Făcându-mi curaj să-l abordez pe scoţianul Alasdair Gray, citesc De duzină de Charles Bukowski. E o parodie la adresa romanelor poliţiste, dar şi la adresa scrisului, ca ocupaţie, după cum se precizează în prezentarea cărţii. Textul vrea să fie subţire, dar are forţă artistică şi e scris impecabil. Ştim de multă vreme că parodia artei poate fi...o artă de cel mai înalt nivel. Bukowski e scriitor adevărat, care te face să-l citeşti cu plăcere, chiar dacă uneori lasă impresia că promite prea multe şi oferă puţine. Sau poate chiar asta urmăreşte : să te tragă către final, cu puţin fân în mână, ca pe un măgar flămând. Este absolut senzaţional că Bukowski foloseşte cuvinte socotite vulgare, fără să fie trivial. E genială ideea cu Céline.
Mi-a plăcut mai puţin implicarea extratereştilor, dar sunt curios să văd sfârşitul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu