luni, 18 iulie 2011

Cine scrie și cine citește ( II )

Din punctul meu de vedere, e îndreptățit să scrie oricine are ceva de spus și dispune de mijloacele necesare, dar și de un curaj corespunzător.
Problema valorii rămâne în afara discuției. În cele ce urmează, voi limita considerațiile mele la proză, fiindcă poezia are un statut special.
Marele defect al scriitorului român contemporan este că nu se gândește la un public-țintă și nu știe, în definitiv, pentru cine produce cărți. Caragiale, Rebreanu, Sadoveanu, Cezar Petrescu, Gib I. Mihăescu erau conștienți că există o piață literară de care e bine să se țină cont. Mai târziu, într-o epocă artificială, Petru Dumitriu, Marin Preda, Petru Popescu, Alexandru Ivasiuc și Sorin Stoica au ținut o bună legătură cu cititorii de toată mâna. Azi, Horia Gârbea, Radu Aldulescu, Mircea Cărtărescu, Lucia Verona,  Ioan Groșan, Cristian Teodorescu,  Ovidiu Nimigean, Petru Cimpoeșu, Dan Lungu, Gebriela Adameșteanu, Filip Florian, Florina Ilis, Doina Ruști, Ioana Drăgan, Bogdan Suceavă, Răzvan Petrescu, Dumitru Ungureanu, Răzvan Rădulescu, Florin Lăzărescu, Daniel Bănulescu, Dan Stanca și alții câțiva, care nu-mi vin acum în minte, știu că o operă e concepută pentru a fi cumpărată și citită.
Dar cititorii ? De câte feluri sunt ?
În opinia mea, ca să fii cititor veritabil, e obligatoriu să parcurgi cu plăcere măcar anunite texte.
1. Aș distinge câteva categorii clare. Criticii literari formează o castă aparte, care eliberează certificate de naștere și buletine de identitate pentru prozatori, pretinzându-le performanțe estetice mult peste nivelul de înțelegere al unui cititor obișnuit. Dacă Faulkner ar scrie acum în România, el ar fi foarte apreciat de specialiști, dar nu ar fi citit decât de unii dintre prietenii săi. Eroarea autorului român este că îi are în vedere cel mai adesea numai pe exegeții tobă de carte.
2. Vin, în ordine, cititorii specializați : psihanaliști, sociologi, filosofi sau cei calificați în sociologie. Aceștia fac lecturi specifice, aplicate, ignorând criteriul estetic.
3. Există, pe urmă, cititorii cu gust artistic format până la vârsta de 30 de ani. Sunt oameni care citesc constant, și-au creat un stil de viață specific unui intelectual, simt valoarea și au discernământ cultural, în sensul că deosebesc o creație bună de una proastă. Cândva, această pătură socială avea foarte mulți reprezentanți. Acum s-au împuținat îngrijorător, iar vârsta lor coboară rareori sub 20-25 de ani.  Au și foatre puțin timp la dispoziție, fiindcă, la noi, capitalismul de Dâmbovița își uzează în mod barbar resursele umane, cam cum se întâmpla înainte de 1800, în țările civilizate.
Ei, pasionații de lectură,  ar trebui să fie, în principal, destinatarii scrierilor publicate de edituri.
4. Unii dintre cititorii de ziare sunt interesați de memoriile cu tentă sexuală ale unor false vedete : blonda lui Bote, curva lui Iri, etc. Un amic se arăta revoltat că fantele Cătălin Botezatu s-a apucat să scrie. Mie, creatorul de modă îmi este simpatic și consider că are și el dreptul să întristeze sau să înveselească pagina albă cu ce are în cap. Necazul este că o carte recunoscută de o comunitate ca importantă devine automat un model de viață pentru adolescenți. Există mai multe Biblii de acest fel, toxice tocmai prin faptul că inoculează, în subconștientul celor mici, ideea că sexul și banii sunt esența vieții.
5. Mai sunt puțini lectori de tip Petrușka, eroul lui Gogol. Personajul respectivă citește tot ce îi cade în mână, dar atenția sa nu se oprește deloc asupra conținutului. Cu alte cuvinte, nu pricepe mare lucru din paginile în care își vâră nasul.
Pseudocititorii, în schimb,  țin mai mult de subsolul urât mirositor al literaturii și reprezintă un mod de manifestare a mizeriei omenești. Trăiesc mai mult în orașele mici.
1. Un prim grup ar fi al acelora care nu urmăresc nici ziarele, dar dacă află că un autor s-a mutat în blocul lor,  caută cărțile nefericitului, le răsfoiesc pentru a-și confirma părerea proastă pe care o au despre literatura care se scrie în zilele noastre și ajung, invariabil,  la concluzia că scriitorul cu pricina este un neisprăvit care dă la iveală numai porcării. Însetatul de citit despre care vorbesc nu poate fi numit cititor nu fiindcă nu ar avea ( și nu are ! ) un orizont cultural acceptabil, ci pentru că nu simte nicio bucurie când deschide o carte. În general e un tip plin de inițiativă care spune de multe ori că el ar face altfel, dacă s-ar apuca de treaba asta măruntă și plicticoasă, care este scrisul. Există, se știe, un dicton latinesc : Ne sutor ultra crepidam ! Pe românește, „Cizmarul să nu-şi dea părerea decât despre încălţăminte ! ”  Plinius cel Tânăr  povestea, în Istoria naturală,  că pictorul grec Apelles şi-a expus un tablou pe care un cizmar din mulţime s-a apucat să-l critice, spunând că sandaua unui personaj al lucrării era greşit făcută. Apelles a acceptat critica şi a retuşat sandaua. Dar atunci când cizmarul a început să judece şi restul lucrării, Apelles l-a oprit, spunând „Ne sutor ultra crepidam!” Nemţii redau această sintagmă spunând:  „Cizmarule, rămâi la calapoadele tale!”  Personal, sunt de acord ca și cizmarul să-și dea cu părerea despre un text, precum mujicii lui Tolstoi, dar aș lua-o ca pe o insultă tentativa lui de a-mi arăta cum să scriu. Fielding considera că romanul este ca un han care oferă mușteriilor mâncăruri și adăpost, iar oaspeții au dreptul să accepte hrana și găzduirea, să le laude calitatea ori să le trimită la dracu'.  Dar ce părere să avem despre cei care aleg numai cărți care nu le plac din capul locului, pentru a-și vărsa, după aceea, veninul ?  De ce ar intra cineva într-o ospătărie, știind dinainte că mâncarea și băutura de acolo nu sunt pe gustul său ? Pentru a face scandal și a se băga în seamă ? Un poet dintr-un oraș subcarpatic îmi spunea ce pățește cu un fel de spițer care nu-l înghite ( probabil că poetul i-a făcut vreun bine cândva ! ). De fiecare dată când urmașul lui Blaga scoate un volum de poeme, spițerul, care n-a citit mai nimic în viața lui, îi ține calea și îi zice : „Ați publicat iar o tâmpenie fără nicio valoare ! ” Degeaba îi explică vâlceanul că n-a scris poeziile pentru el,  spițerul, și că părerea aceluia nu contează pentru nimeni !  Omul își face datoria și îl admonestează pe visător la fiecare plachetă apărută ! Conștiința propriei inferiorități îi ticăloșește pe mulți !
2. O ramură a pseudocititorilor este reprezentată de cei care parcurg un text cum acesta ar fi un articol de presă îndreptat împotriva lor sau a celor apropiați. Dacă numele nu coincid cu cele ale vecinilor și colegilor, nu-i nimic, sparg ei cifrul ! X este Gheorghe, Y este Vasile,  iar Z e Costică. Oamenii care gândesc așa sunt periculoși, în primul rând pentru ei înșiși, fiind adepții ideii că literatura are de ascuns ceva rușinos , iar autorul e suspect de lucruri grave, fiindcă, scriind, râde de semenii săi.
3. În sfârșit, ultima clasă a celor care au legătură cu cărțile e ocupată de cei care sunt victimele intriganților de meserie.  Cetățenii respectivi sunt avertizați de iscoade că autorul Escu și-a bătut joc de ei în cutare roman. Oamenii iau obiectul respectiv, citesc și încep să rostească vorbe de dulce la adresa scribălăului. Au pățit-o Caragiale, Preda, Sorin Stoica și destui alții. Pe un vanitos îl poate manipula chiar și un specimen infinit mai ignorant decât el. Dacă un asemenea „ calomniat” ar avea puțină minte,  și-ar rezolva necazurile simplu. Când un „binevoitor” i-ar spune : „Uite, M. te batjocorește în carte,  pe tine, care ești un om deosebit ! Scrie despre unul care intră în cârciumă zilnic, etc. Tu ești ăla !”, el ar trebui să înțeleagă următoarele : „ După părerea mea ( a clănțăului - n. m. ), ești un bețivan și te recunosc ca atare în orice personaj care duce un pahar la gură ! ” Și ar fi firesc să îl ia la pumni sau să-l dea în judecată pe mahalagiu.
Dar vanitatea este și ea o formă de decădere umană.

