marți, 14 februarie 2012

Lanţuri invizibile

N-am suportat niciodată să văd o fiinţă vie în lanţuri.
Şi nu sunt deloc încântat că-l văd în situaţia asta pe arogantul Decebal Traian Remeş.
Câinii mei n-au fost niciodată legaţi şi, deşi sunt foarte vigilenţi, n-au muşcat pe nimeni până acum. Nici în curte, nici pe stradă. Latră şi mă anunţă că a venit cineva.
Când i se pun cătuşele, un om îşi pierde dintr-o dată toată obrăznicia. Dar rămâne şi fără demnitate, începând să miroasă a şobolan prins în cursă.  E o umilinţă greu de îndurat.
Cândva, un profesor a trimis doi elevi, mai neduşi la biserică, după un altul care lipsea. Era prietenul lor. Ne-am crucit când am văzut în ce mod îl aduceau de acasă cei doi golănaşi pe chiulangiu. Îi legaseră mâinile la spate cu o sârmă, iar ei îl încadrau cu bicicletele, ca şi cum ar fi fost pe nişte cai şi capturaseră un dezertor. Fiecare dintre gardienii improvizaţi avea o mână pe coarnele vehiculului, iar cu cealaltă îl ţinea de ureche pe prizonier. Unul din dreapta, altul din stânga. Culmea e că în loc să fie revoltat de tratamentul la care îl supuseseră amicii săi, bietul copil era spăşit şi mergea cu capul în pământ !
Adevărul este că suntem prinşi într-o reţea de lanţuri nevăzute ( precum Ares în patul Venerei ! ), care fac din noi nişte robi. O slujbă sigură te face să înghiţi zeci de ani dejecţiile şefului. O casă frumoasă la care nu poţi să renunţi te transformă într-o potaie legată la cuşca sa. Un salariu de mizerie îţi ia posibilitatea de a schimba ceva în viaţa ta : o locuinţă nouă, o bibliotecă înzestrată cu volume rare, un drum în Egipt, întâlniri cu prietenii. În sfârşit, mii de obligaţii şi îndatoriri de care trebuie să ţii seama, dacă eşti un părinte şi un cetăţean responsabil, îţi deturnează cu totul existenţa.
Un om nu poate fi liber din moment ce este dominat de instinctul posesiei şi doreşte să întreţină o familie.
Mă îndoiesc şi de faptul că un cerşetor este cu adevărat eliberat de orice povară constrângătoare.
Dar un îndrăgostit ?
Cred că în 90% dintre cazuri, iubirea este şi ea o formă de posesie. Altfel nu se explică de ce un tânăr poate fi gelos pe amanta sa, o bătrână care l-a "tradus" cu un alt bărbat, şi pe care, în realitate, nu o iubeşte. S-a obişnuit să fie numai a lui !
În mod ciudat, Marx şi Engels suţineau comunizarea femeii, arătând că aceasta n-a avut niciodată un singur stăpân : " Ni s-a reproşat că vrem să comunizăm femeia. Dar ea a fost dintotdeauna a tuturor ! "  ( Manifestul Partidului Comunist ) La fel se poate pune problema şi în cazul bărbaţilor. Moravurile comunei primitive se dovedesc nesperat de moderne ! Plecat dintr-o Italie în care puteai să iei o măciucă în cap numai dacă te uitai mai atent după o femeie, Casanova a rămas şocat când a ajuns în Franţa secolului al XVIII-lea. Acolo fiecare bărbat cu dare de mână avea doi-trei copii făcuţi cu o altă doamnă căsătoriă şi ea. Soţul acesteia ştia toată tărăşenia şi avea şi el odrasle în alt cuib. Cu binecuvântarea soţiei, evident. Părinţii naturali aveau grijă de urmaşii lor, cu complicitatea celor în grădina cărora îi concepuseră. Ambii membri ai familiilor de vază aveau progenituri cu prietenii lor şi toată lumea era la curent cu evenimentele. Nimeni nu se supăra şi nu făcea pe puritanul. Se culcau unii cu alţii în devălmăşie şi erau fericiţi ! Să însemne asta civilizaţie şi un dram de libertate ?
După părerea mea, adevărata iubire are un rol eliberator.
Şi, pentru unii, creator.
Dar asta e o altă poveste.

P.S. Misteriosul meu prieten Scorchfield mi-a trimis un comentariu interesant :

Cineva privește un tablou, se întoarce către auditor și spune:

„Nu pricep nimic, habar n-am ce reprezintă!”
Auditorul răspunde: „Nu ești liber!”
Cineva reia tema și explică amănunțit ceea ce simte când vede tabloul.
Auditorul răspunde: „Ești liber!”
Pictorul explică și el, dar altfel și cu totul diferit, față de cel care tocmai explicase.
Auditorul către pictor: „Ești liber!”
Celălalt revine și spune că l-a înțeles numai pe pictor.
Atunci auditorul îi spune: „Ești liber!” și toți se întorc către cel care a dat prima explicație spunând: „Tu nu mai ești liber!

