Am renunţat să-mi lansez romanul la Bookfest

      Ieri mi-a telefonat strălucitul poet care mi-a fost redactor de carte la Tracus Arte şi m-a întrebat dacă sunt de acord să programăm lansarea Călugărului Negru la Bookfest. Ştiu că oricine scoate o o carte se bucură de o manifestare de acest fel şi e normal să fie aşa. Deseori, autorii îşi organizează ei însişi festivităţi şi chefuri filmate şi trase în poze. De aceea în multe zone unei lansări de carte i se asociază şi burţi umflate cu mâncare şi băutură. În Videle, primarul l-a ajutat pe un profesor să-şi promoveze o carte documentară despre Marin Preda, cumpărând nu ştiu câte sute de exemplare ale lucrării şi oferind o masă pantagruelică. Sigur, locurile unde edilii sunt pasionaţi de cultură sunt rare în ţară, dar despre asta voi scrie cu alt prilej.
Revenind la firul poveştii, i-am cerut poetului un timp de gândire şi mi s-a acordat o zi întreagă . După două ore l-am apelat eu şi i-am zis că nu facem lansarea.
    Un asemenea eveniment se justifică dacă se vând mai multe copii ale unei cărţi, dar este util şi în comunicarea cu alţi scriitori şi chiar cu cititorii. O lansare centrală, cu vizibilitate, chiar este un act de cultură, cu totul altceva decât o paranghelie locală, unde sunt aduşi lăutari şi se petrece două zile. Povestea îmi vine însă cam din scurt şi îmi ridică atâtea probleme, încât am renunţat. Trăiesc într-o lume total diferită de cea în care îmi public cărţile şi mă gândesc că, până la urmă, va trebui să renunţ fie la scris, fie la onoarea de a locui în Gratia. Pe urmă mi-am dat seama că aş fi putut strânge mai mulţi prieteni decât majoritatea autorilor care vor fi prezenţi la Bookfest. Dar asta e. În orice caz, nu m-am cramponat de faptul că, la târguri, lansările se realizează în serie şi simultan ( se fac în jur de treizeci de lansări în acelaşi timp ), pierzându-şi identitatea. Am avut şase motive întemeiate să renunţ la un lucru care mi-ar fi picat bine din alte puncte de vedere. Ca să nu supăr pe nimeni, voi spune că împărtăşesc atitudinea lui Salinger, care îşi lăsa operele să iasă singure în lume, fără să le ofere sprijin suplimentar şi fără tămbălău extraliterar. Salinger lua contact cu editorii şi cititorii săi numai printr-un agent literar şi intermediul naraţiunilor sale. Dar el trăia într-o ţară civilizată.
Poate aici sunt potrivite lansările pe care le face Mircea Dinescu, excelent cunoscător al psihologiei româneşti. Cunoscutul poet şi gazetar îşi plimbă opurile pe Calea Victoriei, cu măgarul şi cu butoiul de vin în teleguţă. Dar acum sunt vremuri grele şi nu oricine are măgar şi căruţă.