P.S. Ca literatura noastră să evolueze în pas cu cea din străinătate, ar trebui să fie încurajată existența agenților literari și ar fi necesar ca editurile să-și schimbe radical strategiile de promovare. Humanitas este, deocamdată, singura casă de carte care știe cui se adresează.  Pavel Coruț, pe care eu îl consider scriitor, știe, de asemenea, să se adreseze unui public potrivit.  Ar trebui, ar fi necesar... De câte ori am repetat vorbele astea ?

17 comentarii:

SOmeONE spunea...

Aceasta nu este o analiza, este o veritabila lama de brici, de fapt un bisturiu! Iar subtilitatea ironiei este absolut delicioasa! :)

Dar despre cititorul snob ce ne spui? Imi pare ca specia sa este destul de substantial reprezentata. Ce ii impinge pe acesti oameni sa iti scoata ochii cu lecturile lor exclusiv de autori ultra-confirmati?

Şerban Tomşa spunea...

Sorin,
uite o specie care mi-a scăpat. Cred că tu poți identifica și alte tipuri de cititori ! Pe snobi aproape că i-am și uitat de când mă izbesc de oameni total diferiți de cei pe care mi-i semnalizezi. :)

SOmeONE spunea...

Da, ar mai fi. De pilda, urmasii mai evoluati a lui Petrushka, cei care citesc absolut tot ce le cade in mana, dar, spre diferenta de eroul gogolian, chiar sunt interesati de ceea ce pot afla. Unul dintre acestia sunt si eu si gasesc ca din orice carte, pe cat ar fi de slab cotata, ramai cu ceva pretios. O idee, o viziune, o filozofie de viata care ar fi greu sa o gasesti la scriitorii care si-au fixat un anumit target in randul cititorilor. Fara sa mai vorbim despre placerea descoperirii timpurii a cate unui autor menit sa fie mai apoi considerat un "monstru sacru". :)

Şerban Tomşa spunea...

Sorin,
tu ești nu numai un autor admirabil, ci și un mare cititor. S-ar părea că scrisul ne prea are sens în absența cititului. Eugen Barbu era, de pildă, un cititor pe măsura valorii sale de scriitor.
Și eu citesc mai tot ce îmi cade în mână. Dar timpul e din ce în ce mai puțin !

Scorchfield spunea...

Prima parte este bine scrisă, a doua parte despre pseudocititori ocupă prea mult spaţiu, sigur că aţi împărţit "karate" în stânga şi în dreapta, dar vă pierdeţi energia cu cei care nu pricep deloc ce vreţi.
:)

Şerban Tomşa spunea...

Scorchfiel,
sinceritatea ta e mereu binevenită ! După părerea mea, prima parte este scrisă și mai prost. :)
De fapt, încerc să mă lămuresc pe mine însumi pentru cine scriu. Cred că am rezolvat, în sfârșit, problema.

Aris spunea...

Domnule Tomsa, ma iertati ca intervin dar nu cred ca exista cititori snobi. E o contradictie in termeni... Daca este cititor, are voie sa aiba o parere, daca parerea dumnealui este mai mult sau mai putin avizata, este altceva.
Dupa umila mea parere cred ca fiecare scriitor are publicul sau. Important este sa se faca inteles si respectat.
Din pacate un scriitor fara cititori nu poate supravietui. Deci, buni sau rai, educati sau nu, trebuie sa admiteti ca gusturile nu se discuta...
Ma iertati pentru comentariu si sa stiti ca va citesc.
Cu drag..

Şerban Tomşa spunea...

Aris,
da, problema e delicată. Suntem de acord că orice cititor are dreptul la opinie. Pe urmă, împărtășesc ideea dumneavoastră, foarte importantă, că un scriitor e dependent de cititorii săi. Fără ei, el nu există. Eroarea scriitorului român ( așadar și a mea ! ) este că stă cu ochii numai pe critici, ignorându-i pe cei care îl urmăresc doar pentru bucuria lecturii.
Vă mulțumesc că mă citiți. Vă voi vizita și eu. Vă mai aștept.
Cu drag.

Aris spunea...

Revin, domnule Tomsa si ma intreb daca Coelho ar fi avut vreo sansa in Romania. Critica l-ar fi desfiintat si nu ar fi trecut de prima carte. Nu ma intelegeti gresit, nu sunt o admiratoare a susnumitului scriitor (nici pe departe), dar nu m-ar mira sa aud ca primeste un Nobel pentru literatura.

Din pacate de multi dintre scriitorii romani denumiti de dumnevoastra eu una nici nu am auzit si fiind mai feminista am observat ca aveti o singura femeie in lista.
Cum poate evolua un scriitor daca nu este cunoscut in tara lui?
Ma iertati, dar cred in puterea cuvantului si respect scriitorii!

Şerban Tomşa spunea...

Aris,
Coelho ar fi avut șanse la cititori și ar fi fost considerat un fel de Pavel Coruț. După părerea mea, el este un scriitor care și-a găsit o formulă proprie.
Mulțumesc pentru observația cu femeile. Am completat lista, care rămâne, oricum, incompletă. Dacă nici eu nu-mi amintesc de scriitorii care creează acum, ce să mai spunem despre felul în care suynt promovați ? Numai Humanitas știe să-și susțină autorii publicați. Mircea Cărtărescu este un mare scriitor, dar dacă ar fi fost tipărit de altă editură, nu s-ar fi bucurat de o largă ecunoaștere din partea cititorilor. În discuție ar mai putea intra și agenții literari, inexistenți la noi.
P. S. Să știți că și snobii există. Nu sunt pasionați cu adevărat de autorii străini, ci caută să epateze.

Şerban Tomşa spunea...

Aris,
v-țai gândit la cei cu adevărat interesați de scriitorii străini, iar prietenul Sorin se referea la cei care se dau erudiți..

SOmeONE spunea...

Exact, ma refeream la cei carora daca le vorbesti de un "scriitoras" care ti-a placut, te privesc oripilati. Si iti scad din "puncte". :))

Imi permit sa remarc ca exemplul lui Coelho nu este prea bine ales. Coelho, ca si Corut, sunt o specie de manelisti literari, iar acestia au succes indiferent de critica "oficiala". Candva, editorii erau, mai departe de afacerea propriu-zisa, adevarati Mecena, oameni fini si culti, considerand sub demnitatea lor publicarea anumitor autori doar pentru ca "faceau priza" la public. Astazi, din acel soi de editori au mai ramas putine exemplare.

Şerban Tomşa spunea...

Sorin,
da, snobii există și reprezintă o specie caracterizată de aroganță și lipsă de discernământ.Și la ei se manifestă agresiv un complex de inferioritate.
Ai dreptate, din păcate, și în ceea ce îi privește pe Coelho și Coruț. Ca modele impuse inconștientului celor care îi citesc, cred că nu sunt periculoși, precum proștii autentici. Mai bine cu ei decât cu alții. Mă refer la public.
Iar editorii serioși aproape că nu mai există. :)

SOmeONE spunea...

Serban, am observat ca ai schimbat, in text, meseria "molestatorului" de poeti. Nici ca se putea gasi ceva mai sugestiv! Spiterul, care este in acelasi timp barbier, farmacist, felcer si moasa comunala, neavand calificarea propriu-zisa pentru nici una dintre acestea. Te rog eu, scrie un roman despre acest personaj arhaic dar atat de actual! Numai tu ai putea sa o faci cum se cuvine! :)

Şerban Tomşa spunea...

Sorin,
mă gândesc ca de acum încolo să nu mai folosesc personaje negative.
Dar spițerul ar fi un tip reprezentativ pentru epoca noastră. Nu te uluiește faptul că oamenii care nu se pricep la nimic își bagă nasul în toate ? Când ei sunt cetățeni obișnuiți, suferă numai vecinii, colegii și prietenii lor. Dar tot e înfiorător de mult ! Când sunt oameni politici, e urgie...

Maria Postu spunea...

Un articol foarte bine scris, ar merita sa ajunga in paginile unei reviste literare desi cred ca aici isi gaseste cititori mai multi si mai interesati decat in paginile unei reviste.Categoriile de cititori sunt foarte corect creionate, eu cred in cititorii snobi...isi impun sa citeasca spre a fi in pas cu lumea buna care citeste, nu din pasiune.

Şerban Tomşa spunea...

Maria,
mulțumesc mut pentru cuvintele frumoase. Nu e un articol deosebit. Cum spuneam, încerc să-i descopăr pe cei care mă citesc cu plăcere. Dacă e să mă iau după blogul acesta, s-ar părea că am cititori de calitate.