la sfârșitul vieții .Au căzut în genunchi

căutând ultima silabă a parolei fără de care un vor intra niciodată în paradis.

Ne trebuie săbii noi să răzbatem prin jungla de la capătul orașului

sau noi nu suntem decât ultimul refugiu de la capătul junglei



Cutia promisă

În loc de răspuns

împingi spre mine

această cutie uriașă

ca un dar cu care ai vrea să-mi cumperi neliniștea

împachetată în colierele nopților mele albe,

o apropii de mine ca să-i inhalez mirosul

care ascunde atâtea victime,

dacă aș deschide-o tăind cordonul ombilical

dintre noi doi și ea

ar țâșni una câte una amintirile

femeilor abandonate sau trădate.



Cutia te însoțește ca spada pe cavalerul rătăcitor

acolo sunt puterile tale, secretul seducției tale

cum își ține un clovn chipul adevărat

departe de ochii nesățioși ai publicului

nimeni nu ți l-a văzut vreodată

oglinzile martore au fost decapitate

straturile de machiaj se așează cuminți și peste cutia vrăjită

al cărei cifru nici tu nu îl mai știi

și la ce bun să spargi misterul

să rupi gingiile șerpilor cu rol decorativ

să privești în ochii celui de care te ascunzi ?



Deodată îți privești în față interlocutorul

cu care ochi nu știu încă

rezemându-ți protector palma de umerii cutiei

care crește în fiecare clipă că abia te mai zăresc

îi spui umil ai răbdare în curând vom fi iar pe scenă

le voi arăta tuturor numărul nostru

când voi scoate din cutie

ceva ce nimeni un ar putea bănui

nici măcar eu care am desfăcut în viața mea

tone de panglici și cutii prețioase

fără să găsesc niciodată cadoul dorit