Subintitulat O relatare fidelă a unei crime multiple şi a urmărilor ei, Cu sânge rece a inaugurat, în literatura americană, romanul de nonficţiune. Deschizând într-o dimineaţă de noiembrie a anului 1959 ziarul New York Times, scriitorul citeşte relatarea unei crime sângeroase petrecute în Holcomb, Kansas. Doi tineri jefuiesc casa unui fermier prosper şi ucid întreaga familie, compusă din patru membri. Capote o roagă pe Harper Lee să-l însoţească la faţa locului şi scrie un reportaj care va fi publicat în săptămânalul The New Yorker.
Prozatorul va lucra la roman timp de şase ani, iar această muncă îl va epuiza şi îl va face dependent de alcool. Într-un stil limpede şi elegant, Capote prezintă ultima zi din viaţa victimelor - un bărbat, o femeie, un băiat şi o fată -, dar insistă pe trecutul şi psihologia stranie a criminalilor, povestind cu fidelitate peripeţiile acestora până când vor fi prinşi, condamnaţi şi executaţi.
Cu sânge rece va fi un succes pe toate planurile. Va fi socotită cartea deceniului, iar autorul va încasa, din vânzări, două milioane de dolari. După opinia mea, e o ironie că Truman Capote îşi consolidează faima literară cu un reportaj de amploare. Norman Mailer, care scrisese cândva că Truman Capote era " cel mai strălucit scriitor " al generaţiei sale, notează acum că volumul ar fi "un eşec al scriitorului". Ulterior, Mailer va adopta literatura de nonficţiune şi va face, în această direcţie, o carieră răsunătoare.
N-am putut multă vreme să citesc Cu sânge rece, pentru simplul motiv că nu mă interesează ceea ce nu are imaginaţie. Acum câteva zile am recitit textul şi mi-am dat seama că autorul tratează realitatea ca şi cum aceasta ar fi propria închipuire : la Truman Capote totul este ficţiune. Aici, de pildă, el pune un fapt de presă senzaţional în tiparele unui roman cu intrigă poliţistă, dar cu o tonalitate clasică. În ultimul capitol, Dewey, unul dintre cei care au anchetat crima, se întâlneşte întâmplător, în cimitir, cu Sue Kidwell, prietena lui Nancy Clutter, fata fermierului ucisă de cei doi dezaxaţi. Dewey schimbă cu tânăra impresii, aflând ce s-a mai întâmplat cu personajele rămase în viaţă după cumplita tragedie. Avea dreptate prietenul meu, scriitorul Dan Miron : în creaţia lui Capote, realitatea este greu de separat de ficţiune.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu