Despre Cristian Tudor Popescu şi gândirea comună

     *  Fraţilor, am trecut pe lângă o catastrofă care ar fi dus la pieirea neamului românesc ! Bandiţii din UE au vrut să ne ia mititeii de la gură ! Auzi tu, ne mint că minunile alea, fragede şi gustoase, nu sunt bune pentru sănătatea noastră.  Păi, feciori de haiduci, nu fac grătarele şi hălcile de carne friptă fala neamului nostru ? Cu ce-am mai trăi noi ? Cu Critica raţiunii pure în braţe, Doamne iartă-mă ? Mai mult ca sigur că invadatorii ăştia, după ce ne-au obligat să închidem fabricile şi să le aruncăm la fier vechi, ne-ar fi interzis şi mieii,  fleicile şi pastrama. Dar uite că nici ai noştri nu s-au lăsat şi au avut grijă de burţile noastre.  Că de, cum am mai fi petrecut noi sărbătorile ? Tradiţia ne împinge de la spate într-o direcţie plăcută şi folositoare mădularelor noastre.
    * Internetul mi-a adus bucurii incomparabile şi m-a ajutat să trec peste cele mai grele momente din viaţa mea . Îi datorez multe acestei reţele magice. Pe această cale, Tudor Cristea mi-a oferit o rubrică în revista sa, cînd eram într-un moment de cumpănă.  Tot aici i-am găsit pe cei mai mulţi prieteni. Cariera mea de scriitor a fost posibilă datorită netului. Nu sunt omul care să fi bătut din uşă în uşă, cu manuscrisele în desagă şi cu căciula în mână. Un prim refuz, pe cale poştală, m-ar fi făcut să renunţ definitiv la scris. Acum pot spune răspicat că n-aş putea trăi fără net. Sigur, în acest cosmos sunt oameni de toată mâna, de la genii şi savanţi, până la ţaţe ridicate de pe şanţ. Unii păcătuiesc prin insistenţa de a-şi da cu părerea despre lucruri care îi depăşesc, adăpostindu-se în spatele unor pseudonime cinice, adesea prosteşti. Pui imaginea lui Cioran pe contul tău şi imediat apare un cetăţean care îl ia, pe necitite, cu pietre pe gânditor. Zici ceva despre Mircea Eliade, sare altcineva care îl înjură. Iar ăştia sunt mulţi şi au mentalitate de turmă. Zilele astea, Cristian Tudor Popescu a lansat, într-un articol, o întrebare tulburătoare, aducând în discuţie ideea că omul ar trebui să fie moral în mod necondiţionat. Să devină, adică, bun şi iertător, fără să i se promită nemurirea. Aş fi completat cu gândul că acelaşi om modern ar trebui să fie responsabil pentru greşelile sale, nu să-şi arunce cu voioşie păcatele în cârca unui nevinovat, care să pătimească pentru ele. Şi discuţia poate fi purtată în aceşti termeni. Cristian Tudor Popescu este un mare ziarist şi un scriitor de marcă. Gândeşte şi se exprimă foarte original, într-un registru inconfundabil. El merită respectul nostru, iar o opinie scăpată din tastatura sa trebuie tratată ca atare. Am distribuit textul dlui Popescu pe pagina mea şi ce credeţi că s-a întâmplat ? Un "prieten" de reţea, care n-a înţeles nimic, a intervenit îndată, întrebând dacă Scânteia şi-a făcut cont pe Facebook. Vexat, i-am explicat omului că a gândi în răspărul opiniei comune n-are nicio legătură cu Scânteia etc. Bărbatul, pe care în mod greşit îl socotisem oarecum citit, mi-a răspuns cu o ironie ieftină şi atunci nu m-am putut abţine şi i-am zis ceva necreştineşte. Mi-a trecut prin cap că tâmpenia gândirii comune este neinteresantă şi neantologabilă, cu toate că prostia, ca fenomen general, atinge uneori culmi măreţe şi dă capodopere comparabile cu cele realizate de marii artişti.

P.S. De dragul ideii, pot spune că omul nu poate, într-adevăr, deveni moral, fără promisiuni ferme. Ce spunea Dostoievski ? "Dacă Dumnezeu nu există, totul este permis. "
        Un incident curios s-a petrecut înainte de Paşte. Începusem să scriu un mesaj către un poet pe care îl admir mult. După ce aşternusem primele cuvinte, a venit cineva şi a trebuit să mă ridic de la calculator. Când am revenit, am constatat cu stupoare că motanul Mitea sărise pe tastatură şi pe maus şi... trimisese începutul de text prietenului meu, fără să ştie, sărmanul, ce necaz mi-a pricinuit. Am mai avut o pisicuţă specializată în ştergerea unor capitole de roman, dar Mitea a întrecut orice aşteptări. Ce va fi crezut autorul cu pricina - o mare valoare şi un caracter nobil - nu-mi pot imagina. Am repetat mesajul, modificându-l puţin, dar marele poet nu mi-a mai răspuns, cum făcea de obicei. Poate că e cazul să revin la stilou şi la scrisorile expediate prin poşta clasică.