33 de comentarii:

Scorchfield spunea...

Metafora mitului cu plasa, în care Ares este prins împreună cu Afrodita sub firele nevăzute, tari ca oțelul, este frumoasă. Dar trebuie continuată în spiritul ei cu întrebarea:

Oare Ares și Afrodita nu știau ce fac? având în vedere că soțul zeiței îi pândea demult și acum iaca, ia prins!
Oare oamenii nu știu când greșesc, când mint, când înșeală, sunt așa naivi?! :)

silvia spunea...

Povestea cu lanţurile nevăzute este, din nefericire, atît de adevărată...

Şerban Tomşa spunea...

Scorchfield,
situaţia asta seamănă cu al unei tinere frumoase şi sănătoase dintr-o povestire de Maupassant, care a " greşit " cu rândaşul, fiindcă ăla a surprins-o dormind în grajdul lui. Dar pe urmă a greşit de mai multe ori, ducându-se singură în ogeacul văcarului. :)

Şerban Tomşa spunea...

Silvia,
suntem precum condamnaţii care nu-şi cunosc sentinţa, deşi aceasta a fost dată demult şi se ştie şi ziua execuţiei. Suntem legaţi cobză, dar încercăm să ne salvăm prin râs. :)

Scorchfield spunea...

îmi plac greșelile astea! :)

Camelia Săpoiu spunea...

Metafora cu "lanţurile" cred că ne defineşte existenţa ca fiinţe sociale şi îmi aminteşte de replica Ionei sorescian: "Problema e dacă mai reuşeşti să ieşi din ceva , odată ce te-ai născut." ...

Liviu Drugă spunea...

Corect, in cele mai multe cazuri! :) Exista si barbati ai unei singure femei, in cele mai putine, fantastic de putine cazuri. In fond, fericirea, dupa cum zici si tu, Serban, e sa gasesti cat mai putine lanturi legate de tine.

Astept si povestea pe care o anunti la finalul postarii... :)

Şerban Tomşa spunea...

Scorchfield,
:))

Şerban Tomşa spunea...

Camelia,
nu cred că avem vreo ieşire. Poate numai dacă vom proceda precum Iona al lui Sorescu.

Şerban Tomşa spunea...

Liviu,
dar femei ale unui singur bărbat nu vom găsi nici dacă dăm cu tunul !
Viitoarea postare va conţine o întrebare al cărei răspuns mă interesează în cel mai înalt grad.
Ar fi bine dacă am putea face lanţurile astea suportabile, ceva în genul obiectelor de podoabă. :)

Horia Gârbea spunea...

Tocmai voiam sa va invit la o anchetă a revistei Luceafărul de dimineață despre Marea dictatură și micile tiranii. Aș reproduce textul dvs de mai sus dacă îmi dați voie, dar nu în nr. 3 (cînd e corpul principal al anchetei) pt. ca veti avea fragmentul de roman, ci la „continuări” în nr. 4.

Mulțumesc, numai bine,
H

Liviu Drugă spunea...

Serban, femei ale unui singur barbat, nu. Dar femeia unui singur barbat exista, stiu sigur asta! :)

Lanturi insuportabile? Cred ca arta este unul dintre ele

Şerban Tomşa spunea...

Maestre,
Vă mulţumesc mult, sunt onorat să fiu găzduit de Luceafărul. Mă bucur, de asemenea, să aflu că îmi va apărea şi fragmentul de roman.
Marea dictatură şi micile tiranii este o temă inteligent şi inspirat aleasă. Noi toţi am cunoscut cele două dictaturi... recente, dar eu am avut nenorocul de a lucra într-o instituţie în care mica tiranie a atins dimensiuni groteşti. De aceea i-am fericit pe aceia care au avut parte de şefi culţi şi civilizaţi.

Şerban Tomşa spunea...

Liviu
sunt sigur că ai dreptate.
Şi cu femeia, şi cu arta. Cea din urmă este cel mai îngrăzitor lanţ ! E din alea de ocnaş, cu ghiulele atârnând de el. :)

silvana spunea...

Nu cumva sunt tocmai lanțurile nevăzute care ne împiedică a ne pierde în neant? Verificîndu-ne calitățile și subliniindu-ne slăbiciunile pînă în momentul în care învățăm să le acceptăm și pe unele și pe altele, fără revoltă, sau mirare, sau îngîmfare. Și, deîndată, lanțurile se dizolvă. Iar neantul dispare.

SOmeONE spunea...

Liviu, Serban, sunt putin contrariat de afirmatiile voastre cum ca arta ar fi un lant incatusator. Desigur, daca va referiti la ceea ce urmeaza in viata artistului dupa asa-zisa "afirmare", aveti oarecum dreptate. Altminteri, gasesc ca arta este una dintre putinele libertati pe care si le mai poate permite omul contemporan fara a suporta consecinte restrictive. :)

Şerban Tomşa spunea...

