miercuri, 27 iulie 2011

Cinci întâmplări reale sau despre prietenii lui Amy

Am avut și am un cult al prieteniei.
Ce bine e să ai prieteni ! Cum se mai bucură ei când ți se întâmplă o nenorocire sau, Doamne ferește, mori ! În astfel de situații, buna-cuviință și compasiunea dispar fără urmă.
Prima întâmplare
Un fost coleg de facultate, să îl numim X, îmi povestea că în urmă cu cinci ani  vânduse tot ce avea și urma să se mute în alt oraș. Atunci a fost vizitat de un văr, să îi zicem Z,  care l-a implorat să îl ajute, fiindcă  se afla într-o situație fără ieșire. Își însușise niște bani din gestiune și, dacă nu ar fi pus la loc suma în douăzeci și patru de ore, ar fi intrat la pârnaie. Pe scurt,  X îi împrumutase nenorocitului toți gologanii pe care îi avea. Recunoscător, Z fugise în Spania cu paralele lui X, care rămăsese muritor de foame. Păgubitul nu mai putea dormi noaptea și s-a plâns într-o zi unui bun prieten al său, în legătură cu nenorocirea care îl lovise.  Aștepta înțelegere și consolare. A rămas însă șocat când celui pe care-l considera fratele său i s-a luminat fața de bucurie și a început să râdă în hohote.
Credeam că se va pișa pe el, mi-a mărturisit năpăstuitul.
- Vasăzică ai pierdut totul, ai ? l-a întrebat bunul său camarad, jubilând și  având întipărit pe față un rânjet de o satisfacție dementă, pe care X mi-a mărturisit că nu-l va uita niciodată.
Amicului meu îi venea să se tăvălească pe jos de bucurie,  și-a încheiat povestirea fostul meu tovarăș, în condițiile în care până și cei care nu mă înghițeau erau mâhniți, solidari cu mine și scandalizați de situație.
A doua întâmplare
Acum un an a murit un cunoscut. Omul avusese un copil handicapat, suferise mult alături de fiul său și, de supărare, făcuse infarct.
- Vezi unde duce băutura ? a ridicat degetul, cu înțelepciune, unul dintre tovarășii săi. A băut mult, numai băuturi tari, și uite unde a ajuns !
- Bine, dar el nu mai bea de peste douăzeci de ani ! am protestat eu timid.
- Ehe, ce știi tu ? a spus vajnicul prieten. Când eram tineri, beam căte o vadră de țuică împreună. Bașca bidoane de vin și lăzi de bere !
A treia întâmplare
Am tresărit vag când un doctor, primar pe la Mogoșoaia și senator care vota la două mâini, a spus într-o emisiune televizată dedicată lui Marin Preda :
- Lăsați, domn'le, prostiile, că Preda a murit de băutură ! Pot să jur că nu l-a asasinat nici dracu' !  Vă spun eu, care cunosc bine situația. A băut până a crăpat !
Se discuta dacă marele scriitor a fost sau nu omorât de Securitate, iar vorbitorul fusese foarte bun prieten cu autorul Moromeților. Preda îl publicase pe medic la Cartea Românească și îl făcuse cunoscut ca prozator.
A patra întâmplare
În sfârșit, nu m-a mirat deloc fericirea care se citea în ochii celor care comentau, cu entuziasm reînnoit, moartea Mădălinei Manole.
Așa e la noi, la români, mi-am zis. Odată cu capra, e bine să crape și vecinul, ca să terminăm definitiv socotelile.
Ultima întâmplare
Am fost însă uluit de ceea ce s-a întâmplat la moartea cântăreței Amy Winehouse. Prietenii au pârât-o pe artistă presei că au văzut-o cumpărând trei feluri de droguri, că a luat o supradoză, că a murit dintr-un cocteil de alcool și cocaină  etc.  Ulterior s-a dovedit că Amy nu luase droguri înainte de a muri și nici urme de asemenea substanțe nu erau în locuința ei. Dar ortacii fuseseră vigilenți și găsiseră imediat, pentru stingerea prematură a englezoaicei,  o explicație incriminatoare.
D-aia spuneam : ce bine e să ai prieteni ! Cum te bălăcăresc ei în momentele cele mai grele, când simți nevoia unui sprijin ori nu mai simți nimic !
Dar eu o țin pe-a mea : voi crede totdeauna în prietenie.

6 comentarii:

Blue Freedom spunea...

Se vede treaba că nu degeaba se spune "apără-mă doamne de prieteni, că de duşmani mă apăr singur".
Da, e trist. Dar poate tocmai de aceea e mai bine să renunţi să le pui la suflet.
>:D<

Invizibilul spunea...

Raportat la varsta universului, n-a trecut prea mult timp de cand am coborat din copac.Sa fim optimisti!

Şerban Tomşa spunea...

Blue,
despre prieteni voi vorbi mereu. Îmi dau însă seama că micile neînțelegeri în care am fost implicat nu au dus la dușmănii de nestins. Consider că nu am dușmani. Și e normal așa.

Şerban Tomşa spunea...

Invizibilul,
ce spunea Sorescu ?
„Maimuța nu e fericită că omul s-a tras din ea. ”
Sărim din copaci în limuzine și piscine.

eva spunea...

Şi eu tot mai am cultul prieteniei, deşi m-am ars de câteva ori în viaţă. Dar e un cult îndreptat spre viitor: sunt neînduplecată cu aceia care mi-au greşit cu intenţie, cu rea-credinţă, cu laşitate( îi las să greşească chiar de două ori, pentru verificare). În ce sens sunt neîndurătoare? Îi uit, arunc în aer orice punte înspre mine dinspre ei.

Îi uit, adică îi ,,omor'', nu-i aşa? :)

Şerban Tomşa spunea...

Eva,
prietenii se fac în liceu și facultate. Cei de la serviciu sunt niște dușmani deghizați. De la o anumită vârstă ne putem face prieteni de calitate ( dacă avem șansa de a întâlni oameni deosebiți ) ori deloc. Cam ca în dragoste. :)