Silvana,
da, unele lanţuri sunt salvatoare. Iar unii dintre noi reuşesc să se elibereze.. Cel mai fericit om din lume este unul care trăieşte într-o cămăruţă, nu are viaţă sexuală şi nu-şi doreşte nimic. E mâna dreaptă a lui Dalai Lama. Îl aştepta o carieră universitară de succes, dar a renunţat la tot şi a plecat în Himalaya, unde a deprins adevărata înlţelepciune. Nu-şi doreşte nimic, îşi activează numai emisfera stângă a creierului, cea răspunzătoare de gândurile pozitive, scrie cărţi de pe urma cărora obţine milioane de euro sau dolari, dar donează şi ultimul bănuţ celor aflaţi în necaz.

Şerban Tomşa spunea...

Sorin,
ai dreptate, arta este eliberatoare. Dar noi ne refeream la munca de ocnaş la care se înhamă un creator şi care creează dependenţă. Nici nu termini bine ceva şi devii prizonierul altui proiect !

Liviu Drugă spunea...

Sorin,
Orice libertate se plateste (stiu asta pe propria-mi piele). Nici arta nu face exceptie de la regula. De multe ori sa zburzi in interiorul creatiilor tale se face cu burta goala sau cu boli, sau cu saracie - cazuri sunt cu sutele, dupa cum se stie. Serban vorbeste de demonii care ajung sa te stapaneasca, iar asta e alt sistem de lanturi. Te "lupti" cu ei, dar de multe ori nu faci decat sa starnesti alte "razboaie". Artistul e, si asta a fost de multe ori amintit pe blogul lui Serban, intr-o dualitate groaznica in fatza lumii exterioare si celei interioare - alte sute de exemple de introvertiti care s-au ratat social si, de aici, a urmat consecinta imediata a deteriorarii lor psihice si fizice.

Insa, da, ai mare dreptate, dintre toate libertatile omului modern, arta este cea mai la indemana... si atunci cand o faci, si atunci cand o admiri.

Scorchfield spunea...

Cineva privește un tablou, se întoarce către auditor și spune:
„Nu pricep nimic, habar n-am ce reprezintă!”
Auditorul răspunde: „Nu ești liber!”
Cineva reia tema și explică amănunțit ceea ce simte când vede tabloul.
Auditorul răspunde: „Ești liber!”
Pictorul explică și el, dar altfel și cu totul diferit, față de cel care tocmai explicase.
Auditorul către pictor: „Ești liber!”

Celălalt revine și spune că l-a înțeles numai pe pictor.
Atunci auditorul îi spune: „Ești liber!” și toți se întorc către cel care a dat prima explicație spunând: „Tu nu mai ești liber!”

Şerban Tomşa spunea...

Scorchfield,
splendide cercuri concentrice ale înţelegerii şi libertăţii !

Scorchfield spunea...

Șerban,
m-am emancipat și eu puțin :)

arta și libertatea sunt cele mai greu de definit, dar oare le trebuie o definiție?!

Şerban Tomşa spunea...

Scorchfield,
câtă şiretenie estetică ! :)
Nu, nu cred că e nevoie de definiţii. Numai intuiţia să funcţioneze!

Liviu Drugă spunea...

Serban,Scorchfield,

Poate de definitii nu o fi nevoie, dar de explicatii sigur. :))

Şerban Tomşa spunea...

Liviu,
just ! :)

Scorchfield spunea...

și eu m-am explicat! :)

Auditorul către mine: ”Tu nu ești liber!”

Şerban Tomşa spunea...

Scorchfield,
:))

SOmeONE spunea...

Serban, atunci nu toate lanturile sunt malefice. :)

Liviu, cred ca tocmai ceea ce ai amintit tu face diferenta intre un artist si un Artist. Acea capacitate de a trai 99% in lumea creatiei sale si doar strictul necesar (pentru a mentine in functiune "masinaria" de suport) in lumea "reala". Alegerea intre a fi un om realizat (dupa canoane) sau un "lunatic". Stiu, ai sa imi spui ca sunt destule exemple de Artisti care au reusit sa imbine perfect si una si alta. Cata glagorie cheltuita inutil! Care, concentrata doar in arta, i-ar fi facut de doua ori nemuritori! :)

Şerban Tomşa spunea...

Sorin,
nu, în mod sigur nu sunt toate malefice ! :)

Karina spunea...

Eu cred că destinul are rolul cel mai important în viaţa fiecărui om..şi cu asta am spus tot ce vreţi să înţelegeţi, dragi comentatori:)
" cine mă va numi rob al simţurilor, va greşi, căci puterea acestora nu ma făcut niciodată să-mi nesocotesc îndatoririle, când le-am avut..." spune Casanova. Iată libertatea:) Lanţurile există, doar pentru că se doreşte acest lucru!

Şerban Tomşa spunea...

Karina,
s-ar părea, totuşi, că şi destinul poate fi păcălit. :)

Karina spunea...

http://karina-lumeanoastra.blogspot.com/2012/02/lanturi-invizibile-de-serban-tomsa.html

Şerban Tomşa spunea...

Karina,
mulţumesc